SCHIMBAREA DOMNILOR – BUCURIA NEBUNILOR!

http://www.jurnaltv.md/ro/news/2015/2/22/ora-de-ras-22-februarie-10099878/

Reclame

TRATATUL CU UCRAINA: ISTORIA UNEI TRĂDĂRI NAŢIONALE

Istoria unei trădări naţionale: Tratatul cu Ucraina. O carte-document de Tiberiu Tudor, cu un Cuvânt înainte al regretatului academician Florin Constantiniu

“În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului.
Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvăluie gravele erori săvârșite de factorii decizionali ai țării în desfășurarea negocierilor și în redactarea Tratatului, precum și de parlamentarii chemați să-l ratifice.
Românii trebuie să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda și presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor și al Tratatului.”

Academician Florin Constantiniu

Notă asupra ediţiei

Această carte este scrisă în perioada iulie 1997 – iulie 1999, imediat după semnarea tratatului cu Ucraina. Prima ediţie a apărut în vara anului 2000. Formulări ca ,,actualaPutere” şi ,,actuala Opoziţie”, ,,la … luni de guvernare a actualei coaliţii” corespund perioadei sau momentului în care au fost scrise paginile respective.
Cartea este în primul rând un rechizitoriu, amplu documentat juridic şi istoric, la adresa unui act de politică externă pe care o bună parte a românilor l-a considerat unact de trădare naţională: prin semnarea tratatului cu Ucraina, în 1997, România recunoaşte dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii româneşti ocupate prin forţă de fosta Uniune Sovietică. Astăzi când, după summit-ul de la Praga a devenit clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina, ci de cu totul alte considerente, de geopolitică globală, acest act politic dovedeşte, după caz, iresponsabilitatea, oportunismul, dezorientarea sau incompetenţa celor care l-au decis.

În al doilea rând, această carte este un act de restituire a istoriei. Sub acţiunea propagandei şi educaţiei antinaţionale, comunizantă până în 1989 şi globalizantă după 1989, generaţiile care au fost supuse acestui veritabil proces de spălare a creierului au pierdut conştiinţa apartenenţei teritoriilor de peste Prut la spaţiul etnic unitar românesc şi nu cunosc istoria desprinderii, relativ recente, a acestor teritorii din spaţiul statal românesc. Două capitole ale cărţii redau această istorie, începând cu ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1775 şi a Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812 şi terminând cu marea revoluţie naţională de la Chişinău din 1988 –1991.

  Prof. Dr. Tiberiu Tudor

***
La 7 iulie 1997, cu 65 de voturi pentru, 50 contra, 3 abţineri, într-o atmosferă de totală confuzie, Senatul României ratifică „Tratatul cu Ucraina”. Republica Ucraina – stat apărut în 1991 – dispune de un act prin care actuala graniţă îi este recunoscută de statul român. Bucăţi din marmura trupului ţării se desprind, ducând cu ele zidurileCetăţii Albe şi ale Hotinului, Ţinutul Herţa, sanctuarul de cultură al Cernăuţilor. La data votării acestui act, preşedintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, preşedinte al României – Emil Constantinescu.
Profesorul Tiberiu Tudor face un rechizitoriu foarte dur prin această carte, care a fost scrisă imediat, în perioada iulie 1997 – 1999, şi a apărut într-o primă ediţie în anul 2000. Această nouă ediţie a cărţii arată că încă în România se poate aborda şi scrie despre istoria recentă a ţării. Cartea este un document juridic şi istoric la adresa unui act de politică externă considerat, de o mare parte a românilor, un act de trădare naţională. Prin semnarea tratatului cu Ucraina, în iulie 1997, România recunoaşte dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii româneşti ocupate prin forţă de fosta Uniune Sovietică. Astăzi este cât se poate de clar că invitarea României de a adera la NATO nu a depins de semnarea Tratatului cu Ucraina. Considerentele aderării României la NATO erau de natură geopolitică, de locul în care România este aşezată în Europa.

„Istoria unei trădări naţionale” cuprinde şi pagini de restituire a istoriei românilor.

„Sub acţiunea propagandei şi educaţiei antinaţionale – comunizată până în 1989 şi globalizată după 1989 – generaţiile care au fost supuse acestui amplu proces de spălare a creierului au pierdut conştiinţa apartenenţei teritoriilor de peste Prut la spaţiul etnic unitar românesc şi nu cunosc istoria desprinderii, relativ recente, a acestor teritorii din spaţiul statal românesc. Două capitole ale cărţii redau această istorie, începând cu ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1775 şi a Basarabiei de către Imperiul Ţarist în 1821 şi terminând cu marea revoluţie naţională de la Chişinău din 1988-1991”.

La sfârşitul lunii ianuarie 1997 are loc reuniunea de la Dovos, pe teme de politică externă ale ţărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, preşedintele Emil Constatinescu „îşi permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jureUcrainei Teitoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-şi pună problema că un asemenea sacrificiu priveşte întregul neam românesc”.
Despre aceste „discuţii” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunţat. Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanţii de atunci nu o mai recunosc. Iar actanţii, cei care au „pus în operă” acest tratat detrădare naţională, Petre Roman şi Adrian Severin, sunt vii. Încă se agită în politica românească. Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”, prin intermediul PRO TV, au acţionat cei doi oameni de stat, Petre Roman şi Adrian Severin. Iar preşedintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaşte.

Sursa: Melidonium via Ziaristi Online

Nota Ziaristi Online: Deşi fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat vehement Tratatul în faţa camerelor televiziunilor, pe parcursul mandatului său a avut de două ori ocazia să îl denunţe, potrivit prevederilor Tratatului. Nu a făcut-o.

Cartea poate fi cumpărată de la Librăria Sophia sau Librăria “Mihai Eminescu”

PERICOLUL ESTREMIZMULUI MAGHIAR (1)

„Este o mare nenorocire că ungurii nu pricep foloasele ce ar dobândi de ar loa altă politică cu naţionalităţile şi mai cu seamă cu românii”. (Nicolae Bălcescu-1849)

„Ei nu sunt competenţi să ne dea nimic; şi de ne-ar da, e datoria noastră ca de la ei să nu primim noi nimica”. (Mihai Eminescu)

Am asistat cu toţii cum „aleşii” naţiunii au realizat o nouă înţelegere politică cu extremismul maghiar. Nu este un fenomen neobişnuit al autointitulatei „clase politice” româneşti să facă asemenea înţelegeri pentru a rămâne la putere, în defavoarea interesului nostru naţional, al Statului Naţional Unitar Român. Nu facem un inventar, o statistică a participărilor la „guvernare” U.D.M.R.-ului ori o analiză profundă a compromisurilor majore şi inutile ale menţionatei noastre „clase politice” în faţa u.d.m.r.-ului. Sunt destui „analişti” politici care se ocupă cu aşa ceva. Nu avem în vedere nici o analiză a U.D.M.R. ului, această uniune etnică fiind excelent prezentată, descrisă cu profesionalism, de foarte documentatul scriitor Radu Theodoru – Urmaşii lui Attila, Ed. Miracol, 2000 – şi de către domnul profesor univ. dr. Petre Ţurlea în lucarea Domniei sale U.D.M.R. şi societatea românească[1], unde se arată, pe bază de documente, pe experienţa sa de parlamentar, nimic nerămânând neacoperit cu afirmaţii solide, bine documentate, acesta fiind subiectul lucrării d-lui profesor PetreŢurlea: care sunt originile, care a fost modul de constituire şi mai ales care este scopul final al acestei formaţiuni etnice. O nouă alianţă cu această structură etnică (?!) ce acţionează ca partid politic (!?), ne dă convingerea fermă că nimic din trecutul istoriei naţionale, în strânsă relaţie cu Statul maghiar, cu descendenţii nobilimii maghiare, cu extremismul maghiar de „ieri” şi de „azi”, în spiritul faptelor de „vitejie” ale horthyştilor şi ale urmaşilor lor din Ardeal în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial[2], nimic din trecutul şi prezentul acestei formaţiuni etnice nu a ajuns la urechile faimoasei noastre „clase politice”; sau dacă da, atunci îşi permite să nu ţină seama de toate acestea. Schimbul partenerilor politici, înlocuirea unora cu alţii în timpul guvernării, ne sunt prezentate ca „un exerciţiu democratic” sub „girul” discret şi vădit al „servanţilor” Uniunii Europene ori ai „marii democraţii” de peste ocean, învăluindu-ne cu „argumentul” că aşa se poate „stabiliza politic” ţara. Privind atent asupra modului în care această formaţiune etnică a acţionat şi acţionează pe teritoriul naţional al Statului român, considerăm că atitudinea aşazisei „clase politice” este una, folosind un termen elegant, total iresponsabilă. Termenul cel mai adecvat al acestei atitudini, în atari situaţii, este acela de complice al U.D.M.R.ului, în sensul cel mai larg definit de dreptul penal românesc, la disoluţia Statului Naţional Unitar Român. Lucrarea distinsului profesor univ. dr. Petre Ţurlea, – la care ne vom referi în continuare -, începe ca un manual de şcoală, unde locul principal este destinat definiţiei materiei ce urmează a fi studiată: „Uniunea Democrată Maghiară din România este singura formaţiune etnică din Ţara noastră, având idei şi activitate naţionalist şovină, rasistă, extremistă, iar ca ţel final distrugerea Statului naţional unitar român” [3] .Şi cu această definiţie a rezumat raţiunea ei de a fi. Evident, lucrarea este necunoscută politicienilor noştri, cum necunoscute sunt acestora multe lucrări apărute în librării şi biblioteci, bine documentate şi care tratează acelaşi subiect – U.D.M.R.-, cum necunoscute sunt şi atitudinile ostile Statului Naţional Unitar Român. La „definiţia” domnului profesor Ţurlea obiectăm asupra folosirii incorecte a conceptului de naţionalism în „combinaţie” cu şovinismul. Naţionalismul este un sentiment cu totul nobil[4] şi nu are sens negativ. Extremismul promovat de lideri ai U.D.M.R.-ului, de la înfiinţare şi până în prezent este şovin şi revizionist. Folosirea deliberat incorectă a conceptului de naţionalism, alături de celelalte atribute negative este promovată tocmai pentru a se deturna sensul corect, pozitiv, al naţionalismului. Această folosire incorectă o întâlnim la generaţiile noi, chiar şi la cele mai vechi, căci ea le-a fost inoculată/indusă de o propagandă ostilă în atâţia zeci de ani împotriva naţionalismului.

Care a fost relaţia românilor cu ungurii, de-a-lungul istoriei, se ştie. Mai degrabă care a fost atitudinea extremismului „istoric” maghiar faţă de români de-a-lungul timpului. Aici amintim, în treacăt, câteva din momentele de maximă tensiune dintre nobilimea maghiară, minoritară în toate timpurile şi naţiunea română net majoritară în Ardeal, ori dintre aceeaş nobilime maghiară şi secui, la un moment dat, toate, din păcate, generate de aroganţa şi perfidia acestei „clase sociale”, considerată ca fiind „cea mai lacomă şi oprimatoare la nivelul continentului”[5]. Doar spre aducere aminte atragem atenţia asupra odiosului document intitulat Unio-Trium-Nationum (sept. 1437), apărut într-un moment crunt al istoriei românilor. De asemenea, de revăzut ar fi, cu mare interes, relaţia avută de nobilimea maghiară cu secuii (vezi marea răscoala condusă de secuiul Gheorghe Doja şi reprimarea „exemplară” a secuilor în primul rând şi a tuturor acelora ce au participat la ea, „îndrăznind” să ridice capul împotriva exploatării nobiliare maghiare – 1514)[6], urmată de faimosul cod al lui Werboczi – Tripartitum-ul, relaţia permanent tensionată a secuilor cu familia nobiliară Bathory, fapt ce a dus la apropierea secuilor de Voievodul Mihai Viteazul ori, mai târziu, apariţia celebrelor Approbatae Constitutiones (1653) şi Compilatae Constitutiones (1669). Diplomele leopoldine de la finele secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, reprezintă un moment extrem de delicat în istoria românilor, cu implicaţii din cele mai serioase chiar astăzi. Trecem peste timp şi reamintim celor aflaţi azi la conducerea Statului Naţinal Unitar Român, genocidul asupra românilor în revoluţia din 1848-1849, crunta politică de maghiarizare şi reprimare a românilor în perioada dualismului austro-ungar, maghiarizarea lor forţată începând din grădiniţe şi terminând cu pietrele funerare. Perioada interbelică este plină şi ea de asemenea exemple antiromâneşti, mai ales după terminarea primului război mondial şi urmată de accederea la putere, în Ungaria, a „amiralului” fără flotă, Miklos Horthy (1920-octombrie 1944). Cum s-a primit de către extremismul maghiar dar şi de către „clasa politică” maghiară realitatea istorică de la 1 Decembrie 1918, consfinţită prin tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, iarăşi este un fapt notoriu, vizibil şi azi, mai ales la celebrarea sărbătorii zilei noastre naţionale, la fel cum este cunoscut şi celebrul eveniment, nefericit pentru români, diktatul de la Viena din 30 august 1940, beneficiarul principal al acestui diktat fiind Ungaria lui Horthy, urmat de „teroarea horhysto-fascistă din nord-vestul României”. Amintim în acelaşi context doar de Ip, Treznea, Moisei, Camăr şi Mureşenii de Câmpie[7], ca fapte notorii ale aceleiaşi „vitejii” a extremismului maghiar din Ungaria dar şi din rândul unei părţi a minorităţii maghiare de pe teritoriul României în acele vremuri, care a contribuit cu un sinistru „devotament” la atrocităţile comise de trupele de ocupaţie horthyste. Toate acestea, dar şi multe altele, ar fi trebuit să fie un exemplu permanent pentru „faimoşii” politicieni de la Bucureşti, atunci când, de teama pierderii Puterii, angajază negocieri cu U.D.M.R.ori când tratează „diplomatic” atitudinea anumitor oficiali de la Budapesta vis-a-vis de Statul Naţional Unitar Român, de naţiunea română, în general.

Cu toate că am trecut în grabă peste aceste evenimente istorice permanent vii în mintea românilor, dar aruncate într-un con de umbră de către politicienii de la Bucureşti, precizăm că un singur fapt leagă aceste întâmplări trecute de cele prezente şi anume modul de acţionare al făptuitorului, al extremismului maghiar, în speţă. Modul în care U.D.M.R.ul, prin reprezentanţii săi, „divizaţi” tacit în „moderaţi” ori „radicali”, hrăniţi cu pâinea acestei ţări primitoare, a acţionat în vederea defăimării şi subminării Statului Naţional Unitar Român, este de notorietate. Cu toate că sunt cunoscute atitudinile ostile naţiunii române şi Statului Naţional Unitar Român ale unor reprezentanţi ai acestei etnii, cunoscute fiind şi epurările etnice efectuate de către extremismul maghiar în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, sub directa supraveghe a U.D.M.R.[8], epurări ce au avut ca scop îndepărtarea elementului românesc din zonă, prin cele mai dure metode, mergându-se până la asasinat[9], cunoscute fiind şi denigrările reprezentanţilor acestui extremism maghiar în lumea politică occidentală, în presa occidentală, începând cu cea de la Budepesta, etc etc, refuzăm să înţelegem cum de partidele politice de la noi, începând din 1990 şi până în prezent, toate, preferă să facă alianţe de susţinere politică cu această formaţiune etnică al cărei scop este bine cunoscut: Subminarea Statului Naţional Unitar Român, dezintegrarea lui. Să presupunem, prin absurd că, la un moment dat, pentru a avea o majoritate politică serioasă în parlament, este necesară o asemenea alianţă. Bineînţeles că o asemenea alianţă politică atrage o întrebare firească: oare ce aduce bun naţiunii române o asemenea alianţă, atâta timp cât reprezentanţi ai acestei „uniuni” au avut şi au pretenţii din cele mai „diversificate”, ori au propus, în alte împrejurări şi li s-au aprobat diverse „solicitări”, toate antinaţionale, cum ar fi: plăcuţele bilingve acolo unde maghiarii sunt cel puţin 20%[10] (şi a avut grijă U.D.M.R.-ul să fie mai mult de 20%, sub blânda privire ocrotitoare a autointitulatei „clase politice” de la Bucureşti şi din teritoriu); lupta consecventă dar şi foarte îndârjită din partea u.d.m.r., împotriva memoriei Mareşalului Ion Antonescu, alături de alţi adversari ai memoriei marelui patriot român (precum Ion Iliescu, „celebrul” rabin Moses Rosen şi ambasadorul SUA în România de la acea dată, Alfred Moses)[11] – rău i-a mai speriat patriotismul şi devotamentul naţional al unui om cu coloană vertebrală!; limba de predare în şcoli să fie cea maghiară, întrucât, „Pentru copilul maghiar, învăţarea limbii române este ca o traumă. Dacă îl obligăm, poate percepe învăţarea limbii române ca un blestem!”[12]; cunoscuta luptă a u.d.m.r.-ului, din păcate şi a unor aşazis formatori de opinie, alogeni sau cozi de topor de pe la noi, împotriva articolului 1 din Constituţia României, încă de la promovarea sa în parlament, la începutul anilor ’90 dar şi mai târziu, inclusiv astăzi. Şi exemplele pot continua la nesfârşit. Ceea ce atrage atenţia încă de la începutul lucrării profesorului Ţurlea este raportul cu privire la „rebeliunea antistatală de la Târgu Mureş” la care cu toţii am asistat muţi de uimire în martie 1990, acţiune concertată de u.d.m.r., asupra căreia dl. profesor dr. Petre Ţurlea face următoarea remarcă, foarte importantă: „într-o discuţie particulară, N.S. Dumitru (cel care s-a ocupat de ancheta evenimentelor de la Târgu Mureş, n.a., p. 17 din volumul citat) i-a spus lui Petre Ţurlea: « Nu puteam scrie altfel. Dacă spuneam tot adevărul, trebuia să desfiinţăm U.D.M.R-ul »)”[13]. De ce s-a ocolit adevărul? Cine a protejat interesele profund antiromâneşti şi constante ale u.d.m.r-ului la acea vreme, dar şi mai târziu, în pofida interesului naţiunii române?! Singura entitate naţională românească ce n-a cedat presiunii maghiare a fost Biserica Ortodoxă Română, care a reuşit să adune în jurul ei, în timpul vrednicului de pomenire Teoctist, Patriarhul, românii din aceste judeţe, protejându-i, cât a putut, pe cei care mai rămăseseră, de purificarea etnică permanentă ori de maghiarizarea din acestă zonă aparţinătoare României.[14][i]. Lucrarea eruditului profesor dr. Petre Ţurlea este o piatră de hotar de care ar trebui să se ţină seama când este vorba de interesul naţional al României, al naţiunii române şi al Bisericii Ortodoxe Române în relaţia cu u.d.m.r. La fiecare participare la guvernare a u.d.m.r. pentru susţinerea unei grupări politice ori a unor partide ce nu mai aveau ori nu puteau să formeze o majoritate parlamentară în vederea susţinerii unui anumit guvern, aceasta a obţinut „daruri” importante din partea reprezentanţilor respectivelor formaţiuni politice, la cererea expresă a U.D.M.R. -ului. Nu trebuia decât să li se ceară participarea la guvernare şi lista de revendicări era pregătită de fiecare dată şi, bineînţeles, în cea mai mare parte satisfăcută pentru că, nu-i aşa, interesul naţional este pe locul doi. Păstrarea puterii, cu orice preţ, este prioritară chiar dacă, această păstrare a puterii, ştirbeşte interesul naţional.

Una din acţiunile profund antiromâneşti şi antistatale ale u.d.m.r.-ului, prezentă frecvent în Ardeal[15] şi pe care o amintim tot în treacăt, doar pentru a atrage atenţia, o dată în plus, o reprezintă amplasarea în diverse oraşe importante din Ardeal a unor monumente ale unor criminali maghiari „pentru a ţine treaz spiritul antiromânesc al ungurilor”[16]. Fie că respectivii criminali au trăit şi au acţionat în secolul XIX, fie în secolul XX, cu precădere în timpul celui de-al doilea război mondial[17]. Nimic nu i-a oprit pe reprezentanţii u.d.m.r. să-şi ducă până la capăt aceste acţiuni ostile şi provocatoare la adresa naţiunii române. S-au găsit, în schimb, destui reprezentanţi ai autointitulatei „clase politice” dâmboviţene care să-i felicite.[18]. Şi lucrarea distinsului profesor oferă asemenea exemple. Trebuie doar s-o citeşti şi să reflectezi asupra ei, dar nu în spirit „european”, cum suntem îndemnaţi astăzi, ci în spirit naţional, pentru a vedea greşelile grave ale trecutului şi pentru a nu le mai repeta. Totul este să şi vrei şi mai ales să gândeşti şi să acţionezi în spirit naţional.

Exemplele antiromâneşti ale U.D.M.R.-ului pot continua la nesfârşit. Mai mult decât atât, nu există an în care diverse grupări extremiste sosite din Ungaria, ori diverse oficialităţi ale Statului maghiar, la aniversările minorităţii maghiare, să nu lezeze demnitatea naţională a românilor, să nu instige la „nesupunere civică”, într-o primă fază, apoi la marşuri şi demonstraţii antiromâneşti şi antistatale şi asta pe teritoriul naţional al României, sub privirile blânde ale autorităţilor. Este adevărat că anul acesta, cu „blândeţea” caracteristică, oficialii Statului român au reacţionat, puţin cam târziu, dar au schiţat totuşi un gest de admonestare a celor responsabili cu incitarea la revoltă antiromânească. De ce nu se întâlnesc asemenea manifestări şi la celelalte minorităţi naţionale?

– Va urma –

ADRIAN ISCRU

SURSA: http://www.art-emis.ro

–––––––––––––––––

[1] Petre Ţurlea, U.D.M.R. şi societatea românească, ed. România Pur şi Simplu, 2003.

[2] Dăm ca exemplu doar câteva titluri care privesc această perioadă a celui deal doilea război mondial: Gh. I. Bodea, Vasile T. Suciu, Ilie I. Puşcaş, Administraţia militară hortistă în nord-vestul României, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988; conf. univ. dr. Mihai Fătu, Biserica Românească din nord-vestul ţării sub ocupaţia horthystă 1940-1944, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., 1985, etc, etc.

[3] Petre Ţurlea, op. cit., p. 1 s.n.

[4] A se vedea pe larg, G.D.Iscru, Naţiune, Naţionalism, Românism, Casa de Editură şi Librărie „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti, 1997; G.D.Iscru, O nouă introducere în epoca modernă cu privire specială la istoria naţională, Ed. Proema, 2010, Baia Mare, p. 258-336; G.D.Iscru, Naţiune, naţionalism, Stat naţional, studiu, în revista „Valahia, Dacia Nemuritoare”, nr. 2/2013, p. 12-13, şi nr. 3/2013, p. 12, fiind singurul autor care s-a ocupat temeinic de studierea şi promovarea corectă a acestui atribut.

[5] G.D.Iscru, Scrisoare deschisă a unui istoric român către conducerea politică a României şi către conducerea Uniunii Europene (U.E.), în „Studii Slătinene”, Anul VII, vol. XII. Nr. 1/2013, p. 84 s.n.

[6] Vezi G.D.Iscru, Comentarii la „problema secuilor” în „Studii Slătinene”, Anul VII, vol. XII. Nr. 1/2013, p. 51-56.

[7] Administraţia Militară Horthystă în Nord-Vestul României, Ed. Dacia, , Cluj – Napoca, 1988, p. 7, 172 şi următoarele, 301, 419. A se vedea şi: 1. Înviat din morţi ca Hristos, Ciprian Rusu, în Revista „AS”, anul IV, nr. 1109, 13-20.03.2014, p. 16-18; 2.  http://vimeo.com/16275866 .

[8] Petre Ţurlea, op. cit., p. 9.

[9] Idem.

[10] Idem, p. 7.

[11] Idem, p. 56.

[12] Idem, p. 39.

[13] Idem, p. 19, s.n.

[14] Idem, p. 58.

[15] Observaţi că folosim de ficare dată substantivul propriu ARDEAL pentru determinarea întegii Valahii de la Nord şi Vest de arcul carpatic (Ţara Ardealului cum o numea Mihai Viteazul), numele Transilvania, cel mai des uzitat astăzi, este denumirea latină dată de Cancelaria maghiară, în Evul mediu, unei anumite zone din Ardeal, în traducere însemnând Ţara de dincolo de munţi (fiind vorba de munţii Apuseni). Cu toate acestea, u.d.m.r.-ul şi-a extins acţiunile aproximativ în toate zonele importante din Ardeal, scopul final fiind cel definit de profesorul Ţurlea „eliminarea oricărei opoziţii la înglobarea Transilvaniei în Ungaria şi purificarea etnică a regiunii, maghiarizarea” (prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Monumente ale unor criminali maghiari în România, Ed. România pur şi simplu, 2004, p. 6).

[16] Petre Ţurlea, op. cit., p. 241.

[7] Prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Monumente ale unor criminali maghiari în România, Ed. România pur şi simplu, 2004. Lucrarea, bine structurată şi documentată, pe perioade istorice.

[18] Idem, p. 9.

 

ŢIGANUL RUDAR DE LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

TIGANUL RUDAR DE LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Mircea Manzat

PATRULATERUL MAFIEI P.S.D.-ISTE DIN GORJ

Cine era Toni Mihail Greblă înainte de 1989?

Un nimeni. Rudar din Sadova Doljului, ajunsese avocăţei „de doi lei” în localitatea gorjeană Târgu Cărbuneşti. Cum nu avea deloc clienţi, devenise, graţie setei ce-i dădea ghes, „stâlpul” cârciumilor din amintitul târg de-l aduceau chelnerii în spate la haltă şi-l aruncau în „trenul de 15,30″, ca pe un sac de cartofi, pentru a ajunge în Târgu-Jiu.

Norocul lui cu răzmeriţa din 1989, că nu putem zice că a fost revoluţie, mai ales la Gorj. Individul s-a trezit (şi la propriu, şi la figurat) pe scaunul primului secretar direct din cârciuma lui Galiţescu (vecin cu Comitetul Judeţean P.C.R.), unde a început să dea ordine ca la balamuc, iar la primăria municipiului Târgu-Jiu s-a instalat alt beţivan, coleg cu Greblă – Popescu Aurică.

Cine l-a pus aici? Păi cine altcineva decât cei cu care era în legătură de multă vreme şi în 21 decembrie au apărut pe ecrane în pulovăre înflorate. Avea de mult legături cu ei şi aştepta semnalul să ia cu „asalt” sediul P.C.R. Gorj.

De-a lungul anilor, presa a scris mult despre escrocheriile rudarului Greblă, dar despre cele făcute împreună cu un alt escroc, analfabetul Condescu, mai marele sindicatelor miniere (trădătorul minerilor), a consemnat mai puţin. Amândoi, umăr la umăr, au lichidat mineritul gorjean. Înainte de 1996, au furat, cel puţin de câteva zeci de ori mai mult decât baronul P.S.D. de Gorj, Nicolae Mischie, cunoscut ca unul din cei mai mari corupţi, numai la nivel naţional dar şi în Uniunea Europeană prin zecile de mii de euro prădaţi din fondurile PHARE etc.

Mediocrul avocat, practicant al corupţiei şi al traficului de influenţă, rudarul Greblă, după ce l-a minţit pe Cozmârcă la consfătuirea de la Râmnicul Vâlcea din 2 nov. 2002, că-n Gorj nu se dă la copii decât lapte şi corn, el furând pe an cca. 6 miliarde lei, prin înlocuirea cornului cu biscuiţi şi a laptelui cu brânză topită (mai corect împuţită) în peste 30 % din localităţi, şi-a făcut autocritica.

Ajungând acasă (la Gorj n.n.), ciocoiul-prefect i-a recomandat firmei de el selectată pentru livrarea laptelui şi cornului la copii (conform O.U.G. 96/2002), pe nume GATMAT S.R.L.; (ca.t!) să sporească furatul, ajungând la peste 50 % din localităţile rurale. Acest nenorocit de rudar prefect a poruncit să se livreze 2-3 biscuiţi populari şi o bucăţică de brânză topită, împuţită, ambalată de sclavii lui şi astfel furtul de la gura copiilor a crescut ajungând la cca. 8 miliarde lei, numărul şcolilor dublându-se. Aşa da măsuri.!

Fiind pe lista neagră a schimbării, ca incompetent şi corupt, am aflat din sursele lui, apropiate la beţie (unde spune tot), mai ales când este şi-n prezenţa unor liceene (aduse special pentru acest obsedat sexual) că şi-a aranjat să rămână în continuare la cârma corupţiei P.S.D. din Gorj, uzând de nume sonore de la nivel central.

De fapt, rudarul Greblă a mai fost prefect şi schimbat ca necorespunzător în 1993, iar Ion Iliescu l-a teleportat ca diplomat în Elveţia.

Am mai scris, de fapt, despre hoţiile acestui bandit, dar cine să-l schimbe, Năstase? Care-i schimba pe cei care demascau hoţii şi hoţiile în loc să-i bage la zdup pe hoţii demascaţi. Dar poate că aşa este, cine se aseamănă se adună.

Nimeni nu aude, nimeni nu vede, nimeni nu cercetează, iar banditul Greblă jupoaie judeţul Gorj mai rău ca pe timpul fanarioţilor, la fel ca alţii din teritoriu şi de la centru. Vorba aia: hoţ la hoţ nu-şi scoate ochii.

Împărţindu-şi în Gorj sfera de jupuit a judeţului cu alt escroc, baronul Mischie, din când în când apar scântei între ei pentru conflicte de interese şi iarăşi se repliază şi dau tunuri de miliarde de lei, unul pe faţă, despre care lumea ştie – Mischie, iar celălalt „metoda cârtiţei” – agoniseşte, dar nu mai iese la suprafaţă ca 1990-1993 (schimb ilegal de 10 ha teren agricol lângă Târgu-Jiu, vânzări de spaţii comerciale, vila în construcţie, cu materiale furate în plin teren al I.A.S. Târgu-Jiu, etc.)

De această dată, faraonul Greblă, în loc să creeze locuri muncă în minerit, bagă firmele căpuşă ale acoliţilor săi să sugă vlaga mineritului, iar numărul minerilor în 2 ani de guvernare P.S.D. s-a redus de la 22.000 la 17.000 (cu 5.000), fiind în continuă scădere, chiar cu încă 4,5 mii. Şi ce spuneau P.S.D.-iştii când se aflau în opoziţie? Ca vor creşte numărul minerilor, că vor avea grijă de ei! Nu le-ar fi ruşine!

Greblă, mână-n mână cu directorul general al C.N.L.O., Vulpe, un alt hoţ de marcă, şi cu Marin Condescu, liderul naţional al sindicatelor miniere, au jefuit mineritul într-un mod bestial. Greblă a manipulat licitaţiile ITUC Motru (acţionari SPP-işti, între care Ducu Cristian, Artego – acţionar şi manager, profesorul de chimie David Viorel – Usarul, cu afaceri dubioase şi scos de Parchet cu N.U.P., ITUC Rovinari, ARC Târgu- Cărbuneşti, Rominex Timişoara, Trefo SRL (firma subprefectului Vîlceanu, un alt mare hoţ, cu zeci de miliarde lei furate de la C.N.L.O.), Urex Rovinari – patron Crişan Alexandru din Braşov. Şi lista-i lungă. Acest escroc intervenind C.N.L.O. Târgu-Jiu şi favorizând firmele de mai sus, obligând la refacerea licitaţiilor la preţuri mult mai mari, în defavoarea altora corecţi. Şi cum serviciile se plătesc în zeci şi sute de mii de dolari, Greblă nu se sfieşte să-i pună la teşcherea şi să le fie protector.

Hoţomanul primeşte şi dolari, EURO, lei, precum şi un Volvo nou, în 2002, de la SPP-istul Ducu Cristi, plicuri cu felicitări „groase”, în coşuri cu flori date de Sarcina şi alţii, unde-n sala de festivităţi a Prefecturii, în 2002, i-a chemat pe cotizanţi să cinstească ziua groparului Gorjului, încingându-se un bairam pomina. Şi, după cum spuneam, activitatea lui este foarte laborioasă şi fructuoasă pentru el, bineînţeles.”

Şi, după cum spuneam, activitatea lui este foarte laborioasă şi fructuoasă (pentru el, bineînţeles), zilnic zbătându-se, dând telefoane pentru punere la cale a diverselor hoţii, trafic de influenţă şi corupţie, imixtiune în justiţie (cică e apropiatul „junei” Ministru Rodica Stănoiu), beţii (îndeletniciri mai vechi), apoi alergatul şi munca în sânul femeilor. Despre problemele judeţului, Dumnezeu cu mila! Merge prin judeţ, când vine de la Bucureşti, Craiova ori de la vila de la Cheile Buţii (Petroşani), Tismana când se mai întâlneşte cu generalul Naghi Gabi, şeful SPP (protejându-l la Preşedinte), unde încinge câte un chef de pomină. Şi să fie asigurat că nu va fi schimbat de Năstase, impostorul şi hoţul de Greblă l-a cultivat şi pe adjunctul S.P.P., gen. Crainiceanu, fost aghiotant al lui Năstase, precum şi pe mai marele sindicaliştilor mineri, analfabet, cu studii la Herculane, Marin Condescu, o altă lepădătură, care, alături de corupţii din conducerea C.N.L.O. Tg-Jiu, şi-a tras 2 vile de cel puţin 15 miliarde de lei în cartierul lor „tovărăşesc din Tg-Jiu – Vărsături. Frumos nume al cartierului de-ţi vine să verşi pe aceşti escroci!

De unde o avea acest hoţoman atâţia bani? Din cotizaţia amărâţilor de mineri, dar şi din cele 2 firme ale lui, care fură banii C.N.L.O. (cică Condescu l-ar fi lăudat pe rudarul Greblă la Năstase pentru „pacea socială” din Gorj, rugându-1 ca „să-i fie bine” lui Năstase cu minerii, să-l păsuiască în continuare ca prefect pe Greblă. Păi, ce pace socială?! Că încă o reducere, şi în Gorj mai cârteşte un miner, iar gorjenii mor de foame şi ei cresc în grumaji. Cei doi ciorditori, Condescu şi Greblă se bucură de „pacea Socială” a minerilor şi gorjenilor pentru a-i lasă pe ei şi alţii să fure nestingherit (împreuna cu Vulpe(a) vicleană care a rupt în nouă Roşia Jiu, o cariera a CNLO pe care a condus- o). Şi uite aşa corupţia ne(greblată), cu încrengăturile ei, înfloreşte şi se dezvoltă o mafie în toată regula. Cât despre hoţiile marilor dregători din C.N.L.O., începând cu tartorul cel mare, directorul general Ion Vulpe, care, recent, şi-a tras aproape 1 miliard de lei, cică de pe terenurile luate de C.N.L.O. (vezi hotărârea Consiliului Administraţie al C.N.L.O. din 05.12.2002) şi te întrebi de unde şi-a ridicat mândreţe de palat în „cartierul tovărăşesc” din Tg-Jiu – Vărsături.

Pe baza unui protocol încheiat de această echipa de mafioţi la nivel local, şi cu acordul mafioţilor de la centru (P.S.D., Ministerul Muncii, CNAS), s-a organizat o licitaţie, ca, în contul datoriilor ce le are CNLO Tg-Jiu, sa se facă reparaţii capitale şi modernizări la Spitalul „Tudor Vladimirescu”, cu 300 de paturi (secţiile chirurgie – ortopedie) în valoare de 20,6 miliarde lei. Câştigătoare a fost ERBASU EXPERT CONSTRUCŢII SA Bucureşti. Suma a fost apoi majorată, ilegal, la 26 miliarde lei. Până în prezent, cheltuielile se ridică la 29,5 miliarde lei, în condiţiile în care nu s-au realizat nici 50 % din lucrări. Mai repede se construia, cu suma respectivă un spital nou cu 500 de paturi. Dar hoţii-s hoţi, ţiganii-s ţigani şi-n ziua de Paşte, ei nu au mamă, nu au tată.

Să mai adăugăm că lucrările au fost date subantepriza mafiotului „americano-moldovean” Clement Mocanu, pripăşit prin Tg-Cărbuneşti, patronul firmei ARC, constructor al vilelor din „cartierul tovărăşesc” al mafiei conducerii C.N.L.O şi al baronilor P.S.D. de Gorj. Despre ce se întâmplă la Spitalul Judeţean Gorj, directorul spitalului judeţean, dr. Sandu Emil (chirurg) i-a ameninţat că, dacă va păţi ceva, îi va tăia pe aceşti hoţi, care-l obligă să semneze recepţiile. Se pare că s-au gândit chiar să-l înlocuiască.

La intervenţia liderului sindical naţional, hoţomanul de Condescu, a escrocului Greblă, împreună cu arogantul Vulpe, s-a hotărât să facă la spital şi dotarea, întocmindu-se act adiţional la contract pentru încă 16 miliarde de lei, aducând paturi de milioane bucata, în condiţiile în care spitalul gorjean nu beneficiază de nici o dotare, având aparate la nivelul sec. al XIX-lea, graţie directoarei Direcţiei Sanitare, rudăriţa Sanda Mischie (Bety cea frumoasă),

soţia renumitului baron P.S.D. Nicolae Mischie (care seamănă neaoş cu răposata academician Elena Ceauşescu).

La iniţiativa aceluiaşi bandit Condescu, frate de cruce cu Greblă, C.N.L.O. care urmează să se desfiinţeze în iunie a.c., apară cumpără tot de la firma A.R.C. o casă de rande-vous în Bucureşti, ca sediu pentru reprezentanţa companiei şi a sindicatelor, cu aproape o jumătate de milion de dolari, la care se adaugă 2,6 miliarde, reparaţia şi modernizarea ei. Altă jumătate de milion de dolari a fost folosita pentru sediul EM Jilţ – Mătăsari, făcându-se plăţi fără situaţie de lucrări tot către firma ARC.

De altfel, şi Ion Vulpe, actualul director general al C.N.L.O., în vremea când era director la E.M.C. Roşia, a dat lucrări de miliarde şi prin încredinţări directe la diverse firme, precum SC Popeci SRL Bumbeşti Jiu, SC Popeci Craiova (naşul copiilor săi), SC Max Proiect Bucureşti etc, fără nicio licitaţie, practică ce se utilizează şi acum.

Tot în acea perioadă, Vulpe a cumpărat mai multe case cu terenuri de zeci de milioane de lei din zonele strămutate, (ex. Popescu Victor şi Popescu Ion din Fărcăşeşti), escrocând statul şi primind apoi miliarde de lei în urma expropierilor.

Revenind la ciocoiul-prefect, să remarcăm că, de când a fost pentru a doua oară prefect, a devenit tot mai arogant, avându-l model pe şeful său de la centru, Bombonel.

Rezolva problemele judeţului, de care habar nu are, numai prin telefon, ocupat fiind cu beţiile şi mândrele, se ocupa cu diversiuni şi dezbinări, luând partea celui care da mai mult. Justiţia este la uşa lui, procurorii şi judecătorii stau la coadă la el la uşă cu dosarele în braţe. Dă ordine procurorilor şi judecătorilor să aresteze pe cine nu-i convine sau să dea soluţiile pe care le doreşte, ameninţându-i cu „juna” Rodica Stănoiu, cică ar fi rudă cu nevasta-sa.

VA URMA!

Din cartea „CORUPŢIE ŞI SĂRĂCIE”

N.R.: Graţie laborioasei sale activităţi, a fost avansat judecător la Curtea Constituţională a României, fără a susţine vreun examen sau fără să fi prestat vreun minut pe la vreo instanţă în calitate de judecător. de preşedinte de complet, nici nu poate fi vorba!

Cu onoarea şi morala. cum rămâne, coane Victore!

 SURSA: http://www.ioncoja.ro

INVAZIA DE BANI ŞI ÎNARMAREA FORŢATĂ A COLONIILOR EST-EUROPENE

Maria Diana Popescu

Pe bună dreptate ca Bruxellesul şi cancelarul german să aibă insomnii! Scrutinul crucial pentru viitorul Greciei, privit cu sufletul la gură de întreaga Europă, a dat cîştig de cauză, cu procentaj zdrobitor stîngii radicale, Syriza, lui Alexis Tsipras, un lider foarte tînăr (41 de ani) şi carismatic, dar înspăimîntător pentru Bruxelles şi pentru organismele financiare internaţionale, care a venit cu mesaje clare pentru grecii sătui de anii de sacrificii. Alexis Tsipras poate însemna nu numai pentru Grecia, ci şi pentru întregul continent, scînteia unui nou curent democratic, care să schimbe Europa din temelii. Alexis Tsipras doreşte să pună capăt austerităţii impuse Greciei de troica U.E. B.C.E. şi F.M.I. La aflarea primelor rezultate, Angela Merkel şi-a schimbat pe dată tonul de bariton în mesajul televizat. Poate că a venit timpul ca liderii forţoşi ai Europei să priceapă că, batjocorirea unor state membre în baza unor tratate fiscale oneroase se apropie de sfîrşit. Suveranitatea statelor din U.E. şi demnitatea cetăţenilor trebuie să redevină sfinte. Este ceea ce îşi doreşte Tsipras pentru Grecia.

În contextul în care Uniunea Europeană continuă să fie propriul ei adversar, de bună seamă, se vor petrece reformări forţate (asemănătoare celor din Grecia) în sinusoida continentală, iar unele ţări vor fi luate pe nepregătite. Aştept ca din Grecia, mult mai hotărîtă să se extragă din sclavia colonialismului financiar, să ia starul unele schimbări de anvergură în Europa. Poate că de aceea, prevăzătoare, B.C.E. a pus pe piaţă un fenomen nemaiîntîlnit: cea mai mare invazie de bani din istoria Europei – peste 1.100 de miliarde de euro. Mario Draghi, Preşedintele B.C.E., italianul instruit la şcoala finanţelor de pe Wall Street a anunţat că instituţia sa va cumpăra active publice şi private din zona euro în valoare de peste 1.100 de miliarde de euro, respectiv 60 de miliarde de euro pe lună, începînd cu luna martie pînă la finalul lunii septembrie 2016, considerînd acţiunea sa ca un tratament administrat anemiei şi deflaţiei din zona euro. Acesta este doar un enunţ oficial. Un înveliş care ascunde cu totul altceva. Sper să nu credeţi tot ce declară tătucii finanţelor mondiale. Printarea masivă de bani se va îndrepta ca nişte căruţe fără cai de la B.C.E., nu spre bunăstarea popoarelor Europei, ci spre instituţiile bancare de pe teritoriile ei, aflate în moarte clinică din cauza creditelor neperformante – o plasă în care bancherii-rechini şi-au prins singuri ghearele netăiate. Unde mai punem că în toate lucrează mîna lungă şi nesătulă a F.M.I.

O altă intruziune riscantă vine din partea celui mai şiret imperiu colonizator din istoria omenirii, care îşi va consolida urgent prezenţa în coloniile est-europene, dorind ca şi România să fie o ţară discreţionară, de care să se poată folosi în caz de nevoie. Noi nu sîntem în război cu nimeni, dar Conform Bloomberg, Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg a anunţat că N.A.T.O va construi şase centre-armată şi va suplimenta prezenţa militară în Europa de Est, inclusiv în România, contextul crizei ucrainene fiind doar un motiv de faţadă, care maschează fenomenul de ocupaţie graduală sub umbrela unui plan semnat de ţările N.A.T.O, pe 5 septembrie 2014 – plan care prevede crearea unei forţe de reacţie rapidă. Avem deja o prezenţă numeroasă a N.A.T.O. în România, Bulgaria şi în alte ţări din estul Europei. Prezenţa militară N.A.T.O. pe teritoriile aliaţilor, precum şi numărul militarilor care participă la exerciţii terestre au crescut considerabil în ultimul timp. La fel şi numărul avioanelor şi cel al navelor militare. Forţînd extinderea spre Rusia conform planului, S.U.A. devine iresponsabilă şi periculos de insistentă. La rîndul ei, N.A.T.O., cu aliajele sale chimice S.U.A.&C.I.A., se arată tot mai anacronică şi agresivă. Poate că ar fi trebuit lăsată la vatră odată cu Tratatul de la Varşovia, astfel ca O.N.U să-şi recîştige statutul de organism al securităţi şi păcii pe glob, care să prevină şi să lichideze focarele de război dintre naţiuni, să stăvilească extinderea imperiul colonialist american, sub masca de eliberator al popoarelor. Ar trebui ca şi U.E. să-şi recapete independenţa faţă de politica imperialist-agresivă a S.U.A. şi să nu-şi mai fie propriul duşman. Atentatele de la Paris, menite să readucă Franţa pe orbita Washingtonului (stăpînii omenirii nu acceptă reîntoarcerea supuşilor fără curgere de sînge) şi politica de austeritate impusă de U.E. ţărilor membre, au dus la victoria stîngii în Grecia, acutizînd criza democraţiei, grăbind, în acelaşi timp, decăderea capitalismului de tarabă şi generînd revigorarea partidelor extremiste. Renaşterea acestora trebuie judecată tot în contextul unor desfăşurări internaţionale cu grad ridicat de pericol.

În pauza dintre atentatele de la Paris, Noul Război rece şi prăbuşirea preţului petrolului, francul elveţian a fost ajutat să se umfle nemăsurat în pene. Dolarul, nu se lasă mai prejos, de ceva timp nu se mai opreşte din creştere şi a dat în boala numită gigantism. Tiparniţa de bani, folosită de americani ori de cîte ori dolarul îşi sclintea picioarele, a deveni leac şi pentru anemia monedei Euro. Atunci, clinic vorbind, este explicabilă legătura amoroasă dintre instituţiile de cămătărie internaţionale, fabricile de credite de pe teritoriile statelor şi tiparniţele de bani, care le ţin în viaţă. Eu îl aştept pe Preşedinte să pună umărul la dezvoltarea Ţării şi la eradicarea sărăciei, nu la întărirea bazelor militare pe teritoriul nostru, dar dînsul fentează şi se întîlneşte mai întîi cu Victoria Nudelman (venită, fireşte, să-şi ceară partea din victoria făcută cadou, şi cu ordine precise din partea „Statuii Libertăţii”), apoi merge la discuţii de cîţiva franci cu Mugur Isărescu, pe care îmi doresc nespus să-l văd cît mai repede ridicîndu-şi pensia de la un ITM. Ce contează pentru ei şaptezeci şi cinci de mii de datornici în franci care vor rămîne fără case şi bunuri şi îşi vor pune ştreangul? N-au contat nici cei şapte sute de mii de români împrumutaţi în euro, ţepuiţi de bancherii-cămătari, cărora tot guvernatorul le-a dat mînă liberă la înşelăciuni şi fraude prin clauze abuzive. Tastaţi pe Google titlurile: „Bancherii şi recuperatorii au abuzat milioane de români”, „Bancherii şi crimele capitalismului corporatist”, Bancherii şi recuperatorii sfidează naţiunea”, „Afară cu băncile din ţară”, partea I şi a II-a, „Străchinile lui Isărescu”, „Trădarea lui Mugur şi Yuanul”, „Bancherii americani au început să se sinucidă”. În mod sigur nu veţi fi de acord cu ceea ce se petrece în spatele ghişeelor aparţinătoare miilor de filiale bancare străine de pe teritoriul Ţării şi instituţiei B.N.R., condusă de longevivul guvernator Mugur Isărescu – pe vremea socialismului, funcţionar la B.N.R., astăzi în graţiile bilderbergilor. La întîlnirea cu Iohannis, Isărescu a specificat destul de clar: „Pentru debitorii în moneda elveţiana trebuie găsită o rezolvare generală şi urgentă, altfel, încrederea în sistemul bancar se va prăbuşi.” Guvernatorul nu a dorit niciodată o soluţie salvatoare pentru românii înşelaţi de bănci, aşa cum a procedat Ungaria de pildă, durerea sa fiind protejarea cele peste 40 de bănci străine care au ocupat România. Încrederea în sistemul bancar s-a prăbuşit oricum. Nici musca nu le mai trece pragul bancherilor-cămătari. Românii prăduiţi de bănci trăiesc de pe o zi pe alta. Care ar fi soluţia? Aceeaşi pe care islandezii au aplicat-o: arestarea bancherilor supuşi familiei Rothschild şi înapoierea banilor celor păgubiţi de bănci la creditele în euro şi franci elveţieni. Interesele colonizatorilor noştri nu permit acest lucru, însăşi clasa politică românească fiind inamicul numărul unu al societăţii româneşti. România va rămîne în continuare sub scara Uniunii Europene, plătind scump (economic, social), cu toate că fiecare preşedinte venit la cîrmă prin roata norocului a promis în vînt că nu vom mai fi generaţie de sacrificiu.

Ceea ce scriam în urmă cu un an se pune în practică acum. Bruxelles-ul susţinea atunci ca fiind indispensabilă o creştere a salariilor în Germania (iată, s-a întîmplat) „pentru ca ţara să-şi poată ajuta vecinii europeni rămaşi în urmă”, afirmase, impresionat de „sărăcia” nemţilor, Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune. Potrivit declaraţiei tîmpe, înseamnă că germanii, atunci cînd îşi vor ridica salariile mărite vor da buzna în ţările europene cu cele mai mici venituri şi vor împărţi, aşa la întîmplare, pe stradă, procentul rezultat din majorări. Laszlo Baci, la salariile românilor, care reprezintă o cîtime din salariile germanilor de ce nu te-ai gîndit matale? România este pe primul loc cu cele mai mici salarii din U.E.! Pe fondul războaielor şi crizelor care au răvăşit complet omenirea, puterile lumii îşi trag spuza pe turta lor, călcînd pe cadavre şi oferind în schimb, ca supliment de viteză, indispensabil decimării populaţiei, pandemii fabricate în laborator, şocuri şi experimente periculoase, despre care se minte cu neruşinare acută că ar avea doar origini teroriste. Cum niciodată criminalii nu-şi lasă complicii în viaţă, nerozii vor bifa în desfăşurător alte lovituri sub steag fals în Europa şi în lume, dînd vina pe terorism.

Dacă aţi crezut că şefii statelor au defilat la Paris la un loc cu mulţimea, precum a informat media din întreaga lume, v-aţi înşelat. Marşul de la Paris, unde liderii mondiali şi-au dat mîna în faţa camerelor de luat vederi a fost o făcătură mediatică. „Liderii lumii mărşăluiesc în faţa mulţimii de la Paris”, scria cu litere de şchioapă presa din Franţa şi din întreaga lume. Dar, oameni buni, adevărul a fost cu totul altul. Stăpînii lumii, mai puţin unchiul actelor teroriste de pe glob, s-au aliniat sub forma ochiului în piramidă pe o stradă închisă, bine păziţi de coloane de jandarmi, – filmaţi separat, pe străzi unde publicul nu avea acces -, iar mulţimea pe o alta. Pe strada închisă de cordoane erau prezente numai trupele speciale, iar în primele rînduri, doar politicienii, filmaţi în prim plan, pînă la bust, ca să nu se descopere ce nu trebuia descoperit. După o plimbare pe strada goală şi închisă, liderii politici ai lumii au urcat în limuzinele de lux, bucuroşi că au reuşi să epateze cu prezenţa lor straşnic păzită. Cu siguranţă pe toţi ne considera naivi, astfel nu şi-ar permite un simulacru de factură mondială.

MARIA DIANA POPESCU

SURSA: http://www.ziarulnatiunea.ro

PROFESORUL IOAN SCURTU DESPRE FALSIFICATORII DE AZI AI ISTORIEI

Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România:

Prof. Dr. Ioan Scurtu: „Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român”

Începem noul an sub auspicii incerte, când „aripile” identităţii naţionale ne sunt frânte din interior, deşi ar trebui să ne servească drept argument de forţă în vremuri de restrişte. Ca ţară membră a UE, avem nevoie de o voce puternică, de o afirmare clară, fără umbre, a ceea ce suntem în concertul european. Din marginile gri ale politicii comunitare, unde ne situăm azi, să facem pasul către… nucleul acţiunii şi deciziei Bruxelles-ului; de la integrarea „lejeră”, să trecem la integrarea „completă” în Uniune, aşa cum pleda, la Bruxelles, zilele trecute, însuşi preşedintele României. Cum să împlinim această dorinţă (similară, ca importanţă, cu realizarea unităţii naţionale în 1918), când suntem subminaţi de clasa politică şi de unii intelectuali autohtoni care răspândesc în lume ideea că românii nu au o identitate naţională şi nu sunt buni de nimic la ei acasă? Profesorul Ioan Scurtu, unul dintre istoricii de marcă ai ţării, este universitarul patriot şi de curaj, pe care-l preocupă pericolul în care se află identitatea românească, supusă unor atacuri nedemne şi lăsată pradă unor interese uşor de identificat.

„Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român”

După 25 de ani de libertate, asistăm la tentative vizibile de ştergere a identităţii naţionale, puse în practică de cei care „s-au săturat de România”. Trecutul este „rescris”, ca într-un cunoscut roman („1984”), iar studiul istoriei devine un fel de infracţiune, un demers „naţionalist”. Cine are interesul să-i văduvească pe români de cercetarea propriului lor trecut?

Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze. Câţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurând o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român. Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”. Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al “societăţii civile”. România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit-o “Grădina Maicii Domnului”). Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea “mituri”. Cei care susţin contrariul – A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. – sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor. Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar: “Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”. Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit. Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale.

Una dintre direcţiile de ştergere a memoriei româneşti este abandonarea monumentelor istorice. Au românii vocaţia distrugerii a tot ce-i leagă de trecut?

Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român. În 2013, am participat la lansarea cărţii „Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism. Guvernanţii, prin aşa-zisa “restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice – care făceau parte din patrimoniul naţional – pe care proprietarii (mulţi dintre ei obţinând decizii judecătoreşti pe baza unor acte false) le-au demolat, pentru a face loc unor clădiri “moderne”, din beton şi sticlă. Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii – care, culmea, se mai numeşte şi al Patrimoniului -, care are obligaţia de a păstra monumentele istorice şi de artă, precum şi cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare. După 1989, s-a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanţii de la Bucureşti: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice şi apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi. Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparţiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român. Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute şi renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule româneşti au fost lăsate în paragină. Nici măcar în “Anul Brâncoveanu” (2014) nu s-au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici şi palate construite de marele domnitor.

„Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia, cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor”

Majoritatea oraşelor din Transilvania nu au statui, busturi şi alte monumente construite în ultimii 25 de ani. Dacă n-ar fi cele ridicate în perioada interbelică şi chiar în anii comunismului, pieţele ar fi dominate doar de eroii altora. Nu au găsit autorităţile postdecembriste figuri eroice în istoria românilor?

Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au instalat zeci de busturi şi alte monumente prin care sunt omagiaţi diverşi lideri maghiari. Între aceştia, şi un criminal de război, ucigaş de români, Albert Wass, omagiat la Odorheiul Secuiesc. De altfel, liderii UDMR nu s-au disociat niciodată de politica horthystă, nici de liderii lor comunişti. Cu complicitatea guvernanţilor români, în judeţele Harghita şi Covasna s-a constituit “de facto” un “ţinut secuiesc”, în care aplicarea legilor României este facultativă. În ultimii ani se acţionează intens pentru legalizarea acestuia şi constituirea unei enclave teritoriale pe criterii etnice. Confruntându-se cu această realitate, prefectul de Harghita a contestat în instanţă mai multe hotărâri ale consiliilor locale din judeţ, privind autonomia “ţinutului secuiesc”, deoarece încălcau Constituţia, care prevede că România este stat naţional unitar. Guvernul Ponta nu numai că nu a acţionat pentru impunerea legalităţii, ci l-a destituit, în august 2014, pe prefectul român, înlocuindu-l cu un prefect maghiar, susţinut de UDMR. Am fost recent în cele două judeţe şi am avut senzaţia că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, carţile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească. Nu numai în magazine, dar şi la chioşcurile de pe trotuar, se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia. Românii de aici sunt trataţi ca străini şi presaţi să plece cât mai repede şi cât mai departe. În acest timp, oficialităţile de la Bucureşti dau asigurări românilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decât o propagandă a “extremiştilor români”.

În curând, vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. La Alba Iulia nu există încă un monument dedicat acestui eveniment. Mai este timp pentru construcţia unui grup statuar sau a unei alei dedicate „măreţelor umbre” de la 1918?

Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor. Personal cred că un asemenea monument ar putea fi amplasat pe platoul din faţa Catedralei Încoronării. Şi în Bucureşti ar trebui să existe un astfel de monument, eventual în Piaţa Unirii. Asemenea opere necesită timp de gândire şi de execuţie, iar 2018 “bate la uşă”. Ministerul Culturii ar trebui să lanseze concursul, pentru a nu intra în criză de timp, dacă se doreşte cu adevărat inaugurarea unor asemenea monumente. Desigur, poate fi realizat şi un “rond special” – de felul celui aflat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti. Idei pot fi multe, important este ca guvernul să ia iniţiativa şi să asigure susţinerea financiară.

„Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume”

Cum integrarea europeană este un fenomen istoric în curs, vă rog să comentaţi afirmaţia recentă a preşedintelui Johannis, care a spus că doreşte o „integrare completă” a României în UE. Să fie aici o trimitere la linia conservatoare, de pierdere a identităţii naţionale, promovate de Bruxelles?

În opinia mea, cei mai mulţi dintre politicienii români nu au înţeles ce înseamnă integrarea europeană. Slugarnici şi lipsiţi de coloană vertebrală, aceştia nu au negociat cu adevărat aderarea României la Uniunea Europeană, ci au acceptat tot ce li s-a cerut, pentru a demonstra că sunt “democraţi” şi deschişi spre “economia de piaţă”. Aceasta este principala explicaţie a faptului că, după aderare, România nu numai că nu şi-a consolidat statutul internaţional, dar a devenit o ţară fără o politică naţională, preocupată doar “să facă frumos” în faţa Bruxelles-ului. De aici şi un anumit dispreţ pentru România, care nu este tratată ca un membru cu drepturi depline, ci ca unul care nu merită să stea decât în colţul mesei şi să i se aducă mereu reproşuri. În consecinţă, eu înţeleg declaraţia recentă a preşedintelui României ca o hotărâre de a se înceta cu această atitudine faţă de ţara noastră şi de a fi tratată ca un stat care este pe deplin integrat în Uniunea Europeană. Eu nu înţeleg, prin Europa unită, un continent uniform, croit după un model al teoreticienilor de laborator sau impus de statele puternice şi mari. Eu doresc o Europă armonioasă, în care fiecare ţară vine cu propriile sale valori, o Europă a civilizaţiilor, a cetăţenilor egali în drepturi şi în obligaţii. În acea Europă, România îşi va avea locul meritat, prin mărimea teritoriului şi resursele naturale, prin populaţia ei inteligentă şi creativă, prin zestrea intelectuală şi trecutul său milenar. Cu condiţia ca liderii politici să scape de complexul de inferioritate de care sunt dominaţi în faţa “celor mari”, să acţioneze cu hotărâre pentru progresul ţării lor şi pentru o propagandă activă pe plan internaţional. Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în mass-media, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume. Atunci denigratorii de profesie, precum cei menţionaţi mai sus, nu vor mai avea succes şi nici credibilitate, vor deveni nişte epave jalnice într-o lume care-i cunoaşte cu adevărat pe români şi-i respectă aşa cum se cuvine.Am studiat programul TV publicat vineri 16 ianuarie 2015 şi am constatat că la TVR istoria românilor beneficiază de “5 minute de istorie” pe programul 2 (excelenta emisiune realizată de Adrian Cioroianu), în timp ce “Cultura minorităţilor” are câte o jumătate de oră în cinci zile din săptămână, pe acelaşi program. Partea “leului” revine emisiunilor ”Maghiarii de pe unu” (TVR 1) şi “Maghiarii de pe doi” (TVR 2), câte o oră şi jumătate de fiecare, trei zile pe săptămână. Şi se zice că TVR este “televiziune naţională!”.

Sunt tot mai mulţi cei care cred că salvarea identităţii naţionale, întărirea statului şi protecţia maximă a naţiunii ar putea fi înfăptuite doar de monarhie. Monarhia salvează România. Dv. ce credeţi?

Monarhia a avut un rol important în istoria românilor. Eu am publicat cartea Istoria românilor în timpul celor patru regi, patru volume, câte unul pentru fiecare rege: Carol I, Ferdinand, Carol II, Mihai, care s-a tipărit în patru ediţii, fapt de demonstrează interesul românilor pentru acest subiect. Evident, monarhii respectivi au acţionat în condiţii istorice diferite, iar personalitatea lor şi-a pus amprenta asupra politicii din cei 81 ani de existenţă a acestei instituţii. Propaganda monarhică actuală pune accentul pe activitatea lui Carol I, se vorbeşte puţin de Ferdinand – sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918 – şi este ocultată domnia de 10 ani a lui Carol al II-lea, în timpul căreia România a realizat progrese spectaculoase (pierderea integrităţii teritoriale s-a datorat celor două mari puteri totalitare – Uniunea Sovietică şi Germania, iar insuficienta dotare a armatei este imputabilă întregii clase politice, inclusiv regelui). Se evidenţiază faptul că regele Mihai şi-a legat numele de actul istoric de la 23 august 1944, şi de opoziţia faţă de ascensiunea comuniştilor spre acapararea puterii în stat. Pe de altă parte sunt trecute cu vederea alte fapte: la 6 martie 1945 regele a semnat decretul de numire a guvernului Groza, la 9 mai 1945 a inaugurat statuia Ostaşului Sovietic eliberator, amplasată în faţa Guvernului României, la 1 decembrie 1946 a deschis lucrările Adunării Deputaţilor constituită în urma alegerilor falsificate din 19 noiembrie 1946. Istoria este complexă şi nu poate fi redusă doar la aspectele pozitive şi la speculaţii, aşa cum procedează adesea realizatorii emisiunii “Ora Regelui” de la TVR (pe când o emisiune “Ora Republicii”? Este o realitate că, în 1947, numai România mai avea un regim monarhic în această parte a Europei, iar la 30 decembrie, regele a trebuit să abdice. Evident, decizia a fost luată la Kremlin de I.V. Stalin, care a cerut să nu se recurgă la violenţă, având în vedere faptul că regele Mihai era decorat cu Ordinul “Victoria”, cea mai înaltă distincţie sovietică.Venirea regelui în România, după 1989, este un fapt normal, la fel şi onorurile de care se bucură. Pe de altă parte, mărturisesc că-mi displace rapacitatea unor membri (reali sau autoproclamaţi) ai Casei Regale, care s-au grăbit să intre în posesia a cât mai multe bunuri. Faptul că prinţul Paul a fost audiat la DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri constituie o realitate mai mult decât penibilă. Guvernul Tăriceanu s-a dovedit extrem de culant când a decis să-i împroprietărească pe unii membri ai Casei Regale (adevăraţi sau închipuiţi) cu anumite bunuri care aparţineau statului român. La rândul ei, justiţia (independenta şi intangibila justiţie românească!) nu a luat în calcul faptul că, atunci când s-a călugărit, principesa Ileana (maica Alexandra) a renunţat la toate bunurile materiale (inclusiv castelul Bran, ce-i fusese lăsat moştenire de regina Maria) şi, ca urmare, a decis să fie restituit fiilor acesteia. Astfel, acest celebru monument istoric şi de artă a devenit locaţie pentru botezuri şi nunţi, iar piesele valoroase au fost evacuate în garnizoana grănicerilor, care şi aceasta urmează să fie retrocedată printr-un şiretlic juridic. După cum justiţia şi guvernanţii nu au ţinut seama de faptul că legea din 1884, pentru constituirea Domeniilor Coroanei, prevedea că regele benficiază de veniturile obţinute (uzufructul) de pe moşiile respective, şi nu era proprietar al acestora, care aparţineau statului român.

Un partid de pe scena politică a propus un referendum prin care românii să decidă dacă vor sau nu reinstaurarea monarhiei. Care este poziţia dv.?

Având în vedere contextul în care regele a fost nevoit să abdice, ar fi util un referendum prin care românii să se pronunţe dacă doresc ca România să fie monarhie sau republică. Totodată, trebuie să se ţină seama de faptul că toate constituţiile din vremea monarhiei ereditare (1866, 1923, 1938) prevăd: “Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul primogenitură şi cu excluderea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor. Coborâtorii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului” (Constituţia din 1923, art. 77). Ca urmare – dacă s-ar reveni la regimul monarhic şi se va aplica acest articol – nici unul dintre actualii membri ai familiei regale nu poate ocupa tronul. În 1997, regele Mihai a numit-o pe principesa Margareta în calitatea de succesoare la conducerea Casei Regale, fapt ce ţine de organizarea internă a acestei Case şi nu de regimul politic din ţara noastră. Un rege al României trebuie să fie bărbat, prim născut, din familia de Hohenzollern, ceea ce pare a fi o imposibilitate practică. Sau, odată cu referendumul, să se renunţe la această prevedere constituţională, inclusiv în privinţa religiei, dacă este avut în vedere principele Nicolae, nepotul regelui Mihai, care şi-a oferit “serviciile” declarând: “Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor”. Dar acestea sunt mai curând speculaţii, monarhia fiind o instituţie istoriceşte depăşită.

La capitolul figuri istorice controversate se află, din nefericire, mareşalul Ion Antonescu – pentru unii, criminal de război, pentru alţii, erou naţional. Ce se poate spune, în actualul context internaţional, despre această tragică figură a istoriei noastre moderne?

Ion Antonescu a fost un militar român care şi-a adus contribuţia la făurirea unităţii naţionale, în calitate de şef al Biroului Operaţii din Cadrul Marelui Cartier General. Apreciind rolul său în războiul din 1916-1918, regele Ferdinand l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie militară – Ordinul “Mihai Viteazul”.A avut un rol important în cadrul delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), care a recunoscut, prin tratate, unirea Bucovinei, Transilvaniei şi Basarabiei cu România.În calitate de ataşat militar la Londra şi Paris, de şef al Şcolii Superioare de Război, de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, Ion Antonescu s-a remarcat prin exigenţă, corectitudine şi patriotism. şi-a asumat conducerea ţării în condiţiile dramatice de după sfărâmarea graniţelor României, când toţi politicienii, în frunte cu Iuliu Maniu, s-au dat deoparte, promiţându-i sprijinul. A crezut că, angajând România în război alături de Germania, poate reface graniţa de Est, eliberând Basarabia şi nordul Bucovinei ocupate de sovietici, dar până la urmă a eşuat.A aplicat în România politica antisemită dusă la extrem (holocaust), deportând sute de mii de evrei în Transnistria, dintre care 123.710 (după calculele lui Dinu C. Giurescu) şi-au pierdut viaţa. O asemenea politică nu poate avea nici o justificare, deoarece nu viza opozanţi ai regimului, ci bătrâni, femei, copii, bolnavi, pe toţi evreii în general, care au fost ridicaţi din casele lor şi trimişi peste Nistru (în Transnistria), unde au murit fără a fi avut vreo vină. Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în timpul regimului Antonescu a funcţionat, în Bucureşti, singurul Teatru Evreiesc din Europa şi că, la sfârsitul acestui măcel, în România trăia cea mai numeroasă comunitate evreiască de pe acest continent.

„G. Călinescu: «Personalitatea lui Iorga e covârşitoare»”

În fine, se cuvine menţionată o altă persona non grata pentru denigratorii poporului român: Nicolae Iorga. Se vorbeşte tot mai puţin de marele istoric, iar cine o face riscă a fi trecut în rândul „ciumat” al naţionaliştilor. De ce s-a ajuns aici?

Nicolae Iorga, ucis de legionari la 27 noiembrie 1940, în timpul guvernării Antonescu, a avut o uriaşă contribuţie la cultura românească şi universală. Larga sa recunoaştere pe toate meridianele globului îi irită pe “civiştii” care trebuie să susţină că poporul român este unul periferic, lipsit de valori autentice, că doar nişte naţionalişti, autohtonişti şi antieuropeni inventează “mituri”. A fost profesor la Facultatera de Litere şi Filosofie, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene şi al Institutului de Istorie Universală (pe care le-a întemeiat), rector au Universităţii din Bucureşti, preşedintele Ligii Culturale Române, întemeietorul Universităţii Populare de la Vălenii de Munte, preşedintele Comitetului Monumentelor Istorice, directorul gazetelor “Neamul Românesc” şi “Neamul Românesc pentru popor” , al “Revistei Istorice”, al “Revue Historique des Études Sud-Est Européennes” (înfiinţate de dânsul), întemeietorul Casei Române de la Veneţia şi al Casei Române de la Fontenay-aux-Roses, preşedintele Partidului Naţionalist-Democrat, primul preşedinte al Adunării Deputaţilor de după Marea Unire (1919), preşedintele Consiliului de Miniştri (1931-1932), consilier regal (1938-1940), preşedinte al Senatului (1940). A fost membru al Academniei Române, al Academiilor din Stockholm, Cracovia, Santiago de Chile, doctor Honoris Causa al Universităţilor din Strasbourg, Lyon, Geneva, Vilnius, Orford, Paris, Bratislava, Roma, Alger, vicepreşedinte al Comitetului internaţional al Istoricilor.N. Iorga a scris 1.003 volume, între care istoria românilor în 10 volume, istoria Imperiului Bizantin, istoria statelor balcanice, istoria Imperiului Otoman, istoria românilor din Transilvania, istoria presei, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerţului, istoria învăţământului, istoria artei etc. etc. – multe dintre acestea publicate în limbi străine (franceză, germană).A fost un reputat istoric şi critic literar, autor a peste 40 de piese de teatru, cele mai multe cu tematică istorică etc. etc.După ce, în 1926-1928, a publicat 4 volume, intitulate Essai de synthèse de l’ Histoire de l’humanité, în 1940 a început să scrie Istoriologia umană, la care tocmai lucra când a fost răpit de legionari. Ar fi fost o operă de căpătâi a întregii umanităţi.George Călinescu aprecia: “Personalitatea lui Iorga e covârşitoare”. Lucian Boia consideră că N. Iorga este un “naţionalist” şi un “autohtonist” al cărui mesaj este depăşit şi, deci, nefolositor. Daţi-mi voie să cred că George Călinescu a făcut o judecată de valoare ştiinţifică, în timp ce epigonul său s-a rătăcit în meandrele politicianismului de duzină

SURSA: http://www.ioncoja.ro

„Aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor…”

Mesajul lui Pamfil Şeicaru destinat în 1947 generalului N. Rădescu avea să fie nu numaidecât confirmat, ci aprofundat şi extins după decenii în scrisoarea încredinţată de Doamna Ioana Aioanei ziarului „Libertatea” din New York City (anul V, nr. 49/august 1986). Necunoscând-o pe autoare şi neavând nici accesul la publicaţia menţionată, am beneficiat de faptul că Domnul Mihai Mircea Totpal a valorificat documentul în revista online Totpal Daily News (Buşteni-Sinaia, la 21 august 2012); mulţumindu-i editorului din ţară pentru amabilitate, precizăm că intervenţia Doamnei Ioana Aioanei reprezintă din punctul nostru de vedere o contribuţie esenţială la analiza şi interpretarea  faptelor de la 23 august 1944, cu sublinieri deosebite asupra consecinţelor lor totalmente  nefaste, ceea ce determină, conchidem, pasajele evident acuzatoare la adresa puciştilor. S-au impus câteva minime corecturi, care, desigur, nu au dăunat textului.

„Sire,

Aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor.

Cu ocazia „aniversării” zilei de 23 August, vă felicit, fiindcă această „Mare Zi” este opera Dv., şi eu alături de fraţii mei români vă datorăm Dv. invazia sovietică şi instaurarea comunismului în România, operă desăvârşită de comuniştii Pauker-Groza-Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului Dv. birou. Pentru acel „23 august”, eu şi sute de mii de români am fost aruncaţi în închisori, fiindcă „eram o burgheză bogată” şi fiica unei familii cu tradiţii militare naţionaliste, închisoare din care am scăpat printr-un miracol. Pentru acel „23 August”, Dv. aţi minţit poporul român şi l-aţi dat pradă străinilor, aşa cum a făcut şi tatăl Dv. aţi ordonat să lăsăm jos armele în faţa „prietenilor sovietici” invocând un pretins „armistiţiu”, dar l-aţi semnat abia în 12 Septembrie 1944, dându-ne pe „tavă” ruşilor.

Le-aţi permis trădătorilor să se aciueze în Casa Regală, unde au pregătit lovitura de moarte a românilor, prin distrugerea fizică, materială, morală şi spirituală.

Voi, Mihai Rege al Românilor, aţi ordonat ca românii să nu tragă nici un cartuş şi să nu se apere în faţa hoardelor sovietice, români care la Ungheni au fost împuşcaţi în timp ce îşi aşteptau „prietenii”. Alţi 170 de mii, tot la Ungheni, au fost luaţi prizonieri, unde şi soţul meu, un tânăr de 27 de ani a fost omorât, iar eu am rămas văduvă la 23 de ani… La „ordinul” Dv., Armata Română a trebuit să meargă şi să lupte alături de sovietici, şi bieţii români au luptat şi murit cu miile până în Munţii Tatra, fapt unic în analele istoriei războaielor, când un popor învins prin trădare este şi forţat să lupte alături de inamic. Voi Rege Mihai, aţi ordonat asta şi cei 200 de mii de români au „murit degeaba”, căci Basarabia şi Bucovina tot au fost răpite de ruşi, iar Cadrilaterul răpit de bulgari, şi România invadată de bolşevici. Şi după imensa greşeală politică şi militară ce aţi comis, aţi continuat să colaboraţi cu o clică de trădători, care ajutaţi de Colonelul Ulea, Maestrul de Ceremonii al Casei regale, le-aţi permis trădătorilor să se aciueze în Casa Regală, unde în spatele tronului Dv. au pregătit lovitura de moarte a românilor, prin distrugerea fizică, materială, morală şi spirituală. Dar puţin v-a păsat, căci v-aţi salvat tronul şi asta era important pentru Dv. şi clica ce v-a sfătuit în acel fratricid 23 August 1944. Iar noi românii, ca nişte proşti sentimentali, ne uitam la Dv. cu drag şi vă aplaudam furtunos când apăreaţi în jurnalul de Ştiri de la Cinema Aro, căci eraţi iubitul nostru rege, şi atâta timp cât eraţi pe tron, ne asiguraţi de libertatea şi independenţa Ţării de pacostea comunistă, căci încă nu ştiam că Dv. colaboraţi cu comuniştii.

Aţi tăcut, ca să vă salvaţi tronul.

Dacă aţi fi fost sinceri cu noi, dacă ne-aţi fi atenţionat atunci când s-a format „nucleul” comunist sub numele de „Blocul Partidelor Democratice”, şi ne-aţi fi spus: „Români, sunt forţat de oameni nedemni spre fapte nedemne. Eu, regele vostru, nu permit ca sub baldachinul tronului să se conspire în contra voastră, şi abdic azi 6 martie 1945”, ne-aţi fi salvat dacă aveaţi curajul să vă riscaţi „pielea” şi am fi ştiut ce să facem în contra comuniştilor care erau instrumentele Moscovei şi nu un guvern de coaliţie cum am crezut noi. Dar aţi tăcut, ca să vă salvaţi tronul, căci aşa v-a sfătuit Styrcea care era „tare la poker” şi Sănătescu „tare” în conspiraţie.

Aţi ajutat şi aţi sprijinit pe comunişti.

Ne-aţi minţit ani de zile, până în clipa de 30 Decembrie 1947, când aţi declarat la radio: „Abdic pentru mine şi toţi urmaşii mei…”, dar abia acum ne spuneţi prin interviul dat la Europa Liberă, că aţi fost forţat să abdicaţi de către Dej şi Groza, care v-au prezentat un act de abdicare „plin de greşeli de gramatică”, ceea ce este ridicol, căci Dej era un analfabet, dar Groza şi Pătrăşcanu erau avocaţi, şi Pătrăşcanu scria orice act.

De ce nu ne-aţi spus atunci?, că poporul ar fi sărit în foc pentru Dv. şi poate puteam preveni ca hoarda de criminali şi analfabeţi să nu fi putut forma un „guvern”. Aţi ajutat şi aţi sprijinit pe comunişti, care au reprezentat România şi la Pacea de la Paris, fapt pentru care americanii au spus atunci şi spun şi azi: „Românii şi-au ales singuri comunismul, căci au format un guvern comunist încă sub Regele Mihai…”

Unde eraţi, Sire?

Aţi sperat că Stalin vă va „lăsa pe tron” pentru eroica Dv. trădare, şi care era o continuare a trădărilor comise de „scumpul Dv. tată” Carol al II-lea, care dăduse Basarabia, Bucovina şi Nordul Herţei cadou la ruşi în Iunie 1940, fiindcă el avea nevoie de „pace” ca să se poată „dedica” marii lui Pasiuni pentru Lupeasca…, iar Dv. aţi întărit trădarea prin „Armistiţiul din Septembrie 1944”, pe care l-au legalizat la Paris comuniştii N.K.V.D.-işti, nişte criminali ca Pătrăşcanu, Groza, Dej şi alţi oportunişti, pe care Dv. i-aţi trimis la Paris să reprezinte bietul popor român. Îmi amintesc, cu câtă mândrie purtaţi pe piept „Ordinul Victoria” dat de Stalin, şi cum ciocăneaţi ouă roşii cu Vîşinski, acelaşi Vîşinski care a dat cu pumnul în masă şi a ţipat la Dv., ori să formaţi un guvern „pur comunist”, ori să abdicaţi. El a ieşit din biroul Dv. trântind uşa, că v-a căzut var de pe plafon în cap… Imediat l-aţi admis pe Groza, care era paravanul lui Pauker şi Dej, asasinii românilor, şi iar v-aţi salvat tronul… Eraţi regele românilor, dar unde eraţi Sire când comuniştii au ocupat fabricile şi ei stabileau câţi bani să plătească patronul unui lucrător, şi câtă carne şi alimente să le dea gratis?

Unde eraţi, Sire, când militarii români întorşi de pe frontul rusesc au fost deblocaţi şi aruncaţi pe străzi, iar invalizii lăsaţi pradă mizeriei şi fără pensie?

Unde eraţi Sire, când cei de pe frontul de Vest s-au întors fără mâini şi picioare şi nu şi-au mai găsit familiile în casele lor, căci fuseseră „confiscate de la burjui” şi date la ţiganii nomazi, care au făcut focul pe podele sub pirostrii să-şi facă mămăliga?

Unde eraţi, Sire, când sovieticii ne-au evacuat din casele noastre în miez de noapte şi plină iarnă 1944, şi ne-au luat tot avutul, iar noi cu copiii în braţe plângeam pe străzi?

Unde eraţi Voi Sire, regele iubit al românilor? Iar noi, tot naivi, vă iubeam şi credeam că eraţi ataşat nouă şi că ne veţi salva de comunişti!…

Unde eraţi, Sire, când comuniştii au înscenat lui Maniu şi altora „procese de trădare” şi i-au arestat aşa ca pe Titel Petrescu pe care l-au omorât, în timp ce sovieticii conduşi de evreii N.K.V.D.-işti ne violau, jefuiau şi împuşcau în plină zi pe străzi?

Unde eraţi, Sire, când moldovenii mureau de foame, fiindcă „prietenii” sovietici au blocat şi cărat toate alimentele? Şi unde eraţi când ofiţerii superiori ce au condus armatele în Rusia, au fost arestaţi, judecaţi prin procese înscenate şi împuşcaţi „pentru trădare”, iar soţiile şi copiii lor nu au avut dreptul la pensie, ba chiar au fost urmăriţi în mod sistematic, distruşi prin bătaie şi teroare de către agenţii comunişti, aşa cum s-a întâmplat cu copiii lui Ion Moţa, Gabriela şi Mihai?

Unde eraţi Dv., „Regele Românilor”, atunci când s-a modificat legea învăţământului, ca să ni se impună Limba Rusă în şcoli, şi când preoţii au fost arestaţi, bisericile păzite de comunişti ca noi creştinii să nu ne mai rugăm lui Dumnezeu ci lui Stalin, şi sărbătorile de Paşte şi Crăciun suspendate şi declarate „zile de muncă” ?

Unde eraţi Dv., decât pe tronul României, şi sub ochii şi tacita aprobare a Dv. s-a desăvârşit distrugerea unui popor, pe care azi, îl anunţaţi că vreţi „să-l fericiţi” cu întoarcerea Dv. la tron?! Să fim serioşi, D-le de Hohenzollern! Aş avea multe de spus, căci am trăit acele tragice zile şi ani de umilinţe în propria mea ţară, pregătite de Dv. Sire pentru poporul român, pe care l-aţi înşelat şi trădat, fapte care nu se pot uita în secole, nu după 42 de ani. Noi, cei bătrâni, suntem aici ca să spunem celor tineri şi să scriem Istoria cea adevărată, în care eu şi milioane de români avem un lung rechizitoriu pentru Dv. Dar mă opresc aici…

In cei 32 de ani, Dv. n-aţi întreprins nimic pentru poporul român.

Şi dacă aţi avut decenţa să „ tăceţi” o perioadă atât de lungă, v-aţi lăsat antrenat în ultimul timp de ceva „fosile din vechea camarilă” ce trăiesc prin Anglia şi Germania, şi cu o îndrăzneală demnă de un „Carol Tiranul” tatăl Dv., aţi început o campanie de „încălzire a sentimentelor” cu românii, spunând într-o „proclamaţie” difuzată în 1979 la radio Europa Liberă: „Au trecut treizeci şi doi de ani, de când n-am mai călcat pământul României…”, şi apoi continuaţi: „M-am frământat, şi mă frământ, mă zbat pe seama soartei voastre crunte…”. Dar în cei 32 de ani, Dv. n-aţi întreprins nimic pentru poporul român, ci v-aţi făcut o familie frumoasă cu multe fete, pe care după cum se vede, vreţi să ni le puneţi în spate ca „moştenitoare ale tronului României”. Şi ca încheiere în acel mesaj de Anul Nou 1979, ne spuneaţi: „Urărilor Mele se alătură iubita Noastră Regina-Mamă, Regina Ana şi fiicele noastre, Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria”. Să vă trăiască, Sire, dar ele sunt fiicele şi principesele Dv. şi nu „reginele noastre”, ale poporului Român, fiindcă Dv. aţi „abdicat” pentru Dv. şi pentru toţi urmaşii, şi nu înţeleg, în care ţară şi pe ce tron sunt Domniile Lor regine?

„Cine-a îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii…”

In interviul dat de curând lui V. Georgescu, el v-a întrebat: „Majestatea Voastră s-ar întoarce imediat, deci în ţară, în momentul în care ar fi posibil. Pentru a domni? Pentru a fi rege?” Dv. aţi răspuns: „Da. Asta este datoria mea, şi dacă mi-am făcut datoria în circumstanţele grele la 23 August 1944, când aveam 22 de ani, nu voi şovăi acum la 64 de ani”. Dar de ce nu aţi considerat „datoria Dv.” ca imediat după abdicare, să fi format un guvern în exil, şi să fi folosit toate relaţiile politice şi familiale ce le aveaţi cu Anglia, „tradiţionala aliată”, să fi uşurat povara românilor la Conferinţa de la Paris, căci Churchill era marele master, şi regele Angliei vă era rudă? De ce nu aţi acţionat atunci, şi veniţi acum după 42 de ani să ne spuneţi că „este datoria Dv. să reveniţi la tron?…”

Trebuie să ştiţi că Poporul Român s-a maturizat, şi a învăţat pe propria-i piele o mare „lecţie”, aşa cum a fost spus de Eminescu: „Cine-a îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii…” Da, noi, Românii, am înţeles că tragedia noastră naţională s-a datorat numai „străinilor” aciuiţi pe la noi pe care i-am tolerat pe motive umane sau politice, şi care au conspirat împotriva noastră, fiindcă nici un „român adevărat” nu ar fi fost în stare să-şi trădeze neamul şi Patria de dragul privilegiilor sale personale…

Ne-aţi lăsat să fim umiliţi şi distruşi în numele „prieteniei”, fapt pentru care Occidentul ne dispreţuieşte.

Aşa cum şi mie mi-e dor de casa mea, vă cred, Sire, că vă este dor de Peleş şi de toate palatele făcute de noi românii, în care v-aţi lăfăit cu „gaşca” de pierde vară şi care au decis soarta noastră, soarta României, între un pahar de coniac şi o partidă de poker, unde excela prietenul Dv. Styrcea, care v-a dădăcit şi v-a sfătuit cum să-i trădaţi pe români. Cred că vă este dor, să mai goniţi cu automobilul pe şoseaua Bucureşti-Sinaia, aşa cum făceaţi…, cred că vă este dor de aerul parfumat, de brazii de pe munţii Carpaţi, de care şi nouă celor din exil ne este dor, dar suntem pe aici din vina trădării Dv., iar fraţii noştri gem sub ocupaţia comunistă, pentru că Dv. aţi facilitat asta 42 de ani în urmă, şi nu ne-aţi lăsat să luptăm şi să fim învinşi în mod onorabil, ci să fim umiliţi şi distruşi în numele „prieteniei”, fapt pentru care Occidentul ne dispreţuieşte că, noi ne-am „ales comunismul”.

Credeţi că românii pot spune ceva frumos despre Regele Mihai? Greşiţi, Sire!

În „noua conspiraţie”, Dv. v-aţi lăsat intervievat de Vlad Georgescu, care nu numai că vă tratează ca pe un rege al României, dar vă întreabă exact ce vrem noi să ştim, iar Dv. i-aţi răspuns: „Ne-o dovedesc scrisorile pe care le primesc mai cu seamă de la cei tineri…care au aflat de la părinţii lor despre mine…”. Şi credeţi că românii pot spune ceva frumos despre Regele Mihai? Greşiţi, Sire! Aceşti tineri nu mai sunt românaşii credincioşi şi educaţi în umilinţă şi supunere faţă de casa Regală a Madamei Lupescu. Tinerii români sunt evoluaţi şi au curajul opiniei azi mai mult ca oricând, şi nu schimbă ei o teroare comunistă pentru una regală a Casei de Hohenzollern, care a omorât destui români între anii 1930-1940, sub domnia „Tiranului dement Carol al II-lea”.

Aţi conspirat atunci şi conspiraţi azi ca să puteţi lua tronul…

Propaganda pe care o faceţi prin intermediul Europei Libere, cred că aţi plătit-o foarte „gras”, să vă scoată la iveală şi să puteţi pleda pentru dreptul ce-l ridicaţi la tronul României, pe care l-aţi pierdut, ziceţi, din cauza „baionetelor sovietice”; dar Dv. l-aţi trimis pe Dămăceanu la ruşi în Aprilie 1944, i-aţi eliberat pe Dej, pe Ceauşescu şi Pătrăşcanu ca să vă pregătiţi pavăza, şi apoi l-aţi arestat pe Mareşalul Antonescu, dând la „tavă” România comuniştilor. Cum puteţi spune: „Aşadar, 40 de ani după venirea la putere a regimului comunist cu ajutorul baionetelor sovietice”, când [ei] au venit cu sprijinul Dv. regal? Că ruşii cu baionetele lor v-au forţat să abdicaţi, asta era de aşteptat, nici comuniştii nu vor „regi” şi trebuia să prevedeţi acest lucru. Dar de ce nu ne-aţi spus atunci în 1947, şi ne spuneţi acum? Cu asta sunteţi de două ori vinovat, că aţi conspirat atunci şi conspiraţi azi ca să puteţi lua tronul iar.

V-aţi salvat tronul cu preţul vieţilor a milioane de români, pe care i-aţi făcut sclavii ruşilor

Cu „dulcegăriile” Dv. nu puteţi şterge trecutul, sperând că cei ce ştiu adevărul au murit, ori au fost omorâţi cu toţii de către comunişti. Aţi greşit, sunt încă o mulţime de supravieţuitori în exil şi datoria noastră este să păstrăm „adevărul istoric”şi să-l predăm ca pe o faclă generaţiilor tinere. Să ştie şi ştiu şi eu, că în acea caldă zi de 23 August 1944, aţi vorbit la radio, v-am auzit cu urechile mele când aţi „ordonat” la ora 13, încetarea ostilităţilor contra Rusiei, şi aţi cerut atacarea trupelor germane pe teritoriul României. Dar ştiu că vocea Dv. fusese imprimată pe un „disc” de către comuniştii Pătrăşcanu şi Bodnăraş („Ceauşu”), pentru cazul când aţi fi fost omorât şi lovitura de stat nu reuşea, ei să poată folosi „vocea Dv.” ca o momeală pentru a comanda Armata Română. Şi culmea, Pătrăşcanu v-a scris şi „textul” trădării, iar Dv. susţineţi „azi” că au fost „baionetele sovietice”, când a fost numai „voinţa Dv.”, să faceţi orice să vă salvaţi tronul, şi l-aţi salvat ce-i drept, pentru trei ani. Dar l-aţi salvat cu preţul vieţilor a milioane de români, pe care i-aţi făcut sclavii ruşilor. Şi mai vreţi să fiţi rege românilor?

Vă doresc să staţi fericiţi şi plini de bucurie pe „tronul fantomă”.

Dintr-un punct de vedere, vă înţeleg: Dv. acţionaţi ca un bun părinte pentru copiii Dv. pe care aţi vrea să-i vedeţi „asiguraţi material”, că toate averile Dv. din România le-ar oferi o viaţă de huzur aşa cum aţi avut Dv. Şi dacă aţi „declarat-o” pe Margareta „Prinţesa Moştenitoare” a unui tron „fantomă”, aţi făcut aceasta cu scopul să o vedeţi în Peleş, unde azi locuieşte Ceauşescu, pe care Dv. l-aţi eliberat din închisoare…, şi nu „baionetele sovieticilor”. Cât despre cine o să conducă poporul român după ce se va elibera de analfabeţii comunişti, nu vă faceţi griji. De aceea, vă doresc Dv. şi întregii „familii regale” să staţi fericiţi şi plini de bucurie pe „tronul fantomă”, şi să aveţi fericirea pe care o are Poporul Român cu ocazia aniversării „Zilei Mari” de 23 August – „Ziua Trădării României de către fostul Rege Mihai”[1]

Ioana Aioanei

Notă: Subtitlurile aparţin redacţiei şi au fost extrase din text. Ex-regele Mihai nu are dreptul să adauge numelui apartenenţa la familia Hohenzollern. Wilhelm al II-lea a retras acest drept familiei regale începând cu regele Ferdinand (din cauza hotărârii acestuia de a sluji interesele poporului român – al cărui rege era – împotriva Germaniei, în Primul Război Mondial). Textul a fost pus la dispoziţia redacţiei de către unul dintre distinşii noştri colaboratori. Publicarea acestuia poate că ar fi fost mai adecvată momentului în ajunul zilei de 23 august 2015, dar până atunci multe se pot petrece…

ANA AIOANEI

SURSA: http://www.mazarini.wordpress.com

Grafica – Ion Măldărescu

–––––––––––

[1] Ziarul „Libertatea”, New York City, anul V, nr. 49/august 1986 preluat de publicaţia onlineTotpal Daily News, Buşteni-Sinaia, la 21 august 2012