ISTORIE, DOCUMENTE INEDITE (1)

Inamicul public numărul 1: Regele trădător
 
Mihai-ipostaze-cu-rusi-art-emisPrin amabilitatea neobositului cercetător al Istoriei contemporane şi recente, colaborator al revistei noastre, domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi veţi avea prilejul să lecturaţi o serie de documente autentice referitoare la acei zbuciumaţi ani în care Regele Mihai şi-a trădat ţara şi poporul al căror suveran era, a arestat comandantul de facto al Oştirii Române şi – în plin conflict militar – l-a predat inamicului. Cum poate fi numită altfel o asemenea cumplită samavolnicie prin care a deschis poarta Ţării în faţa năvălitorilor decât trădare? Despre demnitatea Conducătorului Statului din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi despre gestul fostului ultim rege al României voi da citire, scriitorului Ştefan Dumitrescu: „Mareşalul face parte din şirul mare de Domnitori trădaţi şi asasinaţi ai acestui pământ, începând cu Ciobanul din Mitul Mioriţei, continuând cu Burebista sau Decebal sau Mihai Viteazul, care se repetă. […] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare. […] O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”. Din păcate, nici acum situaţia nu diferă prea mult, deşi… România este astăzi „o ţară a tuturor posibilităţilor”, dar nu pentru că ar fi o ţară liberă şi democrată, ci pentru că „aici, fiecare face ce vrea”, susţinând opinia marelui Nicolae Iorga: „…la români, politica se orientează după mirosul de friptură !”.
Ce n-aş da să pot spune altfel? Ce n-aş da să-l pot contrazice pe Ştefan Dumitrescu când afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm valorile”? Să fie acest pământ românesc otrăvit iar neamul blestemat atât de rău încât în „delirul” lui halucinant să-şi ucidă conducătorii? Un răspuns poate fi găsit şi în versurile unui mare poet contemporan: „…Şi din vreme-n vreme/ Practică barbară/ Capul Gintei noastre/ Cade pentru ţară…”  
Ce n-aş da să nu pot spune că la noi este raiul refulaţilor de la marginea societăţii şi a trădătorilor de ţară? De ce, pentru simplul motiv că la noi, ca la nimeni, dezertorii, trădătorii de ţară care, fugiţi pe alte meleaguri – unde cândva şi-au primit arginţii vânzării de neam – sunt astăzi reabilitaţi, absolviţi de orice vină, repuşi în drepturi, li se dau gradele şi chiar sunt ridicaţi la rangul de eroi, pe când cei care au slujit ţara cu credinţă sunt trecuţi în categoria criminalilor. Conducătorii postecembrişti ai României, după ce, mai întâi l-au alergat în jurul bătăturii, în cele din urmă l-au pricopsit pe „Regele El-Fugitivo” cu proprietăţi (cândva bunuri ale Coroanei – deci ale unei instituţii, nu bunuri personale), i-au acordat privilegii de fost conducător de stat, pe acela care, la 23 august 1944 şi înfigând cuţitul în spatele aliatului de până atunci.
Este cazul să-i întrebăm pe nemţi de ce au pus, pentru vecie, eticheta de „trădător” pe fruntea României ? Este cazul să-i întrebăm pe cei peste 170.000 de ostaşi români luaţi prizonieri de Armata Roşie „eliberatoare” în intervalul 23 august – 12 septembrie 1944, fără posibilitate de a se apăra, duşi apoi în taigaua siberiană, în minele din Dombas sau risipiţi aiurea, pe teritoriul Uniunii Sovietice, care le-au fost „impresiile de călătorie”? Câţi dintre ei ar mai putea răspunde? Asistăm la o discreditare furibundă a tot ce are tangenţă cu specificul nostru naţional. O aşa zisă elită culturală, cu apetenţe exclusiv internaţionaliste, marcată evident de complexul superiorităţii, se agită şi încearcă, cu obstinaţie, să impună idei şi percepte culese de aiurea, creând artificial contexte aberante, absolut incompatibile cu tradiţiile românilor. Aceşti killeri culturali – denigratori de valori autentice se erijează într-un juriu suprem al istoriei şi spiritualităţii româneşti, cărora urmăreşte să le submineze temeliile, să umbrească, să maculeze marile personalităţi şi să le estompeze creaţiile. (Ion Măldărescu)
În seara zilei de 23 august 1944, după arestarea Mareșalului Ion Antonescu și a Vicepreședintelui Consiliului de Miniștri, prof. univ. dr. Mihai Antonescu, regele Mihai, a dat o proclamație către țară, înregistrată pe plăci și difuzată la postul de radio român, pe care o redăm:
 
„Proclamația către țară a Majestății Sale Regelui (Mihai I – n.a.)
 
Români,
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite.
Români,
Un nou Guvern de Uniune Națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a Țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.
Români,
Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru. Ordon Armatei și chem Poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii să se strângă în jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței poporului și este un trădător de Țară
Români,
Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Țării sunt garantate și vor fi respectate. Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele Națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub dominația străină.
Români,
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Țării noastre.
Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărâți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite.
Mihai”
Această „Proclamație” s-a dovedit a fi mincinoasă, a indus în eroare poporul român, iar urmările au fost catastrofale. Fostul, pe atunci Rege al României a declarat: „România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.” Nici Uniunea Sovietică, nici Marea Britanie și nici Statele Unite ale Americii nu au oferit atunci acel armistițiu. Proclamaţia Regele Mihai a fost unilaterală şi a fost interpretată drept o capitulare necondiţionată a Armatei Române în faţa Aliaţilor. Semnarea armistițiului s-a consumat în condiţii umilitoare pentru România, abia la data de 12 septembrie 1944, ceea ce fixează strict momentul când a fost acceptat, nicidecum la 23 august 1944. Regele Mihai, cu de la sine putere, fără acordul „Aliaților”, a ordonat: „Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.”
 
Dovada că Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii nu acceptaseră, printr-o declarație sau un act scris,  „Proclamația” fostului rege, sunt documentele publicate mai jos. „Aliații” nu ne-au garantat „independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne” și nici nu „au recunoscut – accentuez, prin vreun document oficial sau declarație în presă, nedreptatea actului de la Viena prin care ne-a fost răpită Transilvania”. Mai trebuie precizat că Nota Insp. General al Jandarmeriei Nr. 46021-1944Transilvania a fost cedată de către regele Carol al II-lea, în urma „Dictatului” acceptat, fără împotrivire, și nu răpită.
Fostul rege Mihai cunoștea „fericirea” pe care a dat-o comunismul locuitorilor Uniunii Sovietice, prigoana românilor din Basarabia, de către U.R.S.S., adică „Dictatura comunistă”, așa că prin cuvintele: „Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc să pășim hotărâți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite”, declara cu seninătate, fără să roșească, în fața plăcilor care înregistrau „Proclamația” că „România de mâine va fi liberă, puternică și fericită.”
 
Revenind la urmările „Proclamației” mincinoase, vă prezint câteva documente ale vremii, din care rezultă, fără drept de tăgadă, că începând cu 24 august 1944 și până la 12 septembrie 1944 (când Armistițiul a fost semnat oficial, și acceptat de țările „Aliate”) U.R.S.S. a considerat România tot țară inamică. Sovieticii au dezarmat şi luat în prizonierat în jur de 170.000 ostași români, pe care i-au expediat în Siberia, la muncă forțată în minele din Donbas, urmărind un profit gratuit de pe urma muncii românilor din aceste lagăre, dar și exterminarea lor, prin înfometare, muncă peste puterile omenești și lipsa completă a oricărui tratament medical. Aceștia, au albit cu oasele lor locul de detenție și muncă forțată. Și totul se datorează fostului rege alogen, trădător al țării pe care o conducea.
Pentru a nu fi din nou acuzat de neadevăr de către unii comentatori rău intenţionaţi sau ignoranţi, aşa cum s-a întâmplat în cazul publicării în premieră, în revista ART-EMIS a unor documente originale referitoare la procedura și momentul arestării celor doi Antoneşti[1], la 23 august 1944, redau „conform cu originalul” unele documente mai importante, găsite și cercetate în „Arhivele Naționale, Fondul Ministerului de Război – Marele Stat Major, Dosar 188/1944-45:
Nota Inspectoratului General al Jandarmeriei Nr. 46021/1944
 
Suntem informaţi că autorităţile sovietice din Iaşi adună bărbaţi din comunele învecinate, pe care după ce îi internează în lagărul de la Copou sau la Universitate îi îmbarcă în trenuri / vagoane de marfă cu uşile bătute în scânduri / şi îi transportă în Basarabia. Sistemul utilizat este următorul:
Sătenii sunt chemaţi la Iaşi sub diferite pretexte /participări la întruniri, votari etc / de unde apoi sunt ridicaţi, internaţi şi ulterior transportaţi spre Est.
Prin acest procedeu sʼau ridicat copii în vârstă de 11 ani şi oameni maturi până la 60 ani.
Toate intervenâiile ce se fac ulterior pentru eliberarea acestor oameni, ridicaţi cu forţa, nu au nici un rezultat.
În timpul cât sunt deţinuţi în lagăre sau se găsesc îmbarcaţi în vagoane se petrec scene emoţionante când mamele sau soţiile celor internaţi vin să le aducă de ale mâncării de oare ce sunt bruscate şi chiar bătute, neputându-se apropia de soţii sau de fii lor
Nota prizonieri români - 1944Ptr. conformitate (ss) Buzeanu
Marele Stat Major                                                                    
Secţia a II-a
Biroul Contrainformaţii
27 octombrie 1944
N O T Ă
 
cu privire la tratamentul prizonierilor români, capturaţi după 23 august 1944
 
I. Dir. Acte şi documente oficiale:
1. Hrana şi asistenţa medicală foarte proaste
a. În primele zile / ofiţeri şi trupă / au primit drept hrană numai o bucată de mămăligă pe zi. Ulterior, hrana a fost îmbunătăţită, constând în 3-400 de grame de pâine de om pe zi,şi carne în cantităţi foarte mici, de câteva ori pe săptămână.
b. Majoritatea prizonierilor au dormit sub cerul liber. Cei adăpostiţi erau culcaţi pe paie.
c. Ca rezultat al hrănirei proaste şi a lipsei de asistenţă medicală, numai în lagărul de la Universitatea din Iaşi, sʼau ivit peste 200 de cazuri de dezinterie.
2. Regimul de pază excesiv de sever
a. Prizonierilor nu li sʼa permis contactul cu populaţia civilă. Li sʼa interzis de asemenea, să primească alimente şi obiecte de îmbrăcăminte oferite de populaţie cât şi de membrii familiilor lor.
b. Pentru orice pretinsă abatere de la restricţiunile de mai sus, prizonierii români au fost ameninţasţi cu împuşcarea.
/Sursa: Darea de seamă asupra călătoriei de documentare şi informare executată de către Domnul General Gheorghe Radu/
II. Din informaţii necontrolate:
1. În momentul dezarmării, ofiţerii, subofiţerii şi trupa au fost jefuiţi de toate obiectele de valoare aflate asupra lor / ceasornice, stilouri, inele, bani, etc./ precum şi de efectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
2. Pe timpul transportului, care a durat uneori câteva zile, spre diverse centre de strângere sau lagăre, prizonierii nu au primit nici un fel de hrană şi au dormit sub cerul liber.
3. Pentru adăpostirea prizonierilor au fost de multe ori folosite grajdurile sau alte clădiri necorespunzătoare.
4. Deseori, prizonierii au fost înjuraţi şi loviţi de către soldaţii escortă.
5. Ofiţerii şi ostaşii care după dezarmare nu sʼau lăsat jefuiţi, au fost împuşcaţi pe loc.
6. Ofiţerii şi ostaşii, fără deosebire, au fost supuşi unui regim de muncă extenuantă, din care cauză mulţi au murit.
7. Parte din ofiţeri şi preoţi militari au fost puşi păzitori de oi şi vaci.
8. Nu sʼa făcut nici o deosebire de tratament între prizonierii români şi germani.
/Sursa: Nota informativă Căpitan răducu, fila Nr. 13; Memoriu Căpitan rez. Ciurea Gheorghe fila Nr. 14 şi 15; Soldat T.R. Tănase Florea, fila Nr. 17; declaraţia locuitorului Anghelica Gheorghe, fila Nr. 18/
p. Şeful secţiei a II-a
Lt. Colonel Vasiliu Emil
 
Declaraţie
 
Subsemnatul soldat T.R Tănase Florea din regimentul 6 Art. Piteşti, declar următoarele:Declaraţia sold. T.R.Tanase Florea, 1944
În ziua de 23 August 1944 am fost prins de ruşi şi luat prizonier în satul Ruşii, judeţul Tutova, împreună cu mai mulţi ostaşi am fost duşi la comandamentele care erau mai în apropiere şi apoi am fost internaţi în lagăr în Vaslui. După ce nea obţinut 14 zile, în lagărul din Vaslui, din cauză că erau prea mulţi, am fost transportaţi la Iaşi în comuna Cupou. În momentul în care am fost prinşi,am fost jefuiţi şi dezbrăcaţi de hainele militarte şi apoi loviţi cu paturile armelor, (i)ar cine se opunea sau vorbea un cuvânt era împuşcat, mai mulţi ostaşi români şi Domni ofiţeri au fost împuşcaţi de ruşi.
În satul Ghergheşti şi comuna Mirceşti din Judeţul Tutova.
După ce am fost transferaţi la lagărul din Iaşi, patru zile nu am primit nici un fel de mâncare, Domnii ofiţeri şi ostaşii noştri erau dezbrăcaţi şi descălţaţi de coloanele ruseşti, după patru zile primim şi noi o pâine de 3 Kgr. care era hrană la 20 de ostaşi pe zi şi aceea era necoaptă; dormem sub cerul liber apă ne da odată în zi din cauzaapei şi hranei mureauostaşi cu zile. Foamea ne surprindea din moment în moment, suferinţele morale şi sufleteşti ne chinuia sufletele.
După 27 de zile de suferinţă soseşte din capitală nou comisie pentru ae (r)anjarea ordinilor şi desfiinţarea lagărilor din Moldova.
O parte din noi am scăpat dar din nou am fost prinşi de comenduirile ruseşti şi sub escortă trimişi în alte lagăre mai departe, pe ziua de 28 Septemvrie 1944, am fost prins din nou în comuna Păieşti Jud. Tutova de Comandamentul militar Rus şi duşi în lagăre de muncă în Judeţul Bălţi. Am fost puşi la muncă la căile ferate ruseşti dintre Bălţi şi Chişinău, munceam ca robi sub supravegerea escortelor ruseşti şi basarabeni care aveau în ei un sentimentegoist şi crud.
Eram în fiecare zi loviţi de paturile armelor şi puşi la cele mai rele munci, ofiţerii noştri care nu erau învăţaţi cu aşa mizerie mare îi prive cum se sting din viaţă dar nu aveam nici o putere fiindcă sufeream cu toţii.
Paraziţii mâncau mai rău din noi ca viermii, corpurile noastre erau numai răni nu am mai putut suferi deşi eram departe am fugit împreună cu patru fraţi români; în timpul mesei, am profitat de ocazia că santinelele se certau între ele fiindcă nu le-a ajuns ceaiul am fugit împreună cu cei patru camarazi care totuşi mai simţeu dorul şi iubirea de patrie şi de familie am zis: „chiar dacă vom fi împuşcaţi vom pune capăt la suferinţe”.
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, după 7 zile de drum sosim în jud. Tutova, oraşul Bârlad şi am sosit în Bucureşti pe ziua de 8 Octomvrie 1944, orele 10, mʼam prezentat la Statul Major să aduc la cunoştinţă cele suferite şi totodată am şi raportat că lagările încă nu s-au desfiinţat şi încă mai avem ofiţeri şi ostaşi care suferă şi îndură mizerie de (ne)des-scris.
Domnule General, am fost trimis în faţa Domniei Voastre de Domnul Căpitan de la Informaţii dela Statul Major să vă raportez.
Pentru care fapt dau prezenta declaraţie, în care arăt că lagările ruseşti cu ostaşii noştri încă nu s-au desfiinţat. Deşi sunt aliaţi cu noi nu au cuvânt sunt răi şi cruzi şi fără de nici un sentiment natural. Pe unde au trecut au jefuit tot ce au găsit în faţa lor, luând cu ei tot ce găseau la gospodari, lăsând copii şi femeile să moară de foame, pe unde am trecut din nou în Moldova am putut vedea bocitile şi suspinile care mai există.
Soldat T.R. (ss) Tănare Florea
9 Octomvrie 1944
Notă: Textele celor trei documente au fost redactate, respectând ad-literam ortografia şi formularea originală.
– Va urma –
MIRCEA VÂLCU. MEHEDINȚI
Grafica – Ion Măldărescu
––––––––––––-
[1] Vezi: Redacţia ART EMIS – Inedit ! – 23 august 1944  http://www.art-emis.ro/istorie/1778-inedit-23-august-1944.html
Anunțuri

UCRAINA ŞI ROMÂNIA, PILONI DE SACRIFICIU (1-2)

Neacsu-Marin-art-emisAm scris mai de mult că nu mai cred în coincidenţe. nu m-am răzgândit, dar, uite că unii nu mă lasă şi o tot dau cu coincidenţele. Hai să vedem cum se planifică exerciţiile şi apoi cum se desfăşoară:
– Acum un an, mai precis la începutul lui Iunie 2013 România a primit la interval de câteva zile vizita şefilor serviciilor secrete ruseşti si americane. Vizitele cică s-ar fi purtat pe teme de interceptare a corespondenţei electronice, scut antirachetă, corupţie, etc. Menţionam încă de pe atunci că această coincidenţă miroase a afaceri transnistrene. Cine nu crede să citească articolul;
– Cu două săptămâni mai înainte România fusese vizitată de patronul Stratfor (care numai O.N.G. nu este), domnul George Friedman, cetăţean americano-ungaro-evreu, adică exact ce le trebuie românilor. Menţionez că era deja a doua vizită a sa în România în numai un an de zile. Nea Georgică, ne recomanda părinteşte să avem grijă ce facem cu apărarea ţării, că dacă noi nu ne-o apărăm, nu vine nimeni să moară în locul nostru pe şi pentru pământul nostru. Nu ştiu cu s-a adresat dar conducătorii noştri deşi ştiau foarte clar şi la obiect despre ce vorbea domnul Friedman şi despre ce vorbiseră şi domnii de mai înainte, au mers mai înainte cu programul de desfiinţare, dezorganizare a apărării României până au adus armata la 40% stare operativă;
– La începutul lui octombrie 2013, ne-a vizitat Philipp Missfelder, preşedintele organizaţiei de tineret al C.D.U. din Germania, pupilul doamnei Merkel, ceva cam cum a fost Năstase pentru Iliescu şi Ponta pentru amândoi, care a ţinut să ceară Imperativ României semnarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova. Interesant este şi faptul că acesta pe lângă recomandări a ţinut să atragă atenţia că Germania are legături puternice, spunea el comerciale cu Rusia, deci pe înţelesul românilor suntem între ciocan şi nicovală, la fel ca la 23 August 1939.
– La sfârşitul lui Octombrie 2013, izbucneşte scandalul interceptărilor N.S.A., asupra doamnei Merkel. Bineînţeles, că doamna Angela nu era interceptată de două zile şi bineînţeles că ştia de mult că e interceptată, că doar cu asta se ocupă toate serviciile secrete din lume, intern şi extern, dar atunci a deranjat şi trebuia făcut scandalul, pentru că la fel ca şi domnul Ponta cu Duicu, era momentul ruperii pisicii;
– Prin noiembrie 2013 apar sâmburii protestelor în Kiev, ca un preambul sau preventiv faţă de zvonul că Ianukovici nu va semna intenţia de aderare la UE ;
– Pe 2 decembrie Ianukovici este ameninţat că va avea soarta lui Ceauşescu dacă nu face ce vrea U.E. şi S.U.A. Nici nu se putea o explicaţie mai clară şi o justificare mai directă a motivelor asasinării lui Ceauşescu. Drept urmare, Ianukovici pare să cedeze presiunii străzii şi anunţă că va semna acordul de aderare cu U.E., dar coteşte spre stânga şi semnează cu Putin; Dacă Putin ar fi fost preşedintele Rusiei în ʼ89, Ceauşescu nu ar fi fost asasinat;
– În 10 ianuarie, doamna Victoria Nuland se întâlneşte la Bucureşti cu Preşedintele României după o vizită prin Europa, obosită, dar nu mai mult decât Băsescu, pentru a celebra împreună 10 ani de la intrarea României în N.A.T.O. care se împlineau peste câteva luni. Frumoasă găselniţă! Înainte de asta, cei doi piţigali Ponta şi Băsescu se încontraseră, aşa, de ochii lumii, nu prea tare, suficient ca să creadă lumea că doamna Nuland de fapt de aia venise în România să facă pace între două poloboace. Subiectul discuţiilor fusese de fapt altul;
– În acelaşi ianuarie 2014 se intensifică şi devin violente protestele în Kiev.De reţinut că protestele au apărut nu în Ucraina, ci în Kiev. La început câteva sute, apoi pe măsură ce sponsorii aduceau caşcavalul, au apărut mai mulţi băieţi cu ochii de diferite culori şi nuanţe, din diferite colţuri ale lumii cu armament de diferite calibre şi caracteristici;
– Cam prin 5 februarie al acestui an, doamna Nuland se conversează prieteneşte cu ambasadorul Statelor Unite ale S.U.A. în Ucraina, vizavi de cine ar trebui să fie premier şi preşedinte al Ucrainei, deci într-un moment în care nu se ştia ce se va întâmpla în Ucraina, dacă va cădea sau nu guvernul, sau poate se ştia? Se pare că încă de atunci se rupsese iremediabil în ceea ce priveşte subiectul Rusia, U.S.L.-ul Occidental, adică dragostea dintre U.E. şi S.U.A. pentru că madam Nuland şi-a băgat, englezeşte, piciorul în U.E. printr-o expresie tipic nord-americănească;
– Pe 22 februarie Ianukovici pleacă, după un scenariu tras la copy-paste după revoluţia din ʼ89 de la români. Şi nu este prima asemănare, o să vedem altele mai târziu.
– Nici nu pleacă bine Ianukovici că „revoluţionari” de bună credinţă intră în Parlament, în casele lui Ianukovici, încalcă toate proprietăţile, instituţiile, legile şi drepturile apărate cu sfinţenie de maica Europa, dar nu intră de capul lor ci cu avizul şi sub obloduirea aceleiaşi Europe şi indicaţiile nord-atlantice, deci planificat, după cum spune chiar Putin, care ştie el ce ştie, că nu a fost degeaba kaghebist, şi isterizează media arătând sărmanilor ucraineni averile şi chiloţii suflaţi în aur ai lui Ianukovici, cum se arătau la noi în ʼ89, clanţele şi capacele de toaletă ale lui Ceauşescu;
– Pe 23 februarie, când încă nu se suflase în lumânarea lui Ianukovici, Parlamentul plin de „revoluţionari” à la Dinescu şi Lupoi, îl numeşte preşedinte interimar pe Alaxandr Turcinov, cel pomenit cu totul şi cu totul „întâmplător” de Nuland şi „prietenul” Pyat într-o discuţie de toată privata;
– Imediat, doi papagali cu pantalonii rupţi de atâtea lupte duse pentru lipirea fundului de scaun, doi mafioţi corupţi cum se autogratulează unul pe altul, sar cu gura şi strigă „arde!”, declarându-se adepţii necondiţionaţi ai revoltelor „democrate” din Ucraina şi modului în care s-a schimbat puterea în Kiev. Tot ei stigă că ţara lor, cea pe care o conduc după cum îi taie capul spre dezastru, România, este gata, fără să le-o ceară nimeni şi fără să pomenească măcar cineva de aşa ceva, să apere proaspăta „democraţie” instalată prin metode neortodoxe şi să accepte toate măsurile pe care lumea occidentală le va lua împotriva ruşilor pe care ei îi vedeau vinovaţi de tot ce urma să se întâmple în Ucraina. Cine le spusese lor ce urma să se întâmple şi că vor urma sancţiuni? Ghici serviciile secrete cine;
– Normal şi logic, ruşii nu au stat cu mâinile în buzunar şi le-au răspuns occidentalilor conform planificării, a scenariului stabilit din timp, după metoda Kosovo şi au pus de un „brudershaft” în Crimeea, conform discuţiilor purtate, încă din vara lui 2013, dar nu prin telefon, că se puteau intercepta;
– Pe 21 martie Preşedintele României anunţa că „Uniunea Europeană poate pune la dispozitia Ucrainei 1,6 miliarde de euro, bani lichizi, iar ulterior, prin contribuţia B.E.I. si B.E.R.D., 11,5 miliarde de euro, cu condiţia semnării unui acord cu FMI.” Astfel domnul Băsescu a arătat foarte direct ce i-a determinat pe domnia sa şi cei dinaintea lui să adere la N.A.T.O. şi U.E.
– De aici înainte,urmează o comedie cum nu s-a mai văzut. Ceva ca în cântecul cu „ceata lui Piţigoi, dai în unul, ţipă doi”. Încep „exerciţiile” ruso-americane la Marea Neagră şi prin ţările Baltice. Peste tot se adună trupe, unii aduc tancuri, alţii avioane şi distrugătoare ca într-o paradă, ca să vadă lumea ce tehnică şi-au tras unii şi alţii şi eventual să sară la cap. Aşa se fac afacerile cu armament, scoţând marfa pe tarabă – nu pe ascuns, ca alţii, nu spun cine că mă bate nana. Şi în timp ce Grizzly şi Mişa îşi arată ghearele unul altuia, demonstrativ, piţigoii de peste Prut – sau, mă rog, de pe ambele laturi ale Prutului -, ţipă că îi papă ursul şi cer ajutor ursului. Bineînţeles, că nici un urs nu are nici o treabă cu nici unul dintre ei, mierea este de mult împărţită, teritoriile marcate, acuma se aruncă praf în ochi ca să se poată face modificările convenite aşa cum spuneam şi în articolul cu partida de şah. Pe de altă parte, tot românul ştie că de urs scapi dacă te lipeşti de pământ şi faci pe mortul. Dar ce credeţi că piţigoii sunt în stare să facă aşa? Păi ei sunt piţigoi jucători, nu pot să facă pe morţii, ei ţipă că dă ursul peste ei, de se aude până în Alaska, pentru că aşa i-au învăţat urşii mai bătrâni, pentru a creea impresia unui nou război mondial şi a impinge naivii la gesturi extreme;
– Aici intervine o altă asemănare cu adunarea din decembrie ʼ89 şi anume mâna de ajutor întinsă şi cerută marelui Urs, Mişa. Atunci a cerut-o Iliescu. Era prima oară când un român cerea – oficial – mâna unui rus. Până atunci, ruşii ceruseră mâna românilor prin 1877, apoi şi pământul, au confiscat tezaurul, iar când nu au cerut, au primit fără să ceară şi nu au mai dat înapoi. Spre norocul românilor, în ʼ89, un general aflat la conducerea armatei a spus: „Hopa! Până aici! Ne putem descurca şi fără astfel de prieteni”. Astăzi, urmaşii marelui Ilici Iliescovici, au cerut şi ei mâna celuilalt urs, dar nu mai e nimeni să spună „Hopa! Până aici”. Ca totul să fie o.k. şi să nu apară un alt Guşă, au avut grijă papagalii din fruntea ţării să aducă armata şi apărarea ţării la stadiul de caricatură, să pună în fruntea ei oameni de paie, să-şi subordoneze capii armatei şi ai serviciilor secrete din toate structurile, mânjindu-i fie cu funcţii, grade, cu afaceri şi legându-i de dosare penale. În 1989, Guşă şi-a permis să spună că nu avem nevoie de nici un ajutor, dar acum cine să spună? Mai ales că au avut grijă chiar ei, conducătorii ţării şi ai armatei, să declare că armata este la 40% stare de operativitate. Inutil să ne mai punem întrebarea: cine a adus-o aici. Nu este, însă, lipsit de interes, să ne întrebăm de ce?
 
Mă opresc aici. De acum încep alte întrebări şi coincidenţe legate de ceea ce se întâmplă prin România, prin Armata Română, dar despre asta, cu alt prilej.

Uite N.A.T.O., nu e N.A.T.O.!

Până acum câteva zile, guvernanţii noştri ne tot spuneau că prezenţa trupelor, tehnicii şi delfinilor N.A.T.O. şi subliniez, N.A.T.O. prin aerul, mările şi pe pământul României nu are nici o legătură cu evenimentele din Ucraina, că este vorba de exerciţii planificate cu mult timp în urmă, inclusiv chemările la C.M.Z.-uri, ale unor rezervişti prin Bucureşti şi Moldova, sau discutarea bugetului de război prin consiliile judeţene şi locale. Trei aspecte trebuie clarificate şi subliniate aici: statutul de „planificate” al acestor activităţi, totală independenţă faţă de evenimentele din Ucraina şi legarea acestora de articolul 5 al Alianţei Nord Atlantice de obligaţiile care revin României ca membră N.A.T.O. dar şi partenerilor N.A.T.O. faţă de România. Înainte de toate să vedem ce spune acest articol: „Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat ca un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul sau individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părţilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice.” Până aici totul clar. Să notăm că în tratat se menţionează că ţările membre vor acţiona „dacă se va produce un asemenea atac armat”. Că ne convine sau nu, aşa spune textul, nu spune că „dacă cuiva i se va părea, va visa, va considera, va crede, va aprecia sau va insinua „că a fost sau va fi atacat în 4 minute, 5 ore, sau 5 ani de un eventual, presupus, potenţial, viitor sau planificat, întărâtat, provocat agresor. Deci, deocamdată discutarea articolului 5 din tratat este neavenită. Vrem sau nu, dacă vorbim de respectarea acordului, nicio ţară membră a N.A.T.O. nu a fost atacată. Şi acuma să vedem ce se întâmplă:

– După cum am spus, nici nu plecase bine Ianukovici, că cei doi oameni din conducerea statului român – preşedinte şi premier – se grăbeau să atace verbal Rusia şi să o ameninţe, să ceară socoteală, să dea sfaturi, să propună şi să sprijine orice măsuri împotriva Rusiei.

– Pe 2 martie Băsescu transmite mesaje lui Putin, vizavi de Moldova care nu era a lui, nici a lui Ştefan cel Mare ci a urmaşilor urmaşilor lui Ştefan, dar încă nu se ştie cine sunt ăia, nici măcar ce seminţie sunt, marele Ştefan a uitat să menţioneze. Nu ar fi exclus să ne trezim că sunt cetăţeni români plecaţi mai de mult din ţară, sau chiar „decedaţi” şi reîmproprietăriţi după metode patentate şi prin alte ţinuturi mai secuieşti.  Brusc l-a apucat pe domnul preşedinte, ca şi pe Ponta, dragostea de basarabeni, de tătarii din Crimeea şi de originile nu ştiu cui.

– Pe 12 martie 2014, domnul Băsescu se autoinvită ca negociator într-un conflict în care nu avea ce căuta. Nu e doar părerea mea este şi a capilor sau capetelor luminate care nu l-au invitat la Geneva când au mai pus-o de un bruderschaft pe spinarea Ucrainei. În aceeaşi dată, acelaşi preşedinte vorbea despre exerciţiile „planificate ale armatei române”. Îmi permit să citez o frază pentru că este de o importanţă deosebită, după cum se va vedea: „Nu facem nici un secret din a spune că am pus la dispoziţie spaţiul aerian al României pentru avioanele AWACS, avioanele de supraveghere ale N.A.T.O.”.

– Pe 24 martie, ministrul apărării din Cehia anunţă că se poartă negocieri privind modul în care va fi apărată graniţa României cu Ucraina, în cazul unui conflict militar în ţara vecină. Cehia este dispusă chiar să trimită avioane de vânătoare pentru astfel de misiuni în toate statele care au frontieră cu Ucraina. Cu alte cuvinte, armata română nu mai era in stare nici să acopere nesesităţile de survol aerian naţional, dar să mai şi achite de obligaţiile sale ca stat N.A.T.O.. Nici nu avea cum, cu 40% stare de operabilitate. Numai că puşi la colţul ruşinii, mai marii armatei susţin că nu ar avea nevoie de ele, că doar au în dotare 36 MIG21 Lancer. Da, poate în dotare, dar câte în stare de operativitate, nu spunea nimeni. De fapt, în 2010, preşedintele Băsescu afirma că „România nu-şi va mai putea asigura securitatea spaţiului aerian începând din 2013.” Fapt confirmat de oferta preşedintelui Cehiei, dar negat de Duşa când este întrebat ce caută prin armată.

– Pe 7 aprilie însă, acelaşi ministru Duşa, care în 24 martie spunea că nu are nevoie de avioanele cehilor, anunţă că „Bucureştiul are şi alte solicitări privind N.A.T.O., care vizează dislocarea unor escadrile în România până când, în 2017, va deveni operaţională escadrila noastră de F-16 care sunt achiziţionate din Portugalia.” Păi cum e domnule Duşa avem cu ce sau nu avem? Hotărâţi-vă odată?

– Într-o comedie spumoasă a declaraţiilor, pe 1 aprilie 2014 „Ambasada S.U.A. la Bucureşti a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru extinderea operaţiunilor actuale la Centrul Administrativ MIhail Kogălniceanu”, preciza într-o o scrisoare trimisă lui Valeriu Zgonea, domnul Traian Băsescu. Aşa prevedea scenariul, sau planificarea. Asta aşa ca să nu mai existe nici un dubiu cui i-a aparţinut de fapt iniţiativa privind baze militare permanente ale S.U.A. în România.

– Pe 7 aprilie, domnul Mircea Geoană, cel care dorea să devină şeful N.A.T.O., face o ofertă de nerefuzat americanilor, spunând că „România ar trebui să aibă sau să devină baza N.A.T.O. sau S.U.A. permanent”. Afirmaţia sau oferta a trecut neobservată de media, dar nu şi de cei interesaţi, cu atât mai mult cu cât practic acesta era scopul reducerii armatei la stare de balastrulă, al ţipetelor celor doi piţigali care se dau de ceasul morţii că ne papă ursul Siberian, al dragostei bruşte faţă de Basarabia şi Transnistria şi al exerciţiilor planificate care „nu au nici o legătură cu situaţia din Ucraina”. Ca şi în alte dăţi, sau localităţi care se termină în „alta”, zona de responsabilitate a fost reâmpărţită: Rusia preia Crimeea şi ceva zone Kosovare prin Ucraina, Americanii baze permanente în/din România. În, rest, după cum o mai pica, se va mai negocia, sau cum vor evolua lucrurile. Fuck the UE!.

– Ideea unor baze militare permanente în România a prins contur şi nu este nicidecum dorinţa românilor sau a României, ci a americanilor, care însă i-au lăsat pe „piţigalii” români să ceară ei înfiinţarea acestor baze, ca să nu spună lumea bună că americanii se extind, la fel cum preşedintele Cehiei a făcut el primul anunţul cu oferta sprijinului aerian, ca să nu ceară România şi să  se facă Duşa şi Ponta de râs că nu au cu ce să asigure securitatea aero a României. Ştiţi cum este, când vrei să mergi la pescuit şi nu e de acord nevasta, îl rogi pe un amic să vină la tine acasă să „te roage” să mergi cu el, ca să nu meargă singur,  iar tu „te sacrifici” şi te laşi greu, la insistenţele amicului şi cu acordul nevestei. Aşa se întâmplă şi în diplomaţie. Dar aceast aspect ar necesita în mod normal un referendum şi discuţii mai ample, pentru că nu e vorba de un mers la pescuit ci de baze militare permanente pe teritoriu ţării, ceea ce ar face din România un obiectiv la fel de permanent  al atacurilor de toate felurile. Vor românii asta? Nu i-a întrebat încă nimeni şi nu îi va întreba! Acum, românii se uită la certurile „strategice” dintre Ponta şi Băsescu, la problemele lui Gigi Becali, care văzând că nu i s-a dat voie să plece prin America, a uitat de durerile care îl omorau şi de corset şi a ieşit cu colegii de facultate la păscut pe stadionul lui Hagi, la paraşutele din P.M.P., etc.

– Vineri, 25 martie 2014, Duşa preciza la Târgu Mureş: „Odată cu izbucnirea crizei din Ucraina s-au luat măsuri de către N.A.T.O. de supraveghere a spaţiului aerian al ţărilor de graniţă ale N.A.T.O. şi zilnic, avioanele acestea AWACS pentru supraveghere electronică, împreună cu aviaţia M.Ap.N. execută misiuni de supraveghere a spaţiului aerian şi misiuni de poliţie aeriană. […) De la izbucnirea crizei, acel avion AWACS al N.A.T.O. se află în spaţiul aerian al României şi avioanele de vânătoare MiG 21 Lancer execută zilnic misiuni. „Nu au zburat de foarte mult timp piloţii militari atâta cât au zburat în această perioadă”. Mai spune domnia sa: „Toate capabilităţile trebuie să fie operative 24 de ore din 24 şi îşi vor realiza misiunile atât în ceea ce priveşte apărarea teritoriului naţional, cât şi misiunile în afara teritoriului naţional”. Da, trebuie să fie, asta ştim toţi, întrebarea este: sunt? Asta nu ne spune domnul Duşa. 

– Pe data de 24 aprilie 2014, de sub pana aceluiaşi Duşa, sau mă rog a făcătorilor de ordine, iese unul nou, nr. „50/2014 pentru stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Apărării Naţionale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014” prin care pentru a ne arăta grija deosebită a a ministrului şi a ţării, a domnilor Duşa şi Ponta cei care se lăuda că au fericit armata, suntem anunţaţă că ordinul dat de Boc, întărit de Ponta este asimilat de Duşa chiar în plină criză la graniţe. Este vorba de amânarea plăţii şi eşalonarea datoriilor pe care statul, Ministerul, Direcţia Financiar Contabilă a M.Ap.N. le are faţă de personalul militar activ sau în rezervă. Ordinul nr. 50/2014 creează, la prima vedere, impresia că Ministerul Apărării ar pune in executare de îndată hotărârile judecătoresti definitive. În fapt, ordinul face trimitere la art. 21 din O.U.G. nr. 103/2013 care este copy-paste dupa un act similar emis de Emil Boc, adaptat anului 2014, prin care puterea executivă îşi bate joc de cetăţenii care au câstigat în acţiunile din instanţă contra statului roman, dar în egală masură şi de puterea judecatorească. Acest ordin se vrea probabil un nou impuls şi o dovadă vie a grijii pe care armata, statul, guvernul o au faţă de militari cei pe care se cam găbesc unii să îi împingă peste Prut.

– În bătaie de joc, convins că nu prea multă lume citeşte Monitorul Oficial (M.O.) şi are habar de odinele care apar – cum e cazul celui menţionat -, pe 28 aprilie 2014, Ponta anunţă: „Vom suplimenta bugetul Ministerului Apărării Naționale”. Au reușit ministrul de Finanțe și ministrul Bugetului. Au discutat atât la nivelul F.M.I., cât și al Comisiei Europene și vom suplimenta cu 0,2% din P.I.B., în jur de 700 de milioane lei, bugetul de anul acesta la Ministerul Apărării Naționale, în așa fel încât investiții în modernizarea capacităților militare să fie făcute imediat. Pe de o parte, Armata Română va avea echipament tehnologic îmbunătățit, iar pe de altă parte, aceste lucrări vor fi făcute în special în fabricile din România, ceea ce înseamnă activitate pentru economia și pentru industria românească” Nu e aşa că acest anunţ va linişti spiritele şi îi va convinge pe militari  că ceea ce văd şi simt în buzunare nu e adevărat? Ce i-o fi venit aşa brusc să prindă drag de Armata României, după ce, timp de 25 de ani, toţi cârmuitorii au făcut tot posibilul să o aducă la situaţia de a respira prin aparate? Şi-au schimbat licuricii planurile şi vor o Românie cu o armată gata de luptă sută la sută, 24 din 24? Aiurea! Pur şi simplu partenerii noştri strategici nu credeau că cei care au guvernat România în ultimii 25 de ani, au pus atâta suflet în distrugerea sistemului naţional de apărare şi acuma au realizat că nu au pe cine trimite să lupte în Ucraina pentru că tot ce mai poate lupta, mişca, zbura în Armata Română e prin teatrele de operaţii ale N.A.T.O. Interesant de sesizat aici ceea ce spune domnul Ponta: „Au discutat atât la nivelul FMI, cât și al Comisiei Europene și vom suplimenta cu 0,2% din PIB, în jur de 700 de milioane lei, bugetul de anul acesta la Ministerul Apărării Naționale”. Direct şi fără echivoc, aflăm astfel că nu numai justiţia, finanţele, economia ne sunt dictate şi dirijate din afară, ci şi apărarea. Bravos naţiune, halal să ne fie !

– În frumoasa zi a oamenilor muncii, când tot românul se ruga la Dumnezeu să nu mai dea cu ploaie, ca să poată păpa şi el un mititel, în presă explodează ştirea că M.Ap.N. a publicat în M.O. un comunicat care prezintă un model de fişă medicală care e necesară tinerilor la recrutare/încorporare pentru război. Bineînţeles că aceasta nu are nici o legătură cu situaţia din Ucraina, este o activitate de rutină, ca şi stabilirea bugetului de război, ca şi chemările la C.M.Z.-uri, ca şi exerciţiile militare, ca şi de fapt întreaga activitate din Ucraina, ca şi umilirea răţoiului bucătar cu al său sistem Aegis, de către un Su-24 prin Marea Neagră, umilire despre care autorităţile române nu spun nimic, ca să nu vadă românul în mâna cui îşi pune securitatea şi apărarea naţională.

– Domnul Duşa simte nevoia să ne liniştească cu privire la „anunţul” din M.O. privind recrutările: „Se referă la profesioniști. A existat și până acum certificatul acela. Doar s-a reactualizat, a fost completat cu câteva elemente”, a explicat Mircea Dușa.

Există vreo legătură între ordinul din M.O. și situația tensionată din Ucraina? „Nu are nicio legătura cu situația din Ucraina. Este o simplă coincidență”.

Ne putem aștepta să ajungem până la situația în care tinerii ar putea fi chemați la recrutare? „Nu, nu. Stați liniștiți! Activitatea de verificare la centrele militare reprezintă misiunea acestori centre. Este o activitate cotidiană, de rutină”.

– Aceste declaraţii însă vin după ce preşedintele României se plânsese în media că nu mai are pe cine să trimită la război, pentru că românii sunt la căpşuni. Mister Băsescu uită însă că cei la care se referă domnia sa, oricum nu fac obiectul recrutării pentru că sunt cu stagiul militar nesatisfăcut, au o pregătire militară sub 0,000001% şi o dorinţă de a apăra scaunul prezidenţial şi tronul pe care a stat în faţa parlamentarilor, egală cu cea despre care spunea Friedman că au americanii să apere viaţa românilor.

– Domnul Duşa nu se lasă şi dă comunicat după comunicat, prin care ne anunţă că brava Armată Română se exercizează (era să spun exorcizează) planificat şi competent, alături de aliatul strategic. Astfel, comunicatele de presă 109, 110, 111 date în 24 de ore, ne anunţă tot atâtea exerciţii cu trupe, avioane şi nave în care noi punem la bătaie teritoriul şi sângele, iar ei aparatura şi tehnica, cum se făceau coproducţiile româno-franceze înainte de ʼ89, cu actorii lor şi caii noştri. Din toate aceste comunicate se evidenţiază o idee: „Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de execuţie şi este inclus în Planul cu principalele activităţi…” Asta aşa ca să nu creadă cineva că ar avea vre-o legătură cu Ucraina.

– Şi ca să nu creadă cineva că noi nu avem cu ce lupta sau nu ne putem apăra, în ultimul comunicat suntem anunţaţi că „Participarea Forţelor Terestre române la « ROT 14-4 Combined Resolve II » demonstrează capacitatea României de a participa la efortul militar al N.A.T.O. şi al naţiunilor partenere.” Care capacitate? Pentru a nu fi învinuit de reavoinţă sau mistificare a adevărului, redau câteva puncte scrise negru pe alb în Carta albă a Apărării, în anul 2013:

„În privinta capacităţii operaţionale a fortelor, aceasta este redusă, fiind afectata grav, atât de starea de operativitate a tehnicii, cât şi de nivelul de instruire, astfel:

– Echipamentele majore sunt nefuncţionale în proportie de 60%, cu tendinţe de agravare a situaţiei;

– Ca urmare a subfinanţării mantenanţei, starea de operativitate a tehnicii de aviaţie şi de aparare aeriană cu baza la sol a atins un prag critic. Acelaşi trend se manifestă şi la tehnica specifică Forţelor Terestre şi la unele tipuri şi clase de nave din înzestrarea Forţelor Navale;

– Asigurarea materială a instructiei si echipamentul individual sunt improprii, reglementate defectuos si cu un grad de asigurare sub necesar

– Nivelul de pregatire a forţelor destinate servicului de luptă este menţinut sub dificultate la standard N.A.T.O. şi prezintă vulnerabilităţi, în special în ceea ce priveşte reacţia împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian naţional ţi comun NATO şi în creşterea numărului de catastrofe aviatice;

– Obiectivele asumate faţă de N.A.T.O. nu sunt îndeplinite la standardele cerute.

Domnul Duşa a citit oare aceste concluzii înainte de a se lăuda cu capacitatea României de a participa la efortul militar al N.A.T.O.? Sau a intrat în campanie electorală de când îl cazează pe Ponta la Minister?

– Domnul Duşa insistă. Speriat de tot mai desele opinii apărute prin presa scrisă sau on line în ţară sau peste graniţe, ne mai dă un comunicat, 113, în care ţine să ne asigure că armata lui, sau lui Oprea, sau a lui Ponta, sau a lui Băsescu, că a ţării nu mai este de mult, mai ales de când serviciul secret al M.Ap.N. va trece în subordinea primului ministru prin numirea sefului ei pe criterii de supunere politică, este O.K.. „Referitor la aprecierile privind capacitatea operaţională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naţionale precizează că acestea sunt speculaţii şi trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic. Armata României este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituţie, pentru asigurarea securităţii naţionale şi îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate de România în plan militar. Ca membră a NATO, România ia toate măsurile, conform deciziilor stabilite la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, pentru a fi pregătită să contribuie la realizarea obiectivului fundamental al NATO, apărarea spaţiului comun aliat.”

Gata, m-am liniştit. Deci ceea ce s-a scris în Carta Albă-Neagră a Apărării în 2013, cum că suntem la 40% stare operativă, sunt simple speculaţii, a fost un simplu război psihologic, ca să îi facă pe ruşi să creadă că pot lua Crimeea fără să tragă un cartuş. Armata României este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle, chiar dacă numai 40%, iar  ca membri N.A.T.O. luăm toate măsurile pentru a fi pregătiţi. Dar pentru mine asta nu înseamnă că dacă luăm toate măsurile gata, am şi reuşit, iar asta nu spune domnul Duşa. Şi nici cât de pregătiţi suntem să ne atingem obiectivele. Dar nu e nevoie să mai spună, s-a spus în Carta Albă-Neagră. Dar mai intervine o nedumerire. Până la urmă ce fel de exerciţii se desfăşoară prin România, exerciţii N.A.T.O., exerciţii naţionale, exerciţii comune româno-americane sau că declaraţiile românilor – după cum s-a văzut – sunt confuze şi au o singură certitudine: au fost planificate cu mult înainte de evenimentele din Ucraina. Ca să aflăm care este adevărul să vedem ce spun reprezentanţii NATO.

Pe 21 aprile 2014, Tom La Puzza, purtător de cuvânt al programului privind folosirea mamiferelor marine, spune că exerciţiile cu delfini din Marea Neagră sunt exerciţii ale N.A.T.O., dar în aceeaşi zi, un reprezentant al serviciului de presă al N.A.T.O. dezminte exerciţiile de la Marea Neagră: „În prezent, în Marea Neagră nu au loc exerciții N.A.T.O.. În apele Mării Negre nu se află nave sub comandament N.A.T.O.”.

Pe data de 1 mai 2014, aceaşi alianţă anunţă că „şase aeronave de luptă canadiene CF-18 vor fi desfăşurate în România în cadrul eforturilor N.A.T.O. de a întări încrederea Aliaţilor din Europa Centrală şi de Est.” Alles Klar, herr Commissar?”

Da, este foarte clar! Ceea ce vor să spună aceste presupuse bâlbe este însă cu totul altceva şi are legătură cu celebra replică a doamnei Nuland. Nu mai este deja un secret pentru nimeni că între S.U.A. şi U.E., mai precis Germania, au existat şi există diferenţe de abordare a problemei Ucrainei, dar mai ales a Rusiei. Pe americani puţin îi interesează dacă ruşii mai dau sau nu gaz Europei, la ce preţ şi în ce condiţii, sau dacă în Ucraina este război civil. Ei nu vor război mondial şi ştiu că dacă soldatul american stă acasă, nu începe nici un război mondial, ei vor doar scandal, indiferent cu ce riscuri pentru Europa, Ucraina, Rusia sau România. Germania are alte viziuni. De aici replica doamnei Nuland, de aici declaraţiile privind exerciţiile şi prezenţa unor elemente aparţinând „statelor membre ale N.A.T.O.” dar fără mandat sau misiune N.A.T.O.. În mod deosebit, Germania a cerut S.U.A. să nu mai declare prezenţa navelor sale de război în Marea Neagră (care ar intra în contradicţie cu prevedereile Tratatului de la Montreux), ca nave N.A.T.O., pentru că nu au acceptul aliaţilor. Din cauza asta, tot ce ţine de navele militare navale ale S.U.A. sunt declarate ca nefiind ale N.A.T.O.. Delfinii nefiind nave de război, se pot zbengui cât vor fără probleme cu orice etichetă pe spinare sau sub burtă.  Bineînţeles că Germania sau orice altă ţară NATO poate să se delimiteze de unele acţiuni ale militarilor S.U.A. prin zonă şi să spună că acestea nu sunt ale N.A.T.O., dar toată lumea ştie cine face jocurile în N.A.T.O.. De aici toată bulibăşeala cu navele şi exerciţiile care, ba sunt ale NATO, ba nu sunt. Chestie de … Nuland.[1]

P.S. În urmă cu patru săptămâni,  în Observatorul Militar apărea un articol al unui tânăr ofiţer, condeier tocmit de armată şi făcut ofiţer pe filiera indirectă pentru a scrie frumos despre conducătorii armatei şi a lovi în „duşmanii de clasă”, tinerel care  lovea în rezerva armatei numindu-i „trompete ruginite” pe cei care nu lăudau politica actualei conduceri a ţării şi armatei. Am întrebat ce a provocat supărarea oficiosului ziar şi mercenarului autor. Mi s-a spus că faptul că un colonel în rezervă a îndrăznit să spună că ruşii pot ajunge în Bucureşti în patru ore. Bineînţeles că nimeni nu poate şti adevărul până nu se face proba deci oricine poate avea o opinie. Rezervistul nu trebuia ghilotinat pentru asta, cu atâta mai puţin „unii rezervişti”. Acum două zile în presa rusă a apărut un material potrivit căruia în trei ore România ar pierde supremaţia aeriană deci ar putea fi invadată. Bineînţeles că şi asta este tot o opinie personală a autorului articolului şi sper să nu avem ocazia să vedem cine are dreptate. Dar acuma am înţeles de ce s-a supărat oficiosul: nu erau patru, ci trei ore. După ora Moscovei. După Cook, e mai mult, se pot face 12 raiduri, fără probleme.

– Va urma –
MARIN NEACŞU
–––––––––