Intre Sodoma şi Gomora

Migranti__lgtb-istiSodoma şi Gomora! simpla prezenţă a acestor nume simbolizează decadenţa, corupţia şi crima manifestate în cel mai înalt grad, limita inferioară la care omul poate ajunge, din punct de vedere moral.

Se spune că beţivii şi proştii au Dumnezeul lor care-i apără! Când am afirmat că Iohannis s-a eschivat de la „sfatul de taină” al Bruxellus-ului, n-am spus întreg adevărul. N-aveam de unde să ştiu, dar, mai mult de cât probabil, „antenele” – nu cele evacuate din vechile sedii – i-au şoptit, avertizându-l că în burgul occidental se cloceşte ceva. Este puţin probabil ca IQ-ul de salamandră al Marelui Mut să fi avut cuvântul hotărâtor, dar, „înţelept” cum îl ştim, „înălţimea sa” l-a expediat pe premierul de serviciu la Bruxelles, aparent, să dreagă busuiocul gafelor sale. Serviciile belgiene ştiau că va avea loc un act terorist, aşa că un posibil avertisment „discret” prin telefonul fără fir i-a prins bine. Ce s-o fi gândit neobositul vacanţist, ne-ortodox: „îl las pe Cioloş să meargă în gura lupului, că e de-al casei şi nu bate la ochi! El cunoaşte coclaurile şi, dac-o fi să se întâmple ceva, pielea mea preţuieşte mai mult decât a lui”. Ocrotit, fie de „duhuri rele”, fie de „şoaptele” recunoscătoarei „umbre” de la S.I.E., de cele ale serviciilor belgiene sau de dimensiunea fustei consoartei, Marele Mut a profitat de cerul senin al Israelului, a evitat „bubuielile” din oraşul Turnului Babel şi s-a „plăjuit” un pic la malul mării. După atâtea concedii, o scurtă vacanţă nu strică! Herr Junker, când facem o „defilare” á la Paris! Apropo, atunci s-a strigat: „Je suis Charlie” La Bruxelles, care va fi lozinca? Poate cea de la „Colectiv”-ul bucureştean: „… a trebuit să moară oameni ca să…” nu se ştie mai departe.

Preşedintele şi guvernul umblă să-i întâmpine pe năvălitori precum Frau Merkel

Exprimarea „lemnoasă” şi şablonată a şefului S.R.I. – deşi nimeni nu i-a cerut s-o facă – sună ca mânia proletară a anilor ’50: „Serviciul Român de Informații condamnă ferm atacurile teroriste din capitala Belgiei. Suntem alături de poporul belgian […]” bla, bla… Deşi şeful S.R.I. ne asigură că „în România Sistemul Național de «Alertă Teroristă» se menține la nivelul «albastru-precaut» ceea ce înseamnă că, până în prezent, nu există informații care să ducă la o legătură directă între evenimentele de la Bruxelles și riscuri la adresa securității naționale. […]”. Navetistul de la Cotroceni a simulat o opoziţie „de ochii lumii” faţă de deciziile U.E., dar acceptând cota de mii de migratori care aşteaptă să pătrundă în România. După atentatele de la Bruxelles, prim-ministrul Dacian Cioloș a declarat că „autoritățile de la București au luat toate măsurile pentru asigurarea protecției cetățenilor români care trăiesc în Belgia…” dar despre probabilitatea ca după accesul năvălitorilor pe meleagurile mioritice să se întâmple şi la Bucureşti acte similare, nicio vorbă. În timp ce statele vecine, membre ale U.E. îşi iau măsuri restrictive de precauţie la graniţe (Ungaria, Austria, Slovacia, Polonia şi Bulgaria) preşedintele şi guvernul nostru umblă să-i întâmpine pe năvălitori precum Frau Merkel: „Vă aşteptăm cu braţele deschise. Poftiţi pe la noi!”. Concluzia: România o caută cu lumânarea! În contextul prea-slăvitului multicultralism, realitatea este mult mai „albastră” decât „albastrul-precaut” al domnului Eduard Hellvig. Preşedintele, guvernul şi parlamentul calcă în picioare Constituţiei României, dar aproape nimeni nu protestează. Este o problemă extrem de gravă de prioritate „0″ pe care numai referendumul naţional o poate rezolva.

Dezaxaţii sexuali din România vor înfiinţarea unui centru comunitar pe banii „prostimii”[1]

„Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor”. (Facerea 18, 20-21).

Circul electoral din acest an şi reîmpărţirea ciolanelor mai pot aştepta, deşi se pare că spectacolul deja a început. Într-o emisiune tv la Adevărul(?) Live, Laurenţiu Ungureanu s-a întreţinut cu Vlad Levente Viski, preşedintele Asociaţiei „Mozaiq”, prilej cu care cei doi au empatizat frăţeşte, prezentând telespectatorilor abuzul „minorităţii” ca fiind drept, iar prostia românilor ca toleranţă. Populaţia României, mai precis cea bucureşteană, a fost anunţată că o serie de grupări ale deviaţilor sexuali au trecut la ofensivă împotriva majorităţii şi cer cu insistenţă şi tupeu înfiinţarea centrului „#TheHouse”. Despre ce este vorba? „#TheHouse” este o iniţiativă a Asociaţiilor „Lindenfeld”, „Mozaiq” şi „TRANSform”, rezultată în urma mai multor trăncăneli ale găştilor numite, cu privire la statutul comunităţii „Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender” (L.G.B.T.) în România, în contextul alegerilor locale. Dezaxaţii sexuali vor înfiinţarea unui centru comunitar destinat persoanelor L.G.B.T., dar nu oriunde, musai în Capitală. De ce nu în Harghita, în Covasna, în „ţinutul secuiesc”, în Bărăgan sau la Cuca Măcăii? Vor un centru (pe banii contribuabilului – n.n.) în care „statul român să ofere servicii, să ajute grupurile vulnerabile ale comunităţii noastre, să ofere un spaţiu sigur, în care persoanele L.G.T.B. să poată să-şi desfăşoare activităţi” (nu se precizează de ce natură – n.n.). Cu respectarea legislaţiei, să facă ce vor, dar pe banii lor. Chiar şi o „rezervaţie” precum indienii în S.U.A. Eu refuz să contribui la promovarea decadenţei şi la distrugerea Ţării mele!

Tupeul L.G.T.B.-iştilor: conceperea şi finanţarea de politici sociale specifice lor

Tupeul reprezentantului „Mozaiq” a sărit peste orice limite, a debitat nerozii cu carul şi a indicat statului român ce are de făcut: „Statul are datoria să preia iniţiativa, să conceapă şi să finanţeze politici sociale specifice […]”. Conform afirmaţiilor lui Vlad Levente Viski, 10% din bucureşteni sunt deviaţi sexuali, iar Mişcarea L.G.T.B. este supusă unei discriminări sistemice. Plângând cu lacrimi de crocodil, a susţinut că„44% dintre membrii L.G.T.B. din România sunt sub pragul sărăciei şi simt nevoia siguranţei, iar dacă România vrea să fie o ţară europeană(de parcă România s-ar afla în Tanganyka), trebuie să aducă legislaţia la standarde europene şi să apere interesele L.G.T.B.”. Individul se lamenta că unii L.G.T.B.-işti trăiesc în „zone, în cartiere sărace, unde statul nu ajunge”, că printre ei sunt „persoane care nu au loc de muncă, nu au gratuitate la servicii medicale, oameni care au nevoi specifice şi statul are datoria să finanţeze un centru comunitar L.G.T.B. statul să conceapă politici sociale specifice lor”, că „Bucureştiul nu este un oraş sigur, că există discriminare şi probleme sistemice”, că „Bogdan Diaconu lezează comunitatea L.G.T.B. prin declaraţii homofobe, antieuropene, rasiste, pline de un naţionalism găunos”… Şi dă-i şi luptă cu „decriminalizarea homosexualităţii”. Criticând pe Ludovic Orban care a solicitat sprijinirea Catedralei Mântuirii Neamului, nu uită să se dea în stambă, afirmând că „Art. 200 din Codul penal a fost o intervenţia agresivă a statului în viaţa intimă a cetăţeanului”. Nu s-a sfiit să-i implice şi pe ţigani în treburile lor pidosnice, că de, au nevoie de suţinere… Pentru demersul acestor „grupuri vulnerabile”, cum se autodenumesc, urmează să apeleze la candidaţii primăriilor sectoarelor Bucureştiului. Poate vor propune un „catindat” la Primăria Generală a Capitalei.Mister L.G.T.B., sunt milioane de români aflaţi sub pragul sărăciei, care nu beneficiază de servicii medicale gratuite şi nici de alte asemenea facilităţi, dar plătesc taxe şi impozite. Voi afirmaţi că aţi fi discriminaţi, dar nu vă sfiiţi să cereţi impunerea discriminării pozitive pentru a fi mai egali decât ceilalţi! Nu mă interesează ce faceţi voi în intimitate. E treaba voastră, dar nu încercaţi să ne impuneţi stilul vostru de a „trăi” şi nici etalarea publică a degradării umane! Voi nu vreţi drepturi, voi vreţi privilegii şi abuzaţi de toleranţa majorităţii pentru a instala dictatura anormalităţii! S-avem pardon, că se poartă. Sictir! La muncă!

ION MĂLDĂRESCU
Grafica – Ion Măldărescu
–––––––––––––-
[1]http://adevarul.ro/news/societate/primul-centru-comunitar-persoane-lgbt-romania-thehouses-8_56ea71095ab6550cb8ef7818/index.html

Tentative de atentate legionare dejucate de S.S.I.

Atentate_legionare_1941-1944Tragicele evenimente din 21-23 ianuarie 1941, au determinat structurile informative, de siguranţă şi ordine publică româneşti şi în mod deosebit S.S.I.–ul să exercitat un control strict, precum şi o atentă supraveghere asupra organizaţiilor legionare intrate în clandestinitate (Corpul Muncitoresc Legionar, Corpul Răzleţi, Uniunea Naţională a Studenţilor, Frăţiile de Cruce, Cetăţuile, Mănunchiul de Prieteni, Ajutorul Legionar)[1]. Prin măsuri specifice structurilor de informaţii şi siguranţă s-a reuşit dejucarea unor diversiuni iniţiate de grupurile legionare din ţară şi străinătate şi chiar prevenirea unor atentate, prin care se urmărea asasinarea generalului/mareşalului Ion Antonescu – (preşedintele Consiliului de Miniştri) vicepreşedinteuie Consiliului Mihai Antonescu, generalului Dumitru Popescu (ministrul de interne) şi directorului S.S.I Eugen Cristescu. Documentele S.S.I. şi ale Siguranţei demonstrează că au existat grupuri, formate în special din tineri, ţinute sub strictă supraveghere, care fuseseră infiltrate de agenţi, fapt pentru care orice iniţiativă de atentat cu scop politic a fost imediat neutralizată[2]. Unele documente atestă că, după rebeliune, Eugen Cristescu şi agenţii săi din Grupa politică (Legionari-L) a secţiei a ll-a Contrainformaţii au reuşit să dejoace multe planuri puse la cale de legionari prin care se urmărea chiar eliminarea/ asasinarea mareşalului Ion Antonescu, a profesorului Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, a altor demnitari, precum şi o nouă încercare de lovitură de stat după rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941. Astfel, prin Telegrama cifrată nr. 7.608 din 29 ianuarie 1941, se informa Marele Stat Major al Armatei Române că „legionarii terorişti intenţionează a ucide pe conducătorul statului, domnul general Ion Antonescu”[3]. De asemenea, la 19 martie 1941, Inspectoratul General al Siguranţei trimitea o adresă circulară la secţiile de poliţie pentru a verifica informaţiile ce se deţineau potrivit cărora: „dintre legionarii rebeli s-a format o echipă care să asasineze pe domnul general Antonescu, conducătorul statului, pe generalul Hansen, şeful Misiunii Militare Germane în România şi pe ministrul german la Bucureşti, aceştia din urmă fiind acuzaţi că au trădat cauza legionară, susţinând pe Antonescu prin măsurile luate de generalul Antonescu”[4].

Un alt atentat urma să se producă în ziua de 10 mai 1941. Legaţia germană, prin consilierul Steltzer, avertizase pe Mihai Antonescu că „un grup de legionari radicali şi terorişti pregătesc, din nou, un atentat împotriva dlui general (Ion Antonescu – n.n.)”. Structurile informative germane aflaseră şi care era obiectvul politic al atentatului: „Nu trebuie să se lase domnului general (Ion Antonescu – n.n.) vremea de a-şi consolida regimul, obţinând în înţelegere cu Reich-ul, la Vest sau la Est compensaţiuni pentru pierderile suferite de România sub Regele Carol al II-lea, pentru că aceasta ar însemna lichidarea definitivă a politicii legionarilor. De altă parte, trebuie să se ajungă la un protectorat german asupra României, protectoratul german fiind soluţiunea cea mai favorabilă din punctul de vedere al legionarilor, pentru că aceasta le-ar asigura lor un regim mai bun”[5]. Informaţii pe aceeaşi temă conţinea şi Buletinul informativ din 22 martie 1942 şi anume: „Comandamentul legionar clandestin din Bucureşti, în urma unei consfătuiri cu reprezentanţii grupului legionar din Prahova, au hotărât asasinarea domnului Mareşal Antonescu şi lovitura de stat”[6]. Documentul atestă că SSI cunoştea deja, în detaliu, planul acestui atentat şi, deosebit de interesant, dezvăluie şi modul în care fuseseră obţinute informaţiile „Se va mina podul care trece gara Ploieşti-Sud şi podul din Valea Largă (înainte de Sinaia), pe şoseaua Bucureşti-Braşov. Imediat după aruncarea în aer a podului cu vagonul sau maşina în care se află domnul mareşal Ion Antonescu, comandanţii de corpuri de armată desemnaţi de legionari vor lua comanda şi vor pune stăpânire pe toate instituţiile. Între generalii care vor lua comanda cu ocazia loviturii de stat figurează şi generalul Petrovicescu, din Penitenciarul Deva, iar trei generali de corp de armată, pe care se contează, se găsesc deja la comandă. Planul de asasinare a fost comunicat foştilor comandanţi legionari din Penitenciarul Aiud şi a fost comentat de către comandanţii Zoze Grigorescu, ing. Iacobescu, ing. Marcu Sever şi avocat Gabi Popescu, cu ocazia unei împrejurări tolerate de noi pentru a prinde legătura cu cei din afară”[7]. Prevenite din timp, structurile Siguranţei au reuşit să ia măsuri pentru dejucare atentatului.

Printr-o altă notă a S.S.I.-ului, din 12 august 1944, autorităţile erau informate că în rândurile ziariştilor se comenta un eveniment care avusese loc cu câteva zile în urmă. O echipă a morţii formată din şapte tineri legionari se deplasase la Olăneşti (Vâlcea) – pentru a pune la cale un nou atentat împotriva conducătorului statului, dejucat de unul din membrii echipei[8]. Mustrat de conştiinţă, unul din membrii echipei (posibil agent S.S.I. – n.a..), ar fi fugit la Bucureşti pentru a l înştiinţa pe generalul Piky Vasiliu. Acesta s a deplasat cu avionul la Olăneşti şi în momentul când conspiratorii au fost prinşi, denunţătorul a tras în şeful echipei, omorându l. Ceilalţi şase conspiratori au fost judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi”[9] (atentatul a existat în realitate; la 28 iulie 1944, şase legionari, racolaţi şi instruiţi de N.K.V.D. au fost paraşutaţi la Cheia, în apropiere de Olăneşti, pentru a-l suprima pe Mareşalul Ion Antonescu. Grupul a fost neutralizat – n.n.I.M.)[10]. Faptul că între persoanele vizate de legionari figurau şi alţi demnitari ai statului este atestat şi de nota SSI din 28 septembrie 1942 prin care se informa: S-a aflat din cercurile legionare „simiste” că suprimarea domnului mareşal Antonescu şi a altor demnitari ai statului – vizându-se persoanele domnilor Mihai Antonescu (vicepreşedintele Consiliuliu), generalul Dumitru Popescu (ministrul de interne) şi Eugen Cristescu de la Serviciul S (S.S.I.) – este pusă în primul plan, contându-se în prezent pe elemente de sacrificiu. Comandamentul clandestin legionar din România are legături cu Horia Sima din Germania, şi a primit instrucţiuni secrete ca asemenea elemente să fie introduse sau recrutate din legionarii aflaţi astăzi în rândul serviciului Poliţiei, aceştia putând fi utilizaţi cu succes în diferite serbări unde participă membrii guvernului. S-a precizat ca atentatele să se producă la mici intervale şi dacă este posibil chiar în aceeaşi zi[11].

Desigur, legionarii îl considerau pe Mareşalul Antonescu „un duşman de moarte” dar ura lor se îndrepta în mod deosebit asupra lui Eugen Cristescu – şeful S.S.I. şi Mihail Antonescu – vicepreşedintele Consiliului de Miniştrii, primul fiind considerat de legionari un pion principal, care se opunea apropierii dintre Gardă şi Ion Antonescu, iar cel de-al doilea, pentru că se opunea şi el unei reconcilieri cu legionarii. Ca urmare se considera necesară eliminarea acestora. De altfel, într-o notă a Corpului Detectivilor, se arăta că, din rândurile legionarilor simişti au fost recrutate elemente fanatice capabile de acte de teroare înfiinţându-se trei echipe de sacrificiu care au misiunea de a asasina pe dl. prof. Mihail Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, ca omul care se opune net împotriva oricărei reconcilieri cu legionarii şi actualul regim[12]. În ceea ce îl priveşte pe Eugen Cristescu , accesta era cunoscut ca un adversar al mişcării legionare şi se afla pe „lista neagră”, întocmită de legionari încă din 3 aprilie 1936, dar a reuşit cu tenacitate să controleze problema legionară, furnizându-i lui Ion Antonescu toate elementele de care avea nevoie pentru a ieşi învingător în confruntarea finală din ianuarie 1941 (rebeliunea legionară), considerând mişcarea legionară „o vastă conspiraţie ce tindea la acapararea complectă a puterii şi instituirea statului totalitar legionar”.

În cursul lunii decembrie 1940 (în preajma rebeliunii) referitor la dorinţa suprimării lui Cristescu de către legionari se făcea cunoscut că „în toate cercurile legionare se discută despre neapărata nevoie de suprimare a domnului director Eugen Cristescu, iar legionarii macedoneni merg cu afirmaţia că, prin dispariţia acestui personaj nefast pentru legionari, s-ar aduce o mare destindere între legionari şi guvern, astfel că s-ar putea realiza apropierea elementelor legionare de regim […]. S-au constituit echipe de legionari care au primit ordine de a suprima pe domnul Eugen Cristescu, echipe care vor încerca o acţiune la momentul oportun”[13]. Deşi, documentele de arhivă au consacrat pe Eugen Cristescu ca pe adversar al Mişcării Legionare, lucru accentuat şi de multe afirmaţii ale memorialiştilor legionari, fostului şef al siguranţei şi al S.S.I.-ului sub acoperirea statutului său de funcţionar public, a ştiut când şi unde să intervină pentru ca acei legionarii ce acţionau împotriva statului să nu-şi facă jocul. Motivele au fost mai multe, dar în primul rând loialitatea faţă de mareşal, spiritul justiţiar, convingerile sale politice intime[14]. Nu trebui uitat nici faptul că în timpul lui Cristescu, S.S.I. a fost reorganizat şi conceput ca un serviciu de informare generală a Conducătorului statului, respectiv a mareşalului Ion Antonescu.

Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase

SURSA: http://www.art-emis.ro
––––––––––––-
[1] Pentru aceste structuri vezi capitolul III Structuri de bază, conducere, represiune şi de informaţii ale Mişcării Legionare şi evoluţia acestora al lucrării Feţele Monedei . Mişcarea legionară între 1941 şi 1948 , Editura Tritonic, Bucureşti, Tiberiu Tănase, pp 99-129 . (n.n.).
[2] Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului Editura Elion Bucureşti, 2005, p. 280 .
[3] ASRI fond D – dosar nr. 134 , vol I , p. 9.
[4] Apud, Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului Editura Elion Bucureşti, 2005, p. 71.
[5] Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. III (aprilie-iunie 1941), Bucureşti 1999, p. 290.
[6] Apud, Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului Editura Elion Bucureşti, 2005,. p. 72 .
[7] Apud, Cristian Troncotă, România şi frontul secret , Bucureşti, Editura Elion, 2008 , pp. 282- 283. .
[8] Arhivele Statului Bucureşti, Fond P.C.M., dosar 14/1941, f.256.
[9] Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului , pp. 75-76.
[10] Vezi Florian Bichir, Atentat la Mareşal, Bucureşti, Editura RAO, 2015.
[11] A.S.R.I., Dosar nr.512, f.107.
[12] A.N.I.C., fond MI – Diverse, dosar 13, 1943/f168-168v.
[13] Informaţia provine dintr-o notă a S.S.I.-ului din 16 decembrie 1942, apud, Cristian Troncotă, Omul de taină al mareşalului, Bucureşti, Editura Elion 2005, p. 73.
[14] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete româneşti, cu o prefaţă de dr. Dan Zamfirescu, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1994 p79.