APELUL ROMÂNILOR…DUPĂ 10 ANI, LA FEL DE ACTUAL! LA FEL DE GRAVĂ SITUAŢIA!

APELUL ROMÂNILOR…. După 10 ani, la fel de actual! La fel de gravă situația!

speranta noastra a tuturorApelul Românilor

catre:
– oamenii de bună credinţă din lumea largă, scriitori, artişti, savanţi, lideri de opinie şi conştiinţă civilă,
– guvernele şi parlamentele de pretutindeni, organizaţiile internaţionale preocupate de pacea şi securitatea lumii,
– către credincioşii şi ierarhii tuturor religiilor, pentru a le aduce la cunoştinţă o fărădelege de o gravitate maximă pentru viitorul planetei noastre, o veritabilă crimă împotriva umanităţii pentru care se fac vinovate acele organizaţii şi instituţii ale comunităţii evreieşti care au conceput şi pun în aplicare proiectul de încetăţenire şi strămutare în România a unui milion de evrei, fără ştirea şi fără acordul poporului român.

Deja, în momentul de faţă, peste 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au devenit cetăţeni români, cu toate drepturile acordate de acest statut, inclusiv dreptul la proprietate, iar românii nu ştiu nimic despre această invazie.

Considerăm că ne aflăm în faţa unui act de agresiune la adresa statului şi a poporului român, o agresiune cu totul atipică, nemaiîntâlnită, fără precedent în analele istoriei planetare. Legislaţia românească şi internaţională nu a putut preconiza şi lua în calcul modalitatea perfidă şi laşă, cinică şi neruşinată pe care au imaginat-o strategii evreimii mondiale. De aceea considerăm că este cu totul îndreptăţit ca, în viitorul cel mai apropiat, legislaţia din România şi cea internaţională să emită legi şi măsuri cu caracter retroactiv pentru a respinge şi anihila consecinţele invazieievreieşti în România. În momentul de faţă nu putem aprecia cine este, din punct de vedere juridic, autorul agresiunii, al planului, deopotrivă imoral şi iresponsabil, de strămutare în România a unui număr de evrei suficient de mare pentru a provoca în România o catastrofă demografică, un genocid anti-românesc, pe cât de discret, pe atât de eficient.

Strategia acestui proiect criminal este următoarea:

Cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare în masă (ziare, posturi radio-tv) din România, care cenzurează toate ştirile şi informaţiile tangente la acest subiect, încetăţenirea evreilor se face în secret, în cea mai mare taină;

În prima fază, evreii încetăţeniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii comerciale, de producţie etc.) accesibile. De câţiva ani buni, piaţa imobiliară din România a devenit monopolul unor firme evreieşti.

La început, se vor stabili în România evreii în vârstă, motivând că vin să-şi trăiască ultimii ani de viaţă în România, să-şi cheltuiască pensia în România, ceea ce pentru mulţi români naivi va face suportabilă şi chiar tentantă ideea „revenirii” evreilor în România.

Ulterior, când se va împlini numărul (un milion) de evrei care şi-au luat a doua sau a treia cetăţenie în România, iar controlul evreilor asupra instituţiilor publice din România va fi deplin, evreii vor veni cu toţii „acasă”, în proprietăţile lor, fără să existe nici un temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă întregii societăţi româneşti. Aşa zisul „stat de drept” va considera că invazia evreilor este perfect legală.

În felul acesta se ajunge la situaţia din 1939, când circa două milioane de evrei alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care domina şi controla comerţul, finanţele şi industria din România. Procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi îi făcuseră pe evrei să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat, mai antipatică, pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.

Scopul final al proiectului Israel în România este instituirea unui control deplin asupra României şi deposedarea în fapt a românilor de teritoriul lor naţional. Beneficiind de experienţa căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.

Bănuim că şantajul a fost mijlocul prin care guvernanţii noştri şi principalii lideri din mass-media au fost constrânşi să devină complici la un proiect anti-românesc atât de infam şi de iresponsabil, care ne pune pe noi, românii, în faţa celei mai mari primejdii cu care ne-a confruntat vreodată istoria.

Avem chiar motive să credem că scopul în care s-a produs răsturnarea regimului politic în decembrie 1989 a fost să se obţină astfel condiţiile propice pentru implementarea acestui proiect, criminal sub toate aspectele.

Se leagă de acest proiect cam tot ce s-a petrecut în România după 1990, ca fenomen social-economic de anvergură majoră, precum depopularea României prin:

plecarea în străinătate a câtorva milioane de şomeri români. Prin legi şi măsuri aberante, aceştia sunt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;

încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii noştri nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea realiza în România;

descurajarea familiei şi a natalităţii. În mod vizibil, cei vizaţi sunt românii majoritari;prăbuşirea sistemului de sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod special;

declinul sever al nivelului de trai;

propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată mass-media, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile româneşti, la viitorul neamului românesc;

aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic istituit după 1990, prin care asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a instaurat un veritabil monopol exercitat de câteva partide, toate provenite din grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie 1989. Deloc întâmplător, în fruntea loviturii de stat şi a ceea ce a urmat s-au aflat Ion Iliescu (bunic evreu, soţie evreică), Silviu Brucan (evreu), Petre Roman (evreu), iar ceilalţi doi preşedinţi – Emil Constantinescu şi Traian Băsescu – îşi ascund şi ei originea evreiască;

aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut în beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele bogăţii deţinute de statul român în 1990. Ci economia României s-a privatizat în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto a unor evrei;

acuzaţia de holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, acuzaţia de holocaust urmăreşte inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i determine pe români să accepte imigrarea în România a sute de mii de evrei ca pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvârşite de părinţii noştri… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvârşite de români.

Cu amărăciune subliniem faptul că acest scenariu, apocaliptic pentru poporul român, este cunoscut şi acceptat de marile cancelarii ale lumii, de guvernele din Uniunea Europeană şi NATO, care de 15 ani tolerează şi acceptă ca România să fie guvernată de o bandă de indivizi taraţi sufleteşte, cinici şi corupţi, vânzători de neam şi ţară, vinovaţi de uriaşe delapidări şi chiar de crime propriu-zise, infractori uşor de şantajat şi de manipulat de cei care deţin probele şi secretele acestor fărădelegi. De ani de zile, clasa noastră politică se află la ordinul celor care au pus la cale acest program de de-românizare şi aneantizare a României. Acest program, aflat azi în plină desfăşurare, se apropie de momentul în care nu va mai putea fi stopat şi împiedicat să-şi atingă funestul scop, să producă efectele catastrofale dorite de iniţiatorii săi.

Românii, care şi-au pus întotdeauna nădejdea în bunele intenţii ale Occidentului, sunt încă o dată trădaţi şi minţiţi de Occidentul democratic. Dovada cea mai întristătoare s-a produs în octombrie 2003, când, la referendumul pentru Constituţie, poporul român a respins categoric noua Constituţie, ceea ce nu i-a împiedicat pe guvernanţi, pe parlamentari, practic toată aşa-zisa clasă politică, să declare aprobată noua Constituţie. Occidentul democratic nu a avut nimic de obiectat la felul scandalos şi neruşinat în care guvernanţii de la Bucureşti au încălcat legile cele mai elementare ale democraţiei, ale statului de drept! Protestele românilor nu au avut nici un ecou în Occident.

Afirmăm cu toată tăria că prevederile acestei constituţii, pe baza cărora se va încerca a se legaliza invadarea României de către evrei, nu au primit votul românilor, al electoratului din România, drept care poporul român are rezervat dreptul de a contesta oricând tot ce s-a petrecut în România în consecinţa referendumului fraudat în octombrie 2003, inclusiv dreptul de a contesta şi interzice prezenţa în România a evreilor încetăţeniţi după 1990.

Mai mult chiar: se ştie acum să aşa-zisa „revoluţie anticomunistă” din decembrie 1989 a fost o lovitură de stat, cu caracter anti-românesc, anti-naţional şi anti-democratic, pusă la cale, prin bună înţelegere şi colaborare, de forţele malefice ale KGB şi ale serviciilor secrete apusene. Ceea ce ne îndreptăţeşte pe noi, românii, să contestăm şi să anulăm orice efect al contra-revoluţiei din decembrie 1989 pe care îl vom considera că aduce prejudicii drepturilor noastre de stat şi popor suveran, drepturilor noastre de proprietate asupra teritoriului naţional şi a avuţiei naţionale.

Ţinem să se ştie de toată lumea că proiectul Israel în România nu este o idee nouă, recentă, ci constituie una dintre primele variante imaginate de strategii evreimii mondiale, la mijlocul secolului al XIX-lea, pentru viitorul stat al evreilor. Acel proiect, numit de istorici „Planul Cremieux-Peixotto” viza teritoriul României şi al provinciei Galiţia. După cum se ştie, în zilele noatre, evoluţia evenimentelor din Palestina contrazice previziunile celor care au fondat Israelul în 1948. E foarte probabil că din această cauză liderii evrei caută acum o soluţie alternativă sau, mai probabil, complementară pentru teritoriul actual al statului evreiesc. Strategia nouă pe care au conceput-o este mult mai elaborată şi mai insidioasă decât cea aplicată în Palestina şi urmăreşte anihilarea capacităţii românilor de a reacţiona în mod solidar şi coerent la această agresiune imundă, laşă, nedemnă, degradantă pentru condiţia umană. Agresiunea evreiască se bazează pe complicitatea criminală a liderilor politici, în frunte cu cei trei preşedinţi de după 1990, precum şi pe trădarea ziariştilor, a liderilor de opinie, îndeosebi a directorilor şi proprietarilor de mass-media, de ziare şi posturi radio-tv.

Acestor trădători de ţară le atragem atenţia că încă mai au posibilitatea să-şi revină şi să demaşte procedeele prin care au fost forţaţi să acţioneze împotriva neamului lor, să repare astfel prejudiciul adus Ţării şi să-şi recapete demnitatea de om.

Aceeaşi acuzaţie – trădare de ţară – o aducem şi liderilor comunităţii evreilor din România, care au neruşinarea de a susţine în continuare că evreii din România sunt o comunitate de 6-7ooo de membri, pe cale de a se stinge. În felul acesta ei se fac complici la agresiunea atât de murdară şi de laşă abătută asupra României. Aşteptăm ca evreii din România, acei evrei care nu agreează şi nu susţin proiectul incriminat, care-şi dau seama de consecinţele acestui proiect demenţial, să-şi facă publică atitudinea.

Avertizăm comunitatea internaţională asupra faptului că proiectul Israel în România pune poporul român în situaţia de legitimă apărare şi îndreptăţeşte pe fiecare român la orice reacţie defensivă şi pedepsitoare faţă de invadatori şi faţă de complicii acestora.

Apelul nostru, adresat comunităţii internaţionale, merge şi spre evreii normali de pretutindeni, acei evrei care trăiesc şi gândesc ca nişte oameni, în respectul valorilor umane consacrate de istoria şi tradiţia tuturor popoarelor, în cultul demnităţii şi al excelenţei fiinţei umane.

Sperăm că factorii responsabili, persoane şi instituţii, vor utiliza toate mijloacele de care dispun pentru a-i determina pe liderii evreimii mondiale să înţeleagă că este în interesul evreilor să adopte un comportament raţional, corect, demn şi responsabil, şi să nu se amăgească, din nou, cu calcule şi strategii falimentare, pe cât de păguboase pentru toată lumea, pe atât de ruşinoaseşi de degradante pentru evrei.

Răspunderea pentru ceea ce va urma aparţine integral celor care au conceput proiectul Israel în România şi celor care colaborează într-o formă sau alta la derularea acestuia. Dumnezeu să-i ierte!

Uniunea Vatra Românească

Liga pentru Combaterea Antiromânismului LICAR

Pentru conformitate,

Ion Coja

Bucureşti, 28 octombrie 2005

Post scriptum 2015. Nu s-a produs nicio dezmințire oficială, din partea autorităților românești sau evreiești. Singur, Dorel Dorian, ca reprezentant al evreilor în Parlamentul României, a făcut publică ideea că aceste încetățeniri sunt de fapt acte de recunoaștere a cetățeniei românești pe care evreii nu au pierdut-o atunci când au plecat în Israel!… Un fals! O minciună. Viza de plecare din Republica Socialistă România nu se dădea decât după ce persoana în cauză semna o declarație de renunțare la cetățenia română.

SURSA: http://www.ioncoja.ro

Anunțuri

DESPRE”ÎMPĂRTĂŞIREA” LUI FILAT ÎN ALTAR SAU ÎNCĂ O DATĂ DESPRE STAREA „MITROPOLIEI MOLDOVEI”

Despre „împărtăşirea” lui Filat în altar sau încă o dată despre starea „mitropoliei Moldovei”

 

( Am primit acest material pe email si am decis sa-l publicam pentru valoarea lui cu privire la cele ce se petrec in bisericile oficiale .)

PREÎNTÎMPINARE
Acest articol-atenţionare se adresează numai şi numai către creştinii Moldovei. Către cei care se socot ortodocşi – fie prin credinţa moştenită din strămoşi, fie prin tradiţie, fie prin însuşirea de sine-stătător a credinţei celei adevărate, fie prin venirea la Hristos ca urmare a luminării întru Domnul.
Către cei pentru care Cuvîntul lui Dumnezeu – spus oamenilor prin Sfînta Scriptură (Biblia), prin Sfintele Canoane ale Bisericii lui Hristos, prin scrierile însuflate de Duhul Sfînt-Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii – este Adevărul.
Către cei pentru care Adevărul este
IISUS HRISTOS
Cel Întrupat, Răstignit şi Înviat.

IsHs

Chișinău
2/15 aprilie 2015

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor
şi în calea păcătoşilor nu a stat
şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
ci în legea Domnului e voia lui
şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
(Psalmi 1:1-2)

Acum zece zile, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, 5 aprilie 2015, cetăţeanul Vladimir Filat (mai cunoscut prin pseudonimul său politic ca „Vlad Filat”) s-a „spovedit” şi s-a „împărtăşit” în altarul Catedralei Mitropoliei Moldovei din Chişinău. „Spovedania” în altar este documentată video de către un post tv, iar „împărtăşania” în altar a fost confirmată oficial de către Mitropolie.
Peste cîteva ore de la difuzarea acestui fapt, administraţia de vîrf a Mitropoliei Moldovei publică o „Precizare” în care oferă următoarea explicaţie (tîlcuire) a faptei documentate:
„… chiar dacă, conform Canonului 19 Laodiceea, numai preoţii se împărtăşesc în altar, cu binecuvântarea arhiereului locului, se poate face excepţie pentru credincioşii care au merite deosebite faţă de Biserică. Or, în acest caz, Domnul Vlad Filat este cunoscut drept un ctitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova şi în special al Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Chişinău. Astfel, gestul mediatizat în presă nu reprezintă vreo abatere de la practica Ortodoxă, ci este o manifestare a respectului faţă de un creştin care susţine în mod deosebit Biserica.”
Faptul redat, dar mai ales „precizarea”-tîlcuire din partea administraţiei cultului respectiv sînt, pentru un creştin (creştin în sensul Preîntîmpinării din capul însemnării de faţă), mai mult decît şocante.
Și aceasta pentru că:
1. Canonul 9 al Soborului din Laodiceea afirmă fără vreo putinţă de răstălmăcire:
„… cei ierosiţi [adică clericii – n.n.] numai să aibă voie a se împărtăşi în Sfinţitul Altar, iar mirenii adică afară de Altar [s.n.]”.
Acest Canon nu este singurul care opreşte – sub pedeapsa caterisirii clericilor care încalcă această oprire – intrarea mirenilor în Altar, nemaivorbind să facă ceva în Altar, cum ar fi să aducă acolo prinoase, dară-mi-te sa participe acolo la Sfintele Taine cum este Spovedania sau Împărtăşania. Pentru conformitate, reproducem aici în întregime Canonul 69 al Soborului trullan:

„Să nu fie iertat cuiva dintre mireni săvîrşind, a intra în lăuntru în Sfinţitul Altar [s.n.], că împărăteştii stăpîniri şi domniri îi este iertat aceasta, cînd ar vrea să aducă daruri Ziditorului său, după oarecare preaveche predare.”
Tîlcuirea acestui Canon spune:
„Sfîntul Altar afierosit fiind celor preoţiţi; pentru aceasta Canonul acesta opreşte a intra într-însul pe oricare mirean [s.n.], afară numai de Împăratul; şi acesta încă, nu ca un mirean, ci ca unul ce are stăpînie, şi domnie, şi este Unsul Domnului [s.n.]. Căruia s-a iertat a intra după veche tradiţie, cînd voieşte a aduce Daruri Ziditorului său Dumnezeu şi să se cuminece [să se împărtăşească – n.n.].”
Astfel, Sfintele Canoane ale Bisericii lui Hristos interzic cu desăvîrşire intrarea mirenilor în Altar. Cu atît mai mult opresc Spovedania sau Împărtăşania lor în Altar.
Permisiunea făcută împăratului ortodox se face pentru el nu ca pentru un mirean, ci ca pentru Unsul lui Dumnezeu cum a fost Însuşi Mîntuitorul Iisus Hristos („Hristos” înseamnă Unsul lui Dumnezeu), căci, începînd cu Sfîntul Împărat Marcian (anul 450), împăraţii creştini (ortodocşi) erau unşi la domnie cu mir sfinţit.
2. Canoanele sînt însuflate de Duhul Sfînt-Dumnezeu şi sînt parte integrantă a Sfintei Predanii – unul dintre cele două izvoare ale învăţăturii de credinţă a Bisericii lui Hristos alături şi împreună cu Sfînta Scriptură.
Nimănui dintre cei muritori nu i se îngăduie să schimbe sau să anuleze vreun Canon. Cei care încearcă sa facă aşa ceva sînt daţi anatemei, potrivit Canoanelor însele. Și sfîntul Apostol Pavel întărește aceasta Epistola sa către galateni, cap. 1:
„Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!”
De aceea, afirmaţia din „Precizare” precum că „cu binecuvântarea arhiereului locului, se poate face excepţie” de la vreun Canon este împotriva învăţăturii de credinţă ortodoxă şi vădeşte fie un act de erezie, fie un act de apostazie. Biserica lui Hristos nu recunoaşte anularea nici unui Canon prin oarecare excepţii. Căci excepţia este anulare a Canonului. Maximum ce se poate admite este pogorămîntul, adică aplicarea prevederilor vreunui Canon cu mai puţină stricteţe (scumpătate, cum se numeşte stricteţea în limbajul ortodox al Canoanelor) în funcţie de starea concretă duhovnicească a credinciosului care se pocăieşte de anumite păcate grave ale sale.
Dar aceasta se referă în exclusivitate la acele Canoane care statornicesc anumite epitemii („pedepse”, leacuri duhovniceşti) pentru vindecarea anumitor păcate. Pogorămintele nu pot anula prevederile vreunui Canon. În cazul Filat-Cantarean, adică a admiterii unui cetăţean necleric în Altar, nu există grade de aplicare a Canonului. Adică nu se admit pogorăminte. Canoanele spun limpede şi univoc: intrarea în Altar este oprită pentru orice mirean. Aici nu se poate aplica pogorămîntul în sensul că ar exista un fel de semi-intrare, de intrare nedeplină, intrare parţială, tîrîş sau într-un picior, numai cu capul sau numai cu o jumătate de trup etc.
Dat fiind faptul că autorul de facto al Canoanelor este nimeni altcineva decît Duhul Sfînt, încălcarea lor sau, mai ales, anularea lor de către oricine – fie mirean, fie preot, fie episcop sau patriarh, fie adunarea tuturor episcopilor lumii – nu reprezintă nimic altceva decît răzvrătire împotriva Duhului Sfînt. Iar cel care a pus început răzvrătirii împotriva Duhului Sfînt şi care este tatăl tuturor celor asemenea răzvrătiţi este Satan, diavolul.

Prin urmare, prin această afirmaţie din „precizare”, administraţia cultului „Mitropolia Moldovei” se răzvrătește împotriva Duhului Sfînt-Dumnezeu şi se solidarizează cu Satan, tatăl răzvrătiţilor.
Vadim Cheibaş, secretar al şefului adminstrativ al acestui cult – cetăţeanul Nicolae Cantarean (cunoscut mai ales prin pseudonimul său cultual ca „Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove”) a afirmat următoarele, în contextul situației analizate în lucrarea de față:
„A fost împărtăşit pentru că a solicitat sfânta împărtăşanie. Conform canoanelor bisericeşti se permite împărtăşania mirenilor în altar, iar Înalt Prea Sfinţitul Vladimir a considerat de cuviinţă această excepţie pentru un om deosebit care este ctitor al bisericii ortodoxe”.
Fraza citată vădeşte o elementară lipsă de logică: dacă Canoanele „permit împărtăşania mirenilor în altar”, atunci de ce această permisiune reprezintă o excepţie? Iar dacă este excepţie, rezultă atunci că sfintele Canoane nu permit fapta respectivă şi, tocmai în virtutea nepermisiunii intrării în altar, permisiunea de a intra în altar constituie excepţie. Ori permit, ori este excepţie. Această formulare nu poate fi înțeleasă altfel decît o tentativă de-a secretarului mitropoliei de aburire a cititorului necunoscător, prin care, de fapt, singur se împotmoleşte în propria viclenie, comiţînd greşeli elementare de logică.
După cum însă am văzut, Canoanele interzic apăsat şi răspicat nu numai împărtăşirea mirenilor în Altar, dar şi simpla lor intrare acolo. Adică Cheibaş şi minte, şi încă o face deloc deştept.
O şi mai mare stupoare trezeşte afirmaţia: cetăţeanul X „a fost împărtăşit pentru că a solicitat sfânta împărtăşanie”. De cînd oare în Biserica lui Hristos Sfînta Împărtăşanie se dă la solicitare? Este vorba de un serviciu solicitat de vreun client la vreo agenţie de prestare a servicilor „divine”? Şi aceasta o rosteşte nu un administrator de reţea al „Mitropoliei Moldovei”, nu şeful garajului „Mitropoliei” şi nici şeful serviciului de pază a sediului acestei instituţii. Expresia este rostită de către secretarul instituţiei. Adică de cel mai informat şi cel mai lăuntric angajat al acestei instituţii. Adică de persoana care cunoaşte cel mai bine din interior modul cum funcţionează această instituţie şi limbajul în care ea funcţionează.
Iar limbajul este unul de marketing, de prestare a serviciilor către un client care „solicită” ceva de la prestator şi prestatorul îi oferă cele solicitate. Căci numai la o agenţie de prestări de servicii faptul însuşi al solicitării serviciului constituie un temei suficient pentru ca acest serviciu să fie oferit. „Clientul are întotdeauna dreptate”. După cum vedem din gura lui Cheibaş, această atitudine este firească pentru instituţia pe care o reprezintă Cheibaş, dar este cu totul potrivnică Bisericii lui Hristos, care îi împărtăşeşte doar pe cei care nu au făcut păcate opritoare de la împărtăşire, spovedindu-se după rînduiala ortodoxă, primind dezlegarea canonică şi pregătindu-se cu evlavie de primirea sfintelor Daruri, inclusiv prin citirea pravilei înainte de împărtăşanie.
3. „Precizarea” din partea administraţiei cultului respectiv subliniează că „gestul mediatizat în presă nu reprezintă vreo abatere de la practica Ortodoxă, ci este o manifestare a respectului faţă de un creştin care susţine în mod deosebit Biserica.”
Deja am văzut că administraţia cultului respectiv minte cu neruşinare cînd afirmă cu tot tupeul că împărtăşirea unui Filat în altar „nu reprezintă vreo abatere de la practica Ortodoxă”. Da, nu este o abatere: este chiar o încălcare făţişă şi deplin sfidătoare a învăţăturii Bisericii lui Hristos. În schimb, această „abatere” nu încalcă şi nu sfidează învăţătura împărtăşită de administraţia cultului repectiv „Mitropolia Moldovei”, învăţătură expusă şi în această „precizare”. Mai mult chiar, după cum vom vedea mai jos, împărtăşirea unui alde Filat în altar este expresia canonică a învăţăturii de credinţă a administraţiei centrale a cultului respectiv.
În afară de aceasta, din sublinierea făcută de administraţia cu pricina rezultă că dacă cetăţeanul Filat ar fi fost împărtăşit ca şi toţi mirenii – adică în afara Altarului, – atunci aceasta, potrivit logicii „precizării”, ar fi însemnat o lipsă de respect faţă de insul în cauză. Iar manifestarea respectului faţă de acest ins – respect în sensul cum îl înţelege administraţia cultului dat – sfidează Canoanele Bisericii lui Hristos. Mai exact, respectarea Canoanelor Bisericii lui Hristos constituie o lipsă de respect, un afront faţă de Filat. Din această pricină, administraţia cultului reprezentat de Cantarean a făcut alegerea corectă – din punctul de vedere al credinţei ei – între Canoanele Bisericii lui Hristos şi respectul faţă de Filat ca promotor al unor legi antihristice, după cum sinodul mitropoliei Moldovei a calificat în şedinţa sa din 20 iunie 2013 activitatea guvernului lui Filat şi a guvernării axate pe partidul lui Filat.
4. Această solidarizare cu Satan prin răzvrătirea cultului dat împotriva Canoanelor date de Duhul Sfînt-Dumnezeu Bisericii lui Hristos încearcă să ascundă faptul că, în realitate, cetăţeanul Filat nu este nici măcar mirean, adică nu este membru al Bisericii lui Hristos, fiind de fapt un apostat. Altfel zis, acest Filat este o persoană care s-a lepădat de Dumnezeu, de Iisus Hristos Mîntuitorul. Astfel, acest cetăţean nu este nicidecum „un creştin care susţine în mod deosebit Biserica”, după cum în chip viclean susţine administraţia mitropoliei.
Acea parte cugetătoare a societății ştie şi ţine minte că Filat a fost cel mai aprig promotor al aşa-numitei legi „cu privire la asigurarea egalităţii”. Această lege „consfinţeşte” sodomia drept o valoare publică importantă pentru ţara noastră, pentru poporul ei, pentru fiecare moldovean, pentru fiecare creştin din RM. Prin această lege se interzice orice neîncuviinţare, inclusiv în discuţii private, a homosexualităţii. În același timp, de facto legislaţia Moldovei nu apără limba maternă a poporului, nu apără credinţa acestui popor, nici morala lui publică, nici cultura lui populară. Apără însă o altă „valoare” – sodomia –, și o face cu furia şi grelimea întregului aparat represiv al statului (poliţie, procuratură, SIS, sistemul judecătoresc, mass-media, aşa-numitul „consiliu de prevenire şi combatere a discriminării”). Şi o apără împotriva credinţei, moralei şi culturii poporului Moldovei.
În baza acestei legi au fost deja condamnaţi mai mulţi creştini pentru simplul fapt că au declarat în public că sodomia este păcat, este deviere de la normalitate și nu poate fi acceptată ca valoare. Iar episcopul de Bălţi Marchel este şi acum sub judecata legii lui Filat care l-a şi condamnat la o amendă de circa 30 de mii de lei pentru faptul că a preîntîmpinat creştinii de primejdia pe care o comportă sodomia.
Astfel, în realitate, Filat nu este altcineva decît promotorul prigoanei creştinilor pentru faptul că ei urmează învăţătura dumnezeiască, a Bisericii lui Hristos, a Cuvîntului lui Dumnezeu privind faptul că sodomia este păcat, este spurcăciune şi urîciune în faţa lui Dumnezeu. Cetăţeanul „spovedit” şi „împărtăşit” consideră însă că sodomia este un bun public care trebuie predat în şcoli, care trebuie promovat în societate ca un comportament firesc, care trebuie ocrotit împotriva oricărui fel de discriminare.

~ + ~

Cuvîntul lui Dumnezeu este pentru noi, creştinii, Legea noastră vîrfelnică, supremă. A fi împotriva Cuvîntului lui Dumnezeu înseamnă a fi împotriva lui Dumnezeu Însuşi. A schimonosi ceva din Cuvîntul lui Dumnezeu înseamnă a-L face pe Dumnezeu mincinos, ceea ce este hulă împotriva lui Dumnezeu, a Duhului Sfînt. Să luăm aminte la aceasta.
A fi de acord – cu mintea, cu vorba sau cu fapta – cu potrivnicii lui Dumnezeu, cu hulitorii Lui, înseamnă a fi deopotrivă cu ei, înseamnă a fi la fel potrivnic lui Dumnezeu ca şi hulitorul Lui, chiar dacă personal nu am vorbit împotriva Cuvîntului Lui sau nu am schimonosit Cuvîntul Lui. Şi la aceasta să luăm aminte.
Sodomia (ca şi orice păcat) – ca faptă, ca dorinţă, ca încuviinţare – este împotriva Legii lui Dumnezeu dată oamenilor spre mîntuire. Adică, sodomia este nelegiuire împotriva lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu Însuşi spune aceasta încă în Vechiul Testament:
„De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amîndoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sîngele lor asupra lor este.” (Levitic 20:13)
Sodomia (ca şi orice păcat) este nu numai nelegiuire. Este şi spurcăciune în faţa lui Dumnezeu. Spurcăciune înseamnă stricarea sfinţeniei, înseamnă stricarea „chipului şi asemănării omului” cu Dumnezeu. Căci Dumnezeirea Treimică l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa:
Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră.” (Facerea 1:26)
Adică, stricarea de către om a chipului şi a asemănării sale cu Dumnezeu înseamnă hulă împotriva chipului şi asemănării lui Dumnezeu din om, împotriva lui Dumnezeu Însuşi:
„Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune.” (Levitic 18:22)
Prin această faptă mîrşavă, omul nu numai că se spurcă pe sine – adică se desparte de chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca miez firesc al naturii lui, ci făptuieşte şi spurcăciune împotriva lui Dumnezeu, căci Dumnezeu i-a dat omului chipul şi asemănarea Sa. Şi dacă acest chip şi această asemănare este schimonosită pînă la spurcare, pînă la nelegiuire, atunci cine este spurcătorul şi nelegiuitorul? Dar cei care sînt prieteni cu acesta? Sau îi încuviinţează spurcăciunea şi nelegiuirea făcută?
Este important să ştim că nu numai în Vechiul Testament Dumnezeu ne arată ce este sodomia. El ne aminteşte nouă despre aceasta şi în Noul Testament:
„Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6:9-10)
Acelaşi Apostol al lui Dumnezeu ne lămureşte:
„Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvîntat în veci, amin ! Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rînduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii lăsînd rînduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luînd cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.” (Romani 1:25-28.)
Acest Cuvînt al lui Dumnezeu este limpede şi pe înţelesul oricui. Chiar şi pe înţelesul politicienilor pro-sodomiţi care au făcut o lege specială pentru promovarea anume a acestui păcat; este chiar şi pe înţelesul lui Filat, Ghimpu, Plahotniuc, Leancă, Lupu, Hadârcă şi toţi ceilalţi din această (şi fosta) guvernare şi din partidele acestei guvernări. La fel şi pentru toţi cei care au votat sau au de gînd să mai voteze cu oricare dintre aceştia.
Vedem că Dumnezeu spune una, iar Filat, prin legea impusă Moldovei de el şi de ai lui co-guvernanţi, spune alta: că Dumnezeu nu are dreptate şi că creştinii nu trebuie să-L asculte pe Dumnezeu, ci pe el, pe Filat, legea lui spurcată care este urîciune în faţa lui Dumnezeu. Iar dacă creştinii din Moldova vor îndrăzni să asculte de Dumnezeu, dar nu de legea lui Filat, atunci creştinii vor fi pedepsiţi, inclusiv pînă la închisoare.
A anula cele spuse în Sfînta Scriptură, a anula învăţătura Bisericii lui Hristos înseamnă a fi apostat, adică înseamnă a te lepăda de Dumnezeu, a fi în afara Bisercii. La fel, încercarea de îndreptăţire a oricărei abateri de la Cuvîntul lui Dumnezeu, de la învăţătura Bisericii, este eres (erezie), este înstrăinarea de Biserica lui Hristos. Or, Filat, fiind apostat, fiind necreştin, nu este mirean. Cu atît mai mult, el nu este „un creştin care susţine în mod deosebit Biserica”. Oare legea lui antihristică, legea lui de prigonire a creştinilor este „o susţinere deosebită” pentru Biserica lui Hristos? Recunoaştem că activitatea lui antihristică ar putea reprezenta o „susţinere deosebită” pentru „Biserica” personală a lui Cantarean, dar aceeaşi activitate a aceluiaşi este în realitate prigoană a Bisericii lui Hristos şi batjocorire a ei.
Este important să se înţeleagă că Filat se află sub anatema şi, nu doar că nu se poate împărtăşi în Biserica lui Hristos, ci nici nu poate fi admis să intre în vreun lăcaş al Bisericii lui Hristos chiar şi în afara slujbelor. Filat, prin apostazia sa, s-a făcut vrăjmaş al lui Dumnnezeu. Iar vrăjmaşii lui Hristos nu se pot împărtăşi cu Preasfînt Trupul şi cu Preacurat Sîngele lui Hristos.

~ + ~

Aceasta fiind situaţia, cum putem înţelege cele întîmplate cu „împărtăşania” lui Filat şi cu „excepţia” făcută de Cantarean „pentru credincioşii care au merite deosebite faţă de Biserică”, „pentru un om deosebit care este ctitor al bisericii ortodoxe” (de fapt, pentru un reprezentant al guvernării care face legi antibisericeşti şi anticreştine, guvernare care poate fi socotită, în esenţa sa, un antihrist colectiv) ?

A. Sfînta Scriptură spune limpede că cel care îl primeşte în Biserica lui Hristos pe vrăjmaşul lui Hristos şi îi spune „Bine ai venit!” este împreună cu acela anatema:
„Oricine se abate şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămîne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele [s.n.].” (2 Ioan 1:9-11)
Înţelegem din aceasta un fapt pe cît de infricoşător, pe atît de real: „mitropolitul” Cantarean se face părtaş cu vrăjmaşii lui Hristos şi, în temeiul acestei părtăşii, el însuşi se face vrăjmaş lui Hristos, nefiind în esenţă nici cleric (adică mitropolit), nici mirean, ci este un apostat, unul care prin faptă şi – prin vorba „Precizării” (dar, de fapt, nu numai prin asta, ci prin aproape întreaga sa activitate, subiectul acestui articol fiind doar un mic exemplu din apostazia acestui pseudo-mitropolit) – s-a lepădat de Cuvîntul lui Dumnezeu, de Hristos Domnul. Nicolae Cantarean este pur şi simplu în afara Bisericii lui Hristos, şi aceasta pricinuieşte o pagubă directă, pierzătoare şi tuturor celor care îl socot pe el de mitropolit al lui Hristos şi îi spun „Bun venit!” şi se împărtăşesc cu el. Iar orice încercare de a îndreptăţi un apostat prin răstălmăcirea Canoanelor, potrivit Sfîntului Teodor Studitul, este eres.
Iată ce spune Sfîntul Teodor Studitul despre cei care se împărtăşesc cu cei ca eresiarhul Vladimir (ceea ce este şi mai imperativ în cazul apostaţilor):

„Ştiind că aceasta este eres, să fugi de eres şi de eretici, să nu ai părtăşie cu ei şi să nu-i pomeneşti la Liturghia Dumnezeiască în sfînt lăcaşul tău, căci groaznice ameninţări sînt rostite de către sfinţi către cei care iau parte cu ereticii chiar şi la masă.”
La fel, învăţătura Sfinţilor Părinţi spune limpede că cel care se uneşte cu vrăjmaşii lui Dumnezeu se face vrăjmaş Lui.
„Căci Gură de Aur nu numai pe eretici îi dovedeşte cu mare şi puternic glas ca duşmani ai lui Dumnezeu, ci şi pe cei ce se împărtăşesc cu unii ca aceştia [s.n.]”.
„… Sfîntul Atanasie porunceşte ca nu numai să nu avem nici o părtăşie cu ereticii, dar nici [măcar] cu cei ce au părtăşie cu cei necredincioşi ? Şi cum nu e părtăşie, dacă trebuie să şezi într-un asemenea loc şi să fii hrănit de asemenea [oameni]”.
„… ai ales mai bine să pătimeşti pentru Hristos decît să te împărtăşeşti cu împărtăşania eretică ce desparte de Hristos. Căci cel ce se împărtăşeşte cu ea este străin de moştenirea lui Hristos, precum Iuda, şi părtaş cu cei care [s.n.] L-au luat pe Domnul ca să fie răstignit.”
„Iacov a zis: „Cel care se arată că este prieten al lor [al ereticilor] vrăjmaş al lui Dumnezeu este” (cf. Iac. 4:4). Auziţi toţi care mîncaţi împreună cu ereticii hotărîre dureroasă: sînteţi vrăjmaşi ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului; şi nu se învredniceşte de viaţă, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi suferă mai rele.”

Cine îşi poate ridica glasul împotriva celor spuse de Sfinţii Părinţi? Adică, cine poate să-l socoată pe Nicolae Cantarean drept creştin, cu atît mai mult drept episcop-mitropolit fără a se lepăda de Biserica lui Hristos, fără a deveni apostat şi eretic ca şi acesta?
B. Noi, creştinii, ştim cu toată adeverirea dumnezeiască că Biserica lui Hristos este alcătuită din cei care se împărtăşesc cu Preasfînt şi cu Preascump Sînge al Domnului nostru Mîntuitorul Iisus Hristos – Dumnezeu-Om. Iar Sfînta Împărtăşanie o primim de la adevăraţii episcopi şi preoţi ai lui Hristos. Aceşti clerici adevăraţi ai lui Hristos sînt cei care păstrează adevărata credinţă a lui Dumnezeu, a Bisericii Lui: „Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mîntuitoarea mărturisire de credinţă [s.n.]. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire.” Aşa mărturisește Sfîntul Maxim Mărturisitorul , în deplină contradicţie cu învăţătura de credinţă a lui Cheibaş şi Cantarean.
Prin asemenea „precizări” ca cea publicată pe site-ul oficial, administraţia cultului „Mitropolia Moldovei” îşi adevereşte deplina sa apostazie şi situare în afara Bisericii lui Hristos. Şi ce este acest cult care se vrea ortodox cu o asemenea administraţie, căci Biserica lui Hristos nu poate avea o administraţie apostată? Oare Iuda Iscarioteanul sau Arie sau Lenin au reprezentat vreodată (Doamne miluește!) administrația Bisericii lui Hristos?
Să ne amintim că Biserica lui Hristos primeşte în Altar, în afară de clerici, numai pe împăratul ortodox, pe domnitorul ortodox, pe acel conducător de popor care este uns la domnie, care, în virtutea acestui fapt, este Uns al lui Dumnezeu şi este ocrotitor al Bisericii lui Hristos.

La fel, ştim că Antihristul se doreşte a fi recunoscut împărat al întregii lumi, al fiecărui popor de pe Pămînt, inclusiv şi în primul rînd să fie recunoscut ca atare de către poporul creştinesc (ortodox). El se doreşte uns la domnie la fel cum este Împăratul împăraţilor Hristos – Unsul lui Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi. Şi acel Antihrist va fi uns la domnia sa de către pseudo-clericii care se vor numi pe sine „creştini”, „ortodocşi”.
Pseudo-clericii Cantarean şi Cheibaş, pseudo-clericii catedralei (în particular „preotul” Feodor Tihon, cel care l-a „spovedit” şi „dezlegat” de păcate pe Filat) care l-au „spovedit” şi „dezlegat” pe antihristul Filat, prin primirea în altar a unui apostat, prin „împărtăşirea” aceluia cu paharul dracilor, preînchipuie primirea în altar – devenit prin apostazia lor şi a celor ca dînşii locul urîciunii pustiirii – pe Antihrist. Astfel, administraţia apostatică a acestui cult împreună cu „ctitorul” acestui cult (de fapt, al acestei administraţii) nu sînt altceva decît înainte-mergătorii lui Antihrist.
De ce paharul dracilor? Sfîntul Teodor Studitul ne lămureşte:

„Aşadar, dacă paharul binecuvîntării este împărtăşirea de sîngele lui Hristos şi pîinea pe care o frîngem este împărtăşirea de Trupul lui Hristos, e limpede că paharul ereticesc şi pîinea [ereticească] este împărtăşire de potrivnicul.”

Sfinţii Părinţi numesc direct potirul ereticesc drept paharul dracilor:

„Iar eu te sfătuiesc, dacă [acel om] a avut parte prin împărtăşanie de părtăşia cu cei necredincioşi, să se ţină departe de Sfintele Taine pînă la unul sau doi ani. Căci s-a scris că nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor [s.n.], nici nu puteţi să vă împărtăşiţi de masa Domnului şi de masa dracilor.”

În altă scrisoare Sfîntul Teodor Studitul mărturisește şi mai limpede:

„Cum este deosebirea dintre lumină şi întuneric, aşa este şi deosebirea dintre Împărtăşania ortodoxă şi părtăşia ereticească. Prima luminează, cea de-a doua – întunecă: prima uneşte cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una viază sufletul, cealaltă – ucide.”

Deci, sfinţii sfătuiau fuga de părtăşia de potir cu eresul şi cu apostazia tocmai din pricina că împărtăşania împreună cu ereticii este, de fapt, împărtăşania cu diavolul şi nicidecum cu Hristos. Dar ce poate fi mai pierzător decît unirea duhovnicească cu diavolul, împărtăşania cu Satan?
Nu putem completa această dureroasă constatare decît cu următoarele cuvinte însuflate de Duhul Sfînt:

„Auziţi iarăşi cei ce faceţi agape împreună cu ei [cu ereticii] [s.n.]: cum veţi scăpa de mînia ce va să vină peste voi, care vă pîngăriţi împreună cu aceştia prin mîncare şi băutură laolaltă? Cum îndrăzniţi să vă apropiaţi de dumnezeieştile şi înfricoşatele Taine ale lui Hristos? Sau nu aţi auzit pe fericitul Pavel strigînd că „nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi avea parte de masa Domnului şi de masa dracilor? (I Corinteni 10:21) „Ieşiţi din mijlocul lor şi nu vă atingeţi de ce e necurat.” (II Corinteni 6:17).

Prin urmare, cu nici un chip nu se poate afirma şi crede că administraţia cultului „Mitropolia Moldovei” (aceasta se referă şi mai apăsat şi la întreg cultul antihristic numit „Mitropolia Basarabiei”) ar face parte din Biserica lui Hristos, dimpreună cu toţi cei aflaţi în părtăşie cu acest pseudo-mitropolit şi clericii lui (clericii lui sînt toţi ceri care îl pomenesc la slujbe, în special la liturghie, profanînd astfel liturghia).

~ + ~

Recent (8 apr. 2015), în vizita fără precedent a „mitropolitului” Cantarean la Parlament, în adresarea sa către deputaţii care „adoptă legi antihrtistice” (potrivit constatării Sinodului din iunie 2013), acesta s-a destăinuit :
„Eu doresc, stimaţi deputaţi, să conlucrăm şi în viitor fructuos pentru a aduce ţara noastră la un bun liman, la un liman liniştit şi atuncea, împreună cu dvs., ne vom îndeplini funcţia noastră.”
Cunoaştem oare vreo conlucrare fructuoasă în afară de legea sodomiei, de legea avortului, de o serie de legi (peste 20 la număr) împotriva conceptului de „familie tradiţională”, de legea care egalează credinţa acestui popor – Ortodoxia – cu orice cult apărut peste noapte în ţara noastră, inclusiv cu satanismul? Istoria nu cunoaşte nici o conlucrare fructuoasă între Biserica lui Hristos şi parlamentul RM. Biserica lui Hristos cunoaşte numai şi numai batjocorirea sa din partea acestui parlament apostatic şi antihristic.
Cu toate acestea, şeful cultului „Mitropolia Moldovei” mărturisește că cunoaște conlucrări „fructuoase” între cultul (pe care îl reprezintă cu acordul tuturor celor care îl socot pe el drept mitropolit şi ortodox) şi acest parlament antinaţional.
Ce „bun liman”, ce „liman liniştit” comun cu activitatea eminamente anticreştină şi antihristică a parlamentului uzurpator are în vedere „mitropolitul”? Nu cumva integrarea finală a Moldovei în spaţiul euro-sodomiei totalitare?
Acest şef al unui cult oficial, unul din panteonul puzderiei de culte şi cultuleţe recunoscute de acest stat anticreştin, recunoaşte că funcţia cultului pe care îl reprezintă deplin el o poate îndeplini numai împreună cu cei care fac politică antibisericească şi antihristică în parlament (căci anume aşa a fost calificată activitatea acestui Parlament de sinodul însuşi al acestui cult). Ce funcţie pot îndeplini făcătorii de legi nelegiuite, lucrătorii fărădelegii? Numai funcţii pierzătoare de suflet, numai funcţii de adîncire a noastră în smîrcul iadului.
O asemnenea „funcţie” a cultului reprezentat de către Cantarean este cu totul incompatibilă cu funcţia – cu Rostul – Bisericii lui Hristos: a sluji drept Corabie a Mîntuirii în virtutea faptului că Biserica lui Hristos este Trupul Lui. Căci toţi cei care se împărtăşesc cu adevărat Trup şi Sînge al Mîntuitorului sînt îmbarcaţi pe această Corabie a Mîntuirii care ne duce la limanul cel adevărat – Împărăţia Cerurilor în care Împărat este Iisus Hristos. Tocmai din această pricină activitatea antihristică şi antibisericească a lui Cantarean vădeşte prăpastia fără fund care se cască tot mai vădit între adunarea celor care îl socot pe el drept creştin şi încă mitropolit, pe de o parte, şi Biserica lui Hristos – adunarea celor care păzesc cuvîntul Domnului Iisus Hristos şi se împărtăşesc cu Paharul Mîntuirii (pe care alde Cantarean şi cei care îl pomenesc la slujbele lor nu au de unde să-l dea), pe de cu totul altă parte.
De netrecut cu vederea sînt şi următoarele idei exprimate de Vladimir Cantarean de la tribuna centrală a parlamentului, această capişte a demonocraţiei moldave, care vădesc apostazia şi viclenia cinică a vorbitorului. Comentariile le socotim de prisos:

  •  „Rugăm insistent ca să avem şi pe viitor susţinerea ca să putem preda [în şcoli] religia ortodoxă, şi nu numai ortodoxă, [dar] şi celelalte confesiuni religioase care conform legii statale au dreptul să fie în fiecare şcoală.”
  • „Şi noi, Biserica Ortodoxă din Moldova, venim cu un cadou frumos: sfînta Evanghelie. […] Înainte de a primi legea cea pamîntească, să vă aduceţi aminte de Dumnezeu, de legile dumnezeieşti. Dumnezeu să vă binecuvînteze pe toţi!” [şi i-a binecuvîntat cu Evanghelia pe cei prezenţi, ca de pe amvonul bisericii]

Pentru orice creştin conştient, este izbitor de vădit că administraţia cultului condus de cetăţeanul Cantarean este una antihristică, împotriva Bisericii lui Hristos, este poarta iadului larg căscată pentru toţi cei care mai văd în această administraţie vreo legătură cu Biserica lui Hristos.
C. Bineînţeles, persoanele care reprezintă astăzi în cel mai grăitor mod apostazia vremurilor de pe urmă şi pomenite nominal în acest articol-atenţionare pot să primească darul pocăinţei de la Dumnezeu-Iisus Hristos, numai să vrea să se întoarcă către El. Şi o asemenea pocăinţă va vădi pentru toţi roadele ei.
Dar acum avem ceea ce am şi constatat.

Hristos a Înviat !

Nevrednicul rob al lui Dumnezeu-Sfînta Treime,
Benedict Moldoveanu

~ + ~

Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? (Luca 6:46)
Căutaţi mai întîi împărăţia Lui. Și toate acestea se vor adăuga vouă. (Luca 12:31)
Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră. (Luca 12:34)

New Picture

„Mitropolitul” Vladimir Cantarean decorîndu-l pe Vladimir Filat cu „Ordinul Recunoștinței”, „una dintre cele mai emblematice distincții ale Mitropoliei” (conformhttp://mitropolia.md/ips-mitropolit-vladimir-a-discutat-cu-domnul-vlad-filat/).
Septembrie 2013

1 http://mitropolia.md/precizare/

2 http://www.realitatea.md/dupa-spovedania-si-impartasania-primita-in-altar–vlad-filat-finanteaza-aducerea-focului-haric-la-chisinau_18737.html

3 http://mitropolia.md/a-avut-loc-sinodul-bisericii-ortodoxe-din-moldova/

4 Sf. Teodor Studitul. „Scrisoarea 36. Lui Euprepian şi celor dimpreună cu el, în „Dreapta Credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”., Vol. I, Editura „Sofia”, Buc., 2006. „Scrisoarea 39. Egumenului Teofil”, pag. 42.

5 „Scrisoarea 466. Lui Iacov monahul” Idem, pag. 137.

6 „Scrisoarea 244. Unei egumene”. Idem, pag. 89.

7 Sfîntul Ioan Gură de Aur. „Cuvînt despre proorocii mincinoşi şi dascălii mincinoşi şi lipsiţii de Dumnezeu eretici şi despre semnele sfîrşitului veacului acestuia” (PG 59, 553-568). Idem, pag. 170.

8 http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-21-cv_maxim_marturisitorul.html

9   „Scrisoarea 534. Lui Simeon monahul” Idem, pag. 156.

10 „Scrisoarea 294. Lui Macarie egumenul”, Idem, pag. 92.

11 [Scrisoarea 154. Curatorului Constantin. «Творения Святаго Отца нашего преподобнаго Феодора Студита …». Санкт-Петербургъ. 1867, ч. 3-я, стр. 742.

12 Idem, pag. 171.

13 http://unimedia.info/stiri/video-In-joia-mare–mitropolitul-vladimir-a-venit-cu-un-mesaj-in-parlament–deputatii-au-primit-si-un-cadou-91943.html

SURSA: https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2015/04/15/despre-impartasirea-lui-filat-in-altar-sau-inca-o-data-despre-starea-mitropoliei-moldovei/

MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ ANTISOVIETICĂ ŞI ANTICOMUNISTĂ A FOST INIŢIATĂ ŞI CREATĂ DE GERMANIA

Lupu-Corvin-2Mişcarea de rezistenţă împotriva ocupaţiei militare sovietice a României de către Armata Roşie şi a regimului politic introdus de ocupant îşi are geneza încă din primăvara anului 1944. În perioada Războiului rece, istoriografia problemei a fost abordată din două direcţii opuse. Pe de o parte, presa şi abordările din România, ca şi din celelalte state din zona sovietică de influenţă, a caracterizat această mişcare ca fiind una de bandiţi şi criminali, fără alte nuanţări. Pe de altă parte, publicistica şi mass-media occidentală prezentau mişcarea de rezistenţă din România ca fiind una eroică, pornită din sentimente patriotice, realizată de patrioţi, chiar de către eroi. După anul 1989, această ultimă abordare a fost transferată şi în publicistica românească, opinia publică preluând-o, majoritar. În rândurile prezentului articol și a celor care vor urma, ne-am propus să abordăm cu deosebire aspecte privitoare la geneza mişcării de rezistenţă împotriva ocupantului sovietic şi a regimului politic impus de acesta, câteva aspecte din activitatea ei, ca şi modul în care a fost ea, în mare parte, decapitată încă din primii ani de existenţă. După părerea noastră, respectul datorat adevărului istoric impune de la început nevoia afirmării cu limpezime a faptului că această mişcare de rezistenţă antisovietică şi împotriva guvernării României în direcţia instaurării unui regim politic de sorginte sovietică, a fost o creaţie a Germaniei lui Hitler, apărută pe fondul sentimentelor anti-sovietice şi anti-judeo-bolşevice din România. La data instaurării regimului comunist din România, majoritatea opiniei publice asimila comunismul cu partea cea mai urâtă a activităţii evreimii. Ulterior, după înfrângerea Germaniei în război, această mişcare de rezistenţă a fost recuperată/acaparată de serviciile secrete britanice şi ale S.U.A. Românii au fost doar majoritatea celor care s-au sacrificat, pe ei şi familiile lor, în lupta pentru o cauză pierdută din start, în condiţiile în care sferele de influenţă erau trasate cu fermitate, pe termen lung şi asupra acestora, în cadrul colaborării între S.U.A., U.R.S.S. și Marea Britanie, nu mai existau dubii.

Păstrarea secretului conspiraţiei sferelor de influenţă convenite de învingătorii în război în dauna popoarelor şi a democraţiei şi în folosul exercitării dominaţiei supraputerilor mondiale, a făcut ca cetăţenii unor popoare să creadă în posibilitatea de a-şi decide singuri soarta, să creadă în posibilitatea de a influența prin luptă și prin sacrificii evoluțiile politice, să creadă în posibilitatea de a scăpa de sub stăpânirea străină, ceea ce nu era şi nu este nici astăzi decât la îndemâna popoarelor foarte puternice şi conduse de conducători demni, dispuşi la sacrificii. Este foarte greu pentru cercetător să formuleze încadrarea politică, morală şi juridică a membrilor rezistenţei anti-sovietice din România. Cercetătorul neutru găseşte mişcarea de rezistenţă anti-sovietică şi obiectivă şi subiectivă, o găseşte şi eroică, din unele puncte de vedere şi anarhică, din alte puncte de vedere. De asemenea, o găseşte folositoare, în primul rând pentru menţinerea trează a conştiinţei nevoii de libertate naţională, dar şi având urmări dăunătoare, prin nevoia comuniştilor, din punctul lor de vedere, de a înăspri represiunea împotriva unui mare număr de cetăţeni. O sumă mare de contradicţii sunt de întâlnit pe parcursul cercetării acestui fenomen care a caracterizat perioada ocupaţiei militare sovietice a României. De altfel, în anul 1958, când liderii regimului de la Bucureşti au reuşit performanţa politico-diplomatică de a determina retragerea armatei sovietice de ocupaţie din România, mişcarea de rezistenţă în această ţară nu mai funcţiona. Un număr foarte mic de fugari sau de complici ai lor erau încă ascunşi, ultimii supravieţuitori fiind capturaţi în anul 1962. Alături de aceştia, mai erau în libertate şi unii membri ai mişcării de rezistenţă care au colaborat cu organele de Securitate. În ultima perioadă a existenţei mişcării de rezistenţă, membri mişcării nu aveau însă nici un fel de activitate terorist-diversionistă, propagandistică, informativă sau de altă natură, singurul lucru pe care îl făceau fiind acela de a se ascunde. Din punct de vedere juridic, acţiunea armată a grupurilor de partizani din munţi nu era acceptată în nici o ţară, iar regimul politic de la Bucureşti era recunoscut de întreaga lume. Din alt punct de vedere, membrii mişcării de rezistenţă anti-sovietică şi anti-comunistă din România au fost nişte martiri, sacrificaţi cu bună ştiinţă de către susţinătorii lor din Occident, pe altarul efortului de 45 de ani de subminare a regimului comunist din Europa Centrală şi de Est.

În primăvara anului 1944, odată cu apropierea Armatei Roşii de graniţele României, au luat fiinţă primele grupări de partizani antisovietici. Ele au fost organizate şi coordonate de comandamentul româno-german de la Câmpulung-Moldovenesc şi au acţionat în subordinea acestuia. Grupul de partizani era instruit în clădirea şcolii din localitatea Sadova. Grupul a purtat numele de Macoveiciuc, după numele partizanului Vladimir Macoveiciuc, autor al unor fapte de vitejie în lupta anti-sovietică de partizani din Munţii Bucovinei. Cea mai reuşită şi spectaculoasă operaţiune a grupului Macoveiciuc s-a desfăşurat în iunie 1944, în Poiana Haciungului, când partizanii au lichidat un număr de nouă ofiţeri sovietici de stat major şi cele două plutoane de militari care-i păzeau. Cu acel prilej, au fost capturate documente foarte importante. Şase dintre partizani au fost decoraţi de autorităţile germane cu „Crucea de Fier”. Autorităţile române i-au decorat cu „Virtutea militară” şi cu alte decoraţii şi medalii. În toamna anului 1944, partizanii acestui grup au trebuit să se ascundă în munţi datorită pericolului de a fi capturaţi de trupele sovietice. Grupul a acţionat până în iulie 1946, când Macoveiciuc a fost trădat, i s-a făcut o ambuscadă, a fost rănit la picior şi neputându-se salva prin fugă, s-a sinucis prin împuşcare. Unii dintre membri grupului au fost prinşi de sovietici şi au fost deportaţi în Siberia, alţii au fost condamnaţi la pedepse grele în România[1].

Imediat după lovitura de stat de la 23 august 1944, au avut loc încercări de contracarare a urmărilor acestui eveniment. Ele au fost catalizate de guvernul de la Berlin, cu sprijinul numeroşilor legionari refugiaţi în Germania, încă din zilele rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941 şi imediat după aceea. Încercarea germană de a crea un guvern pro-german în România a eşuat pentru că armata română a rămas în majoritate zdrobitoare fidelă regelui şi guvernului condus de consilierul său, generalul Constantin Sănătescu. În atari condiţii, germanii au organizat o rezistenţă bazată pe trei piloni: Grupul Etnic German, Mişcarea Legionară şi miile de soldaţi şi ofiţeri români rămaşi în urma armatei, după actul de la 23 august sau aflaţi în prizonierat în Germania. Aceştia urmau a fi constituiţi în grupuri de sabotaje în spatele frontului[2]. La data loviturii de stat de la 23 august 1944, erau identificaţi un număr de 32.000 de legionari, dintre care 1.926 erau dispăruţi. Dintre aceştia, 858 erau fugiţi în străinătate, iar 1.068 erau ascunşi în România. 680 de legionari se aflau în închisori[3].

În august şi septembrie 1944, Heinrich Himmler a ordonat intensificarea pregătirilor pentru lupta clandestină. Era ultimul potenţial al germanilor pe care generalii încercau să-l valorifice pentru a contracara trădarea regelui României, care îşi salva pielea în faţa temutei Rusii. Încercarea germană a eşuat, dar ea a produs efecte interne în România, constituindu-se în germenii mişcării de rezistenţă împotriva sovieticilor şi a judeo-bolşevicilor ieşiţi din închisori, sau trimişi de la Moscova să preia puterea la Bucureşti. În Munţii Carpaţi au luat fiinţă mai multe comando-uri germane. În octombrie 1944, Otto Skorzeny, devenit comandant al Serviciului de organizare a sabotajelor şi diversiunilor, a fost însărcinat, împreună cu şeful Grupului Etnic German din România, Andreas Schmidt şi cu şeful Direcţiei a VI-a din S.D., Walther Friedrich Schellenberg, să organizeze în România un război de partizani. În şcolile comandate de Skorzeny au fost antrenate mai multe grupe de paraşutişti, care au fost trimise în România. De asemenea, la sfârşitul lunii august 1944, Himmler l-a însărcinat pe generalul de corp de armată Arthur Phleps, la origine sas din Ardeal, care a îndeplinit funcţia de şef superior S.S. şi de Poliţie al Transilvaniei, din însărcinarea personală a lui Hitler, să organizeze în Transilvania formaţiuni de partizani compuse din etnici germani şi din legionari. Acesta şi-a stabilit puncte de comandă şi instrucţie la Becicherecul Mare şi la Chichinda Mare, mobilizând legionari din Banatul Sârbesc, din România şi de la Viena. Acţiunile acestor grupe de partizani erau îndreptate în principal împotriva armatelor sovieto-române care luptau în Transilvania împotriva armatelor ungare şi germane. Hitler spera ca în spatele armatelor sovieto-române să se dezvolte un puternic război de partizani care să destabilizeze armata sovietică. Sprijinul popular românesc faţă de aceşti partizani a fost limitat. Era greu să-i convingi pe români să susţină nişte partizani care luptau de partea armatei ungare, când idealul naţional românesc era recuperarea părţii din Ardeal pierdută de România prin Dictatul de la Viena. Avându-i pe unguri alături, germanii sperau în zadar să obţină şi sprijinul românilor, la nivel de mase largi. În 18 septembrie 1944, generalul Phleps a fost capturat de sovietici, iar în 21 septembrie 1944 a fost executat[4]. Luptătorii din grupele sale de partizani s-au împrăştiat şi s-au ascuns care pe unde au putut, unii constituind nuclee de rezistenţă, iar alţii devenind elemente care se vor ralia mişcării de partizani anti-comunişti, care a supravieţuit până în 1962[5].

– Va urma –

Prof.univ.dr. CORVIN LUPU

SURSA: http://www.art-emis.ro

––––––

[1] A se vedea și Bărbulescu, Theodor, Liviu Ţăranu, Viaţa unui „bandit”. Cazul Vasile Motrescu, în „Magazin istoric”, anul XXXVII, serie nouă, nr. 5 (434), mai 2003, p. 77. Vezi şi lucrarea Vasile Lazăr, Şase ani în infern, Editura Marineasa, Timişoara, 2000.

[2] Florin Constantiniu, De la Războiul fierbinte la Războiul rece, Editura Corint, Bucureşti, 1998, p. 59.

[3] Marin Nedelea, Istoria României în date (1940-1995), Editura Niculescu, Bucureşti, 1997, p. 33. Aceleaşi date le oferă şi Teodor Wexler, Oameni pentru vremuri noi, în „Magazin istoric”, anul XXXVIII, serie nouă, nr. 1 (442), ianuarie 2004, p. 24.

[4] Mircea Tănase, Eroi ai nimănui. Agenţi paraşutaţi în România în timpul şi după cel de-Al Doilea Război Mondial, Bucureşti, Editura Militară, 2010, p. 151-152. Autorul menţionează că mişcarea de rezistenţă a generalului Phleps a iscat controverse în rândul minorităţii germane din Transilvania, care se temea că din cauza acesteia, sovieticii vor dispune represalii împotriva germanilor din România.

[5] Prezentul articol este parte dintr-un studiu publicat în volumul Conferinței Internaționale a Departamentului de Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2013.

PLAGIAT OBIŞNUIT RUSESC ÎN CINEMATOGRAFIE!

COMANDOS  (1985 SUA)

 

ДЕНЬ „Д” (2014 RUSIA)

Иван – майор в отставке.Он и его маленькая дочка Женечка живут в глухом лесу.Однажды ребенка похищают.В обмен на дочку от Ивана требуют убить президента Эстонии.Геой дает согласие,но по дороге в Таллин сбегает.Иван знакомится с красавицей – стюардессой