OMULE, DE TUDOR ARGHEZI(DEDICAŢIE CELOR CARE AZI CONDUC LUMEA)

              Omule

                de Tudor Arghezi
Omule,
O lăcomie crîncenă, nebună,
Adună, omule, adună,
Caznește, fură, surpă și omoară.
Iți trebuie putere și comoară.
Îți trebuiesc palate și veșminte
Să-ți zacă-n ele hoit și oseminte.
Morminte, omule, morminte.
Avidă, mîna ta se strînge.
Storci aur și se scurge sînge.
Nădejde, sînge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Și-n beciul tău zidit înghiață
Neprihănita oamenilor viață,
Avîntul, bucuria, puse bine
De stîrvul tău, păstrate pentru tine.
Îmi e rușine, omule, îmi e rușine.

MIHAI EMINESCU LA ARME

LA ARME
Auzi departe strigă slabii
Și asupriții către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Și sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanțuri a ei mână,
De ștreang târând-o ei o duc.
Murit-au… poate numai doarme
Ș-așteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!

Pierit-au oare toți vultanii
Și șoimii munților Carpați,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteți cu totul enervați
Și suferiți în înjosire
De la Brașov pân-la Abrud,
Ca să vă ție în robire
Fino-târtanul orb și crud.
Și nimeni lanțul n-o să farme,
N-aveți inime, n-aveți mâni?
La arme, la arme,
La arme, frați români.

Maghiar, tatar cu cap de câne
De noi și azi îți bați tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm falcile din loc,
Și limba ta muiată-n ură
Ți-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ți-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Și brațul nostru-o să vă farme
Și robi veți fi, măriți stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, frați români!

Iar tu, iubită Bucovină
Diamant din steaua lui Ștefan
Ajuns-ai roabă și cadână
Pe mâni murdare de jidan,
Rușinea ta nu are samăn
Pământul sfânt e pângărit…
Mișel, și idiot, și famăn,
Ce ai mai sta la suferit,
De-acuma trâmbiți de alarme,
Nălțați stindardul sfânt în mâni
La arme,
La arme, dar români.

Pierduți sunteți pe Criș și Mureș,
E moarte, e leșin, e somn?
Au Dragoș nu-i din Maramureș,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-ai frânt a dușmanilor nouri,
N-ai frânt pe leși și pe tătari,
Au Dragoș, vânător de bouri,
N-ai să vânezi și pe maghiari?
Rușine pentru cel ce doarme,
Sculați ca să nu muriți mâni
La arme,
La arme, dar români.

Din laur nemuritorii ramuri
O, țară pune-n frunte azi
Și-n tricolorul mândrei flamuri
Să-nfășuri pieptul tău viteaz.
Și smulge spada ta din teacă
Și-ți cheamă toți vitejii tăi.
Și la război ea demnă pleacă
Cu pui de șoimi și fii de zmei
În rânduri, rânduri ea să farme
Calmuci, tătari, dușmani, stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, frații mei români.

POEZII DE REZISTENŢĂ: DOINA DE MIHAI EMINESCU

De la Nistru pan- la Tisa
Tot Romanul plansu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atata strainatate.
Din Hotin si pan- la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pana in Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Roman saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici ii merge, nici se indeamna,
Nici ii este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain in tara lui.
Dela Turnu in Dorohoiu
Curg dusmanii in puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cantecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sanul,
Codrul – frate cu Romanul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele ii seaca –
Sarac in tara saraca!

Cine-au indragit strainii
Manca-i-ar inima canii,
Manca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las- Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mantui neamul tau!
Tu te ‘nalta din mormant
Sa te-aud din corn sunand
Si Moldova adunand.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara in hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spanzuratorile!

POEZII DE REZISTENŢĂ: RADU GYR (2)

IMN MORŢILOR  de Radu Gyr


Morminte dragi, lumina vie, 
sporite’ntr’una an de an, 
noi v’auzim curgand sub glie, 
ca un suvoi subpamantean! 

Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana’n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.

Ascunse’n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma’n tara,
va regasim mereu in noi!

De vi s’au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru’n el v’aduce,
ingenuncheri de heruvim.

Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
noi am facut din voi icoane,
si va purtam pe frunti cununi.

Nu plangem lacrima de sange,
ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plange,
ci se cumineca prin voi.

POEZII DE REZISTENŢĂ: RADU GYR (1)


 
      Radu Gyr


Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane !

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tapsane

o claie de zări şi-o căciula de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies inainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

POEZII DE REZISTENŢĂ: NU PLÂNGE MAICĂ ROMÂNIE…

“Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neȋmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!
Nu plânge, Maică Românie !
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”

(Versuri găsite ȋn ranița unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpații de Curbură.)