MARIANA PAGU: ”CU BUNE ȘI CU RELE…” (PARTEA II)

                        „Cu bune și cu rele…” (Partea a II-a)

albena-bulgaria-066„La Ciuciuleni, oamenii nu sunt risipitori; ei știu ce înseamnă greutățile vieții, rostul muncii, prețul pâinii și, tocmai de aceea, aici totul e „cu scuteală”. Ciuciulenenii au crescut grâne de când se știu ei (grâu, orz, secară, părâng), după care le vindeau la evrei; mâncând mămăligă tot anul, agoniseau și își cumpărau un bou și pământ, cât mai mult pământ! Nu aveau planuri cadastrale la toate moșiile, dar din cele existente reiese spiritul țăranului nostru, pentru care pământul a fost cea mai mare avere, pe care știau s-o păstreze cu orice preț, pentru a o transmite din tată-n fiu. Poate că tocmai de aceea, la destrămarea URSS-ului, atunci când a avut loc devalorizarea catastrofală a rublei, ciuciulenenii au avut de suferit mult mai mult decât cei din alte părți, deoarece s-a constatat că aveau depuși la Banca de Economii mai mulți bani decât unele centre raionale, cum era orășelul Nisporeni sau Strășeni. Tot așa se explică și faptul că ciuciulenenii au avut bani „la colțun” pentru a-și cumpăra pământuri de pe moșiile satelor vecine de ori de câte ori s-a ivit posibilitatea. Astfel, moșiile satului Ciuciuleni se întindeau, în perioada interbelică, de la Bursuc (în partea de nord) până la Lăpușna (sud) – 25 km și de la Mlădinești (vest) până la Horodca (est) – 20 km. Această trăsătură a lor de a pune „deoparte” bani pentru zile negre, de a strânge și a scuti, a atras atenția locuitorilor satelor din jur, care au pus-o pe seama zgârceniei, ceea ce nu corespunde în totalitate adevărului. De exemplu, exista într-o vreme o glumă referitor la cele spuse mai sus:

– Încotro te duci, bre?
– La Ciuciuleni.
– Aaaa, acolo unde se bea vin cu păhăruțul de-o sută de grame!…

La ciuciuleneni această trăsătură de caracter ține mai degrabă de cumpătare. Beau mai puțin nu pentru că n-ar avea ce bea (beciul îi este plin cu butoaie), ci pentru a nu se îmbăta în lume și a se face de rușine. Pe la nunți, pe la petrecerile din sat sau de pe aiurea, nu s-au pomenit asemenea cazuri când gospodari de la Ciuciuleni să se facă de rușine. Cumpătarea și siguranța zilei de mâine sunt definitorii pentru firea gospodarului din Ciuciuleni din toate timpurile; ei nu trăiesc cu ziua de azi și pe urmă fie ce-o fi, dar, dimpotrivă, ei știu să muncească toată viața, să adune zestre fetelor cât mai multă și să ridice case feciorilor; deci, privirile lor se îndreaptă spre copii, spre viitor. Așa au apucat ei de la ai lor părinți – să ridice casă fiilor, iar ei să se retragă într-o cuhnișoară (bucătărie de vară).
Alte porecle de care s-au învrednicit ciuciulenenii noștri vin de pe la satele vecine (Lozova, Drăgușeni, Pereni ș.a.), unele fiind mai glumețe, altele, dă, ca între vecini, mai „pișcătoare”, dar care fac parte din istoria localității noastre. De exemplu, băștinașilor din Ciuciuleni li se spunea într-o vreme „bărdiță-n-brâu”. Această poreclă se explică prin aceea că ciuciulenenii, în vremurile mai vechi, purtau câte o bărdiță la brâu, cu care să se poată apăra la nevoie, deoarece, după cum se știe, satul nostru era înconjurat de pădure aproape din toate părțile. În plus, bărdița era de nelipsit atunci când era în drum și i se strica o unealtă sau carul, o folosea și la tăierea „hăragilor” ș.a.m.d. O altă poreclă care mai circulă și astăzi e cea de „bortari”, de la faptul că satul nostru e așezat între dealuri ca într-o groapă, țăranii zicându-i mai popular „bortă”. Alții, tot dintre vecinii noștri, mai au o explicație, zicând că nu de la forma de relief ni se trage porecla, ci de la zgârcenia ciuciuleneanului, care tot scutind și punând deoparte, uită să-și mai înnoiască straiele și le poartă până fac găuri în ele, adică „borți”. C-o fi așa, că n-o fi așa, nu ne dăm noi cu părerea, dar din ceea ce se vede mai degrabă aceasta ar fi o excepție de la regulă, pentru că fudulia de a fi din Ciuciuleni este legată și de gustul pentru frumos și rar – „să fie ca la nimeni”. Aproape toate femeile de la Ciuciuleni poartă cercei de aur cu colț, așa cum odinioară purtau cu mândrie răzeșoaicele.
Veselia nu le prea stă în firea locuitorilor satului Ciuciuleni, deși nu duc lipsă de umor (vezi mai jos). Ies foarte greu la joc, preferând să stea pe margine, într-o parte, și să-i privească pe alții cum dansează. Dacă petrecerea are loc în alt sat decât Ciuciuleni, atunci lesne îți dai seama care sunt ciuciulenenii: cei mai retrași și mai spăsâți, care ies ultimii la joc. Femeile, în genere, smerite și cuviincioase, reticente și mai mult tăcute, stau și ele pe margine și nu îndrăznesc pentru nimic în lume să intre neinvitate în horă, darămite, Doamne ferește (!), să mai danseze femeie cu femeie, așa cum se mai dansează pe alocuri, unde lumea s-ar lăsa mai ușor fără mâncare, decât fără „jioc”. Bărbații râd mai mult pe sub mustăți, iar femeile (până nu de mult, toate îmbrobodite) își duc neapărat mâna la gură, ca să și-o astupe, așa cum cerea regula nescrisă a bunei-cuviințe, pe care o găsim și-n scrierile lui Dimitrie Cantemir:

„Căci muierea se găsește cu atât mai în cinste, cu cât mănâncă și bea mai puțin la petreceri. Din această pricină vei zări cu greu să ducă la gură vreo bucățică de pâine sau să-și desfacă buzele ca să i se vadă dinții, ea primește hrana cât mai ascuns. Nu e nimic mai rușinos decât apariția unei femei măritate sau văduve cu capul descoperit și este socotită o crimă gravă dezvelirea în public a capului unei femei.”

Așadar, ciuciulenenii sunt foarte conservativi. Oricine venea dintr-un alt sat pentru a-și peți o fată nu era văzut și primit cu ochi tocmai buni. Chiar și cei care veneau la fete de pe altă sută a satului puteau lua vreun ou clocit în frunte sau alte necazuri mărunte până la bătăi între flăcăi. Unii legau lanțuri de-o parte și de alta a drumului, în semn de protest împotriva „înstrăinării” fetelor (vezi Obiceiurile de nuntă în cap.18).
La Ciuciuleni, dar posibil că și-n toată zona Basarabiei, ospitalitatea este o trăsătură de bază a locuitorilor. Încearcă numai să refuzi să stai cu gazda la masă sau să nu vrei să guști ceva din bunătățile pe care gospodina casei ți le pune dinainte. Oricine ar fi, om de vază sau săracul satului, nu va ieși flămând ori însetat din curtea omului. Gospodarul știe una: să-și „omenească” musafirul, iar cel ce încalcă aceste tradiții riscă să intre în gura lumii și să se facă de ocară. Numai musafirii dorm în „casa cei mare”, doar pentru ei se taie găina cea mai grasă din coteț și doar pentru ei se pregătesc cele mai moi perne din casă!
Aceste trăsături generale ale ciuciuleneanului nostru îl încadrează perfect între ţăranii basarabeni, despre care moşierul Brjozovski, la 1864, spunea:

„Spre cinstea ţăranilor din localitate (români), trebuie să le atribuim următoarele calităţi excelente. Obiceiurile lor sunt bazate pe cea mai sinceră stimă faţă de religie, cinste şi conştiinţă; cinstea lor în îndeplinirea obligaţiunilor ce şi-au luat asupra lor fără deosebire de faptul cine este contragentul lor – evreu, ţigan, nobil sau altcineva – este gratuită.
Eu am trăit în Rusia în multe puncte ale vastului său teritoriu, am studiat diferitele popoare ce o compun, dar un popor mai simpatic, cinstit, bun şi moral, cum sunt moldovenii locali, nu am întâlnit nicăieri.”

De secole ciuciulenenii au avut târg mare în sat, iar drumul spre sudul Basarabiei, dar și dincolo de hotarele acestei provincii, era arhicunoscut și bine bătătorit. Mergeau încolo cu marfă locală și o schimbau pe alte lucruri trebuincioase sau pe bani. Unii își vindeau marfa pe galbeni (monede din aur), pentru că știau ei mai bine ca oricine valoarea aurului, alții, mai puțin isteți, nimereau în diferite situații delicate, uneori, chiar nefericite. Nu putem să trecem cu vederea un pasaj din cartea pr. Vasile Guma, care se referă la această stare de lucruri de la sfârșitul sec. al XIX-lea:

„Meșterii lemnari făceau căruțe, care, sănii, scânduri etc. și le exportau în „bugeagul” Basarabiei, mai mult la Ciocrac și la Odesa, luând butoaie cu vin și alte produse de vânzare, de se întorceau cu bani și lucruri noi. Taberele se ridicau în mulțime, odată, și osiile neunse făceau un mare scârțâit și zgomot. Soțiile și mamele petreceau pe cărăuși cu plâns, mai ales plângându-i pe cei care prea zăboveau sau nici nu se mai înapoiau, cântând următorul cântec de pe atunci:
Dragul mamei Gheorghieș,
Frumos nume ți-ai ales,
Ce-ai pățit că nu te-ntorci,
Dragul mamei Gheorghieș?!
Călători naivi – se povestea pățania că, odată, la Odesa, când tabăra lor se oprise la malul mării, s-au apropiat niște necunoscuți, îndemnând pe cei veniți să meargă îndată la mare ca să vadă cum se prinde peștele cu toporul. Naivii au alergat la mare, lăsându-și lucrurile în care, și nimica la mare n-au văzut, iar, întorcându-se la tabără, nimic din cele lăsate în care n-au găsit.”

Despre târgul satului din perioada interbelică ne povestește, din amintirile sale, consăteanul nostru Dumitru I. Ciobanu:

„Multă vreme, ocupația principală a locuitorilor a fost agricultura și viticultura. Ciuciulenenii nu prea aveau timp și pentru legumicultură… De aceea, cumpărau mai totul. Astfel, legumele erau aduse la noi de la Leușeni, de pe Prut, mărfurile industriale și casnice veneau de la Hâncești, iar peștele sărat era adus tocmai de la Ismail și Cetatea-Albă – toate fiind aduse în căruțele cu cai. Piața, într-o vreme, se făcea de două ori pe săptămână: joia și duminica.”

Tot de trecutul satului nostru (dar nu numai) ține și următoarea practică – un fel de educație cetățenească prin pedeapsă morală a hoților. De exemplu, pentru furturi mici se proceda în modul următor: hoțului i se lega de gât obiectul furat (o găină, o gâscă sau altceva) și, însoțit de un jandarm și un toboșar, acesta era purtat prin sat și obligat să strige în gura mare: „Cine a face ca mine – ca mine să pățească!” Bineînțeles că nu lipsea nici pedeapsa materială sau fizică, însă, astfel erau evitate judecățile lungi și foarte costisitoare.
Dispariția proprietății private a alterat într-o oarecare măsură acel simț al gospodarului de altădată, căci odată cu creșterea gardului a scăzut și interesul omului față de ceea ce se întâmplă dincolo de curtea lui.”
(Fragment din monografia Mariana Pagu „Ciuciuleni – o istorie a locului și a oamenilor lui”.)

Fotografia postată de Mariana Pagu.15894867_1606003909426264_586311008415209102_n