
Şantajul politic constant şi scenetele regizate de U.D.M.R. (recunosc, cu multă abilitate politică) la adresa tuturor guvernelor la care a fost parte, se pare că sunt destul de eficiente. Politicienii români cedează uşor, pentru a-şi păstra locul la putere. Lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie sprijinită material de Ungaria – susţine chiar vicepreşedintele Parlamentului Ungar. Afirmaţia a fost facută la o serbare secuiască desfăşurată în judeţul Mureş. Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei Balczo Zoltan, din partea formaţiunii de extremă dreaptă „Jobbik”, a declarat că Guvernul Ungariei ar trebui convins să sprijine lupta pentru autonomie, nu numai moral, ci şi material. Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei Balczo Zoltan a făcut aceste declaraţii în faţa câtorva sute de persoane participante la „serbarea secuiască” de la Ghindari, judeţul Mureş. El a subliniat că Guvernul şi Parlamentul Ungariei trebuie convinse să sprijine lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, apoi, arătând că, Executivul ţării vecine ar trebui să sprijine acest proiect „nu numai moral, ci şi material”.
Ofiţerul recomandă şi măsurile ce trebuiesc luate de autorităţile statului cu privire la problematica maghiarimii:
1. Reprezentanţii Parchetului ar trebui să se sesizeze din oficiu (au această obligaţie legală, sesizarea din oficiu nefiind o alegere, ci o obligaţie de serviciu!) de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Penal şi legile speciale în vigoare (Codul penal, partea specială, titlul I – Infracţiuni contra siguranţei statului şi Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României). Competenţa materială şi teritorială o au Parchetele din judeţele în care sunt savârşite faptele penale amintite mai sus. Niciun procuror din cadrul acestor Parchete nu s-a sesizat niciodată din oficiu cu privire la aceste fapte, încălcându-şi grav obligaţiile de serviciu. Aceeaşi indolenţă profesională se manifestă şi la nivelul Parchetului General, care nu înţelege a trage la raspundere procurorii care aveau obligaţia legală de a întocmi sesizări din oficiu cu privire la faptele penale despre care vorbim. De asemenea, reprezentanţii Parchetului sunt obligaţi a proceda la efectuarea de acte premergătoare sau la începerea urmăririi penale (după caz) în toate cazurile în care S.R.I. a trimis informări cu privire la aceste fapte. Niciodată nu s-a întâmplat acest lucru. De ce?
2. Ministerul Afacerilor Externe trebuie să îşi exprime poziţia oficială cu privire la acest subiect şi să acţioneze în consecinţă. Inerţia acestui minister este monumentală.
3. Aleşii noştri din Parlamentul European ar trebui să îşi exprime poziţia în legatură cu Ţinutul Secuiesc. Nu o fac, deşi toţi ştiu că au susţinerea colegilor din acest for. Şi nu o fac în virtutea unor înţelegeri politice meschine care vizează… aţi ghicit, menţinerea puterii, machiată ca menţinere a alianţei politice.
Legislaţia română ne oferă suficiente pârghii pentru demararea tuturor acestor acţiuni, iar ignorarea lor cu bună ştiinţă de către organele competente reprezintă infracţiuni cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
BOGDAN DIACONU
SURSA: http://www.art-emis.ro
Notă: Organizatia neonazista Frontul National Ungar Magyar Nemzeti Arcvonal (MNA) a organizat antrenamente pentru miliţiile sale în apropiere de Gyor (nord-vestul Ungariei) la începutul lunii mai. (Nepszabadsag, preluat de agenţia MTI şi Agerpres).
Grafica – Ion Măldărescu
–––––––––––––––––––––––