ION ILIESCU A REFUZAT OFERTA DE UNIRE A MOLDOVEI CU ROMÂNIA

ION ILIESCU A REFUZAT OFERTA DE UNIRE A MOLDOVEI CU ROMÂNIA

 Teodor FILIP

Fostul ambasador român la Chişinău, Aurel Preda a publicat cartea „Memoriile unul diplomat oarecare”. Printre altele, conţine dezvăluiri deosbit de importante despre situaţia din 1991, când Ion Iliescu a refuzat o posibilă unire dintre România şi Republica Moldova. Vă rog să citiţi şi să daţi verdictul!
Trebuiue reţinut că, în primăvare anului 1991, situaţia de la Chişinău şi Bucureşti era volatilă. Premierul Mircea Druc, un fanatic al unirii, fusese înlăturat din ordinul Moscovei, iar preşedintele Ion Iliescu semnase ultimul tratat politc cu Uniunea Sovietică. Ziua în care Parlamentul de la Chişinău a aprobat Declaraţia de Independenţă a fost sărbătorită în toată Moldova.  Şi, puţini cunosc că această declaraţie a fost elaborată de ambasadorul Aurel Preda din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, la solicitarea preşedintelui Mircea Snegur. În cartea menţionată, Aurel Preda afirmă: „Noi chiar credeam atunci în reunificare. Am insistat pe lângă Snegur ca Declaraţia de independenţşă s-o citească cineva clar şi să spună populaţiei adevărul. Se strânseseră aproximativ un milion de basarabeni în Piaţa Centrală din Chişinău. A vorbit un scriitor din Găgăuzia, care nu prea ştia nici ruseşte, nici româneşte, dar a spus un lucru extraordinar: „Oameni buni, am fost proşti pentru că am fost săraci; am fost săraci pentru că am fost proşti. Dacă vrem să scăpăm de sărăcie, nu trebuie să fim proşti şi de aceea trebuie să ne unim cu România”. Însuşi Snegur mi-a tălmăcit ce spunea scriitorul. Oamenii din piaţă plângeau şi se îmbrăţişau, aşa că să nu-mi spună mie nimeni că basarabenii nu voiau unirea”. Tot Aurel Preda a propus să nu se spună ambasada de la Chişinău, ci reprezentanţa Bucureştiului la Chişinău. Insă Teodor Meleşcanu nici nu a vrut să audă.
În octombrie 1991, preşedintele Snegur trimite doi emisari la Bucureşti, care s-au întâlnit cu ambasadorul Aurel Preda în Parcul Bordei. Erau Vasile Nedelciuc, preşedintele Comisiei de politică externă din Parlamentul de la Chişinău, însoţit de Anatol Plugaru, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.
Vasile Nedelciuc i-a transmis lui Aurel Preda „propunerea de a-i asigura lui Snegur o funţie de vicepreşedinte al României în schimbul reunificării. Mai precis, parlamentraii trebuiau să introducă în textul noii Constituţii o prevedere privind menţinerea funcţiei de vicepreşedinte al României pentru preşedintele R. Moldova, oricare ar fi fost acela” . Chişinăul mai propunea ca frontiera de la Prut să fie păzită numai de România.
Conform uzanţelor, Aurel Preda a transmis oficial informaţia printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe către Ion Iliescu.
Instituţia prezidenţială nu a dat nici un răspuns. Mai mult, la dezvăluirile apărute în „Gardianul”, întrebat fiind asupra situaţiei, Iojn Iliescu a declarat: „Asemenea informaţii nu au ajuns la mine. Nu-mi amitesc, dar ideea era total nerealistă. Erau atunci relaţii peste care nu se putea trece. Armata a 14.a se afla la Nistru”. Şi considera că dezvăluirile diplomatului Aurel Preda sunt simple fabulaţii!!!
Peste o lună, Vasile Nedelciuc şi Anatorl Plugaru au revenit la Bucureşti şi s-au întâlnit în acelaşi loc cu ambasadorul Aurel Preda. Nedeclciuc insista pentru un răspuns al părţii române, afirmând: „Uite, noi credem că am exagerat. Renunţăm la postul de vicepreşedinte al României, dar solicităm în post de senator de drept pentru preşedintele Snegur”. Aurel Preda a redactat un nou raport, supervizat de MAE pe care l-a trimis lui Ion Iliescu. Din nou nici un răspuns.
Aurel Preda işi aminteşte: „După cele două întâlniei cu Vasile Nedelciuc, am avut o revelaţie la Iaşi, în cadrul unei comisii mixte a grănicerilor. Comandantul trupelor de grăniceri din România era generalul Dumitru Luca. Noi am propus ca paza frontierelor R. Moldova să fie asigurată numai de către  România, astfel ca paza sovietică să fie înlăturată. În urma raportului nostru către preşedintele Ion Iliescu, nu s-a primit nici o reacţie. Lui Iliescu nu i–a trecut prin cap să facă unirea…Dacă Ion Iliescu accepta, se făcea unirea atunci, sigur, cei de la Chişinău ar fi pus nişte condiţii aşa cum a procedat şi Pantelimon Halipa la 27 martie 1918 sau ca Iuliu Maniu pentru Transilvania. Ion Iliescu nu mi-a transmis măcar un formal „Mulţumesc!”…
Mircea Druc, primul şef de guvern anticomunist şi unionist de la Chişinău, este uluit de dezvăluirile lui Aurel Preda: „Este un adevăr catastrofal. A fost un moment formidabil, comparabil cu momentul din 1992, când eu i-am propus consilierului lui Ion Iliescu să lase circulaţia liberă pentru leul românesc în Basarabia, la concurenţă cu rubla şi cu cuponul moldovensc. Nedelciuc era pentru mine o personalitate controversată, dar este un om instruit. El nu a votat pentru referendumul din martie 1991 pentru păastrarea URSS. Despre Ion Iliescu ştiu că nu a dost niciodată unionist şi nici nu era sigur că va rămâne preşedinte. Parlamentarii de la Bucureşti nu ar fi respins o asemenea propunere. Nici Snegur nu era sigur de sorta lui. Cât am fost prim-ministru, Ion Iliescu nu m-a primit niciodată. A venit însă cu Petre Roman la Spitalul Elias, unde fusesem internat după ce am fugit de procurorii lui Gorbaciov de la Chişinău” .
Era Ion Iliescu un trădător al intereselor României sau era bolnav de spaimă faţă de orice adiere de la Moscova? În toate cărţile dumisale, părintele democraţiei originale nu lămureşte aceste aspecte. În Constituţia României nu există nici o referire la reîntregirea naţională, aşa cum era în Constituţia Rebublicii Federale Germania. Acum, Republica Moldova se transnistrează lent şi fiindcă parlamentarii de la Bucureşti au adoptat de fapt independenţa Basarabiei faţă de România, iar nu de Rusia. Medvedev l-a feliictat din nou pe Voronin şi i-a propus „un parteneriat strategic adâncit”. Pînă una-alta, originalul Declaraţiie de Independenţă s-a pierdut în focul din 7 aprilie 2009.

Sursa: www. ne-cenzurat. ro

Anunțuri

TESTAMENTUL LUI EUGENE IONESCO

Eugene Ionesco: Testament

Nu, nu este vorba de vreun act notarial, prin care reputatul dramaturg îşi împarte bunurile. Probabil că nici nu a existat aşa ceva. Este vorba de un document deosebit, apărut în publicaţia pariziană “Le Figaro Litteraire” a doua zi după moartea lui Eugene Ionesco, survenita in 1994

TESTAMENT

Mesajele nu au nici un efect asupra mea. În acest moment mi-e totuşi atât de rău încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea este atât de violentă. Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care o detest dar care îmi aduce totuşi, câteodată, un somn atât de plăcut.
Mi se joacă piesele cam peste tot în lume şi cred că aceia care se duc să le vadă râd sau plâng, fără a simţi dureri prea violente.
Ştiu că se va sfârşi curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi este un câştig.
Câteodată vin să mă vadă prietenii, câţiva prieteni devotaţi. Îmi face mare plăcere să-i văd, dar după o oră obosesc.
Oare ce altceva făceam, mai bine, înainte? Cred că mi-am pierdut timpul şi că am alergat în van.
Îmi simt mintea goală şi mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor ci a acestui vid existenţial de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea este plină de vid. Ca de obicei, mă gândesc că poate voi muri în această seară sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine. Sau, chiar, cine ştie cât timp mai târziu. Când nu mă gândesc la tot ce poate fi mai rău, mă plictisesc. Câteodată mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc că mă rog. Cine ştie, poate că va fi totuşi ceva, va fi ceva. Poate că după va fi bucuria.
Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală.
Am fost ajutat în carieră – carieră, cum se spune – de un mare număr de oameni cărora le datorez recunoştinţă.
A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă tandreţe şi plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă şi că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soţul ei ce a lăsat-o singură în marele Paris.
Apoi, mai târziu, au fost toţi profesorii mei de la liceul din Bucureşti.
Dar pe parcursul vieţii, mai ales soţia mea, Rodica, şi fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fără ele, este limpede că n-aş fi făcut nimic, n-aş fi scris nimic. Le datorez şi le dedic întreaga mea operă.
Datorez mult şi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua ultimei reprezentaţii cu Rinocerii la New York, ceea ce lui I-a adus, în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar şi mie mi-a adus renumele în Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea.
Au fost, apoi cronicile literare engleze şi franceze. În plus aceste cronici au ridicat împotrivă pe criticii de stânga care crezuseră la început că eu însumi sunt de stânga aşa după cum ceilalţi mă credeau de dreapta.
Apoi, încă o dată soţia mea, mereu soţia mea, care m-a obligat să-mi trec examenul de licenţă. Şi mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soţie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă în acest fel să mă descurc şi să reuşesc. Mi-au făcut bine profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de sora soţiei mele, Angela, care ţinea o pensiune pentru liceeni (liceeni care, după câte ştiu eu, n-au reuşit în viaţă). Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alţii, eu, cel fără adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse . Am mai fost, în sfârşit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puţin îndepărtate, de către mătuşa mea Sabina şi mătuşa mea Angela, de către profesori care îşi imaginau că am geniu. Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940 de Anca, mama soţiei mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele şi fiica ei să plece în Franţa. A murit, sperând să se reîntâlnească cu noi la Paris , unde nu a putut ajunge. A murit cu această nădejde.
Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu voiam să mă alătur comuniştilor de la Bucureşti, am plecat într-o zi la piaţă fără un ban în buzunar şi am găsit pe jos 3000 de franci (din 1940!). Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor! Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viaţa, care mi-a sprijinit toate eforturile şi eu nu mi-am dat seama. Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, dl.Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet refugiat care nu-şi plătea chiria dar era poate trimis de Domnul.
Şi astfel, din mână în mână, am ajuns să obţin un soi de enormă celebritate şi să ajung împreună cu soţia mea la vârsta de 80 de ani, chiar 81 şi jumătate, cu frica morţii, cu nelinişte, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului. N-am reuşit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această rugăciune: “Doamne, fă-mă să cred în Tine”. Ca toată lumea, nici eu nu ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o luptă cosmică enormă între forţele tenebrelor şi cele ale binelui. Spre victoria finală a forţelor binelui, cu siguranţă, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinţe care vor renaşte? Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărţirea de soţia şi fiica mea. Şi de mine însumi! Sper în continuitatea identităţii cu mine însumi, temporală şi supratemporală, traversând timpul şi în afara timpului.
Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri şi a muri. Trăieşti copil, creşti şi foarte repede începi să îmbătrâneşti. Cu toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuşi mai simplu să ţi-o imaginezi cu Dumnezeu.
S-ar putea spune că medicina modernă şi gerontologia doresc, prin toate mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, aşa cum divinitatea n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneţii, a stricăciunii, a slăbiciunii, etc. Să-i restituie omului integritatea, în imortalitate, aşa cum divinitatea n-a ştiut sau n-a vrut s-o facă. Cum n-a făcut-o divinitatea.
Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o. Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care I le-a luat lui Iov?
În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu.

EUROPA ÎN PERICOL ?!

Acest material video este de importanţă maximă pentru a înţelege care este situaţia actuală a Europei şi a întregii lumii şi ce ni se pregăteşte în viitor. Dr. Matthias Rath vorbeşte despre un plan al cartelului chimic şi farmaceutic mondial, de subjugare a statelor Europei şi de declanşare a unui al treilea război mondial, de data aceasta nuclear, doar pentru a-şi păstra privilegiile şi a-şi spori dominaţia asupra întregii lumi.
Uniunea Europeană este instrumentul acestui cartel, prin care acesta doreşte să domine statele Europei şi să le subjuge economic şi politic, iar susţinătorii acestui plan sunt acel grup politic din care fac parte Angela Merkel, fostul preşedinte francez Nicholas Sarkozy, Jose Manuel Barroso şi alţii care azi îl apără pe Traian Băsescu. Nu este vorba aici de democraţie şi valori europene ci de dictatură şi subjugare economică a statelor europene.
Urmăriţi discursul dr. Rath, care este foarte interesant şi neaşteptat, având în vedere că vine dinspre Germania, un stat lider al Uniunii Europene.

Dr. Matthias Rath – Biografie

Dr. Rath, cu dublul laureat al Premiului Nobel Linus Pauling (stânga)

Dr. Rath, cu dublul laureat al Premiului Nobel Linus Pauling (stânga)
Dr. Rath s-a născut la Stuttgart, în Germania, în 1955. După ce a absolvit facultatea de medicină, a lucrat ca medic şi cercetător la Clinica Universitară din Hamburg, Germania şi German Heart Center (Centrul German al Inimii) la Berlin. Cercetările sale s-au focalizat pe cauzele arterosclerozei şi maladiilor cardiovasculare.
În 1987, Dr.Rath a descoperit legătura dintre deficienţa de vitamina C şi un nou factor de risc pentru boala cardiovasculară – lipoproteina. După publicarea acestor descoperiri ştiinţifice în revista “Arterosclerosis” (Arteroscleroza) a American Heart Association, Dr.Rath a acceptat invitaţia de a se alătura dublului laureat al Premiului Nobel, Linus Pauling. În 1990 el a plecat în Statele Unite pentru a deveni primul Director de Cercetări Cardiovasculare la Institutul Linus Pauling din Palo Alto, California.
Dr. Rath a lucrat împreună cu defunctul laureat al premiului Nobel în diverse domenii ale cercetării nutriţionale. Cei doi oameni de ştiinţă au devenit prieteni apropiaţi şi au împărtăşit valori umaniste, inclusiv determinarea lor pentru pace şi dreptate. În 1994, cu puţin timp înainte de moartea sa, Linus Pauling a declarat: “Nu am nici un dubiu asupra faptului că mă gândeam la Dr.Rath ca la succesorul meu”
Astăzi Dr. Rath conduce un institut de cercetare şi dezvoltare în medicină nutriţională şi celulară. Institutul său conduce cercetări fundamentale şi studii clinice pentru a documenta în mod ştiinţific beneficiile micronutrienţilor ca biocatalizatori, asupra sănătăţii, într-o mulţime de reacţii metabolice la nivel celular. Aplicând cunoştinţele sale ştiinţfiice în lupta împotriva bolilor, el şi echipa sa de cercetare ştiinţifică au identificat următoarele condiţii comune de sănătate ca fiind cauzate în primul rând de deficienţe cronice de micronutrienţi:
  • Arteroscleroza (cauza maladiilor coronariene şi a accidentelor vasculare cerebrale)
  • Hipertensiune
  • Infarct miocardic
  • Bătăi neregulate ale inimii
  • Probleme circulatorii diabetice
  • Osteoporoză
  • Multe forme de cancer
  • Deficienţe imunitare ca precondiţie pentru o varietate de boli infecţioase, inclusiv SIDA
Dr.Rath este membru al New York Academy of Sciences (Academia de Ştiinţe din New York), American Heart Association (Asociaţia Americană a Inimii) şi altor organizaţii ştiinţifice. Cărţile sale ştiinţifice populare “Why Animals Don’t get Heart Attacks – but People Do” (De ce animalele nu fac infarct miocardic – dar oamenii fac) şi “Cancer” au avut vânzări de mai multe milioane de exemplare în zece limbi.
„Lupta pentru o străpungere împotriva intereselor şi dogmelor medicale existente este ca navigarea pe ocean” spune Dr.Rath, “vântul care îţi bate în faţă devine busola ta”. Iar el adaugă: “Nu trebuie să fii profesor universitar sau laureat al Premiului Nobel; tot ceea ce contează e că infarctul miocardic, accidentele vasculare, cancerul şi multe alte boli vor fi esenţialmente necunoscute în viitor”
Dr. Rath este un avocat deschis pentru drepturile pacienţilor şi pentru acces liber la sănătate naturală în întreaga lume. Propaganda sa continuă să fie instrumentală în prevenirea unei interziceri a terapiilor naturale la scară globală, din partea industriei farmaceutice. Pentru a-şi proteja piaţa globală de medicamente patentate, această industrie încearcă o interzicere la scară globală a informaţiilor de prevenire şi sănătate terapeutică, legate de terapiile naturale, nepatentabile, abuzând de “Codex Alimentarius” (Standard de alimentaţie) al Comisiei Naţiunilor Unite.
Ca semn de recunoaştere a curajului său civil împotriva intereselor farmaceutice şi a eforturilor sale în numele oamenilor lumii, el a primit în 2001 prestigioasa distincţie “Bulwark of Liberty Award” din partea American Preventive Medical Association (Asociația Americană pentru Medicină Preventivă).
Dr. Rath este pionierul unei noi căi de antreprenoriat responsabil: toate profiturile din vânzările programelor de micronutriențI dezvoltate la institutul său merg la Dr. Rath Health Foundation, o organizație non-profit care se focalizează pe cercetare șI educație în domeniul sănătății naturale în întreaga lume.
În plus, această organizație non-profit susține un larg spectru de activitățI în domeniul sănătății umane, dreptății sociale șI – cel mai important – păstrarea păcii. În acest effort, Dr.Rath vede activitatea acestei Fundații continuând în spiritul câştigătorilor Premiului Nobel pentru Pace ca Linus Pauling, Albert Schweitzer, Martin Luther King Jr. şi Nelson Mandela.
Dr. Rath are o origina modestă. Părinţii săi, fermieri din Germania de Sud, au transmis copiilor valorile lor umanitare. “Aceste valori”, spune Dr.Rath, “sunt încă o forţă conducătoare pentru mine. Viaţa mea este un exemplu al faptului că nu trebuie să te naşti privilegiat ca să-ţi aduci contribuţia la o lume mai bună”

Publicaţii ştiinţifice ale Dr. Rath:

În decursul carierei sale, Dr. Rath a făcut descoperiri ştiinţfiice care se situează printre cele mai importante descoperiri ale tuturor timpurilor în domeniul medicinei.
Cel mai important este că descoperirile sale revoluţionare în domeniul medicinei vor îmbunătăţi sănătatea şi viaţa oamenilor generaţiilor viitoare.

REGULAMENTUL BARBAŢILOR

1) La depunerea unui jurământ, romanii obişnuiau să jure pe testicule.2) Moartea lui Slobodan Milosevic nu a fost de ajuns pentru oponenţii săi. I s-a introdus un ţăruşîn inimă, pentru a-i distruge aspiraţiile de a deveni vampir.

3) Mama lui Adolf Hitler a luat serios în consideraţie opţiunea avortului, dar doctorul ei a convins-o să n-o facă.

4) Majoritatea oamenilor au un vocabular limitat la 10.000 de cuvinte, dar experţii cred că vocabularul lui Shakespeare cuprindea în jur de 25.000.

5) Otto, rege al Bavariei, începea fiecare dimineaţă cu uciderea unui ţăran. Pentru a-l potoli, supuşii i-au dat în secret un pistol cu gloanţe oarbe, unul dintre ei se îmbrăca în ţăran şi se prăbuşea intenţionat la pământ la auzul pistolului.

6) Regele Carol al II-lea al Angliei adesea ştergea praful de pe mumiile faraonilor pentru a le absorbi măreţia antică.

7) Puţine lucruri îl deranjau pe Voltaire, cu toate acestea leşina când mirosea trandafiri.

8) Cardinalul Richelieu, om politic de mare importanţă, obişnuia să facă exerciţii fizice sărind peste mobilă.

9) Clădirea în care a fost scrisă Declaraţia de Independenţă a fost înlocuită de un restaurant în care se vând hamburgeri.

10) Biblia nu menţionează trei magi, ci doar trei daruri.

11) Acum 3000 de ani, majoritatea egiptenilor mureau înainte să apuce vârsta de 30 de ani.

12) Romanii foloseau bălegarul uscat de mistreţ drept ingredient pentru steroizi. Conducătorii de care consumau de obicei o băutură pe baza bălegarului de mistreţ înainte evenimentelor importante.

13) Chinezii întrebuinţau aluminiul încă din 300 AD, în vreme ce europenii au mai aşteptat încă 1500 de ani.

14) La 1800 dacă cineva încerca să se sinucida şi nu reuşea, era pedepsit cu moartea.

15) Împăratul Caligula a fost atât de supărat la moartea surorii sale încât a impus un an de doliu, în care nimeni nu avea voie să ia masa cu familia sa, să râdă sau să facă baie, sub pedeapsa cu moartea.

16) În Egiptul antic, oamenii îşi rădeau sprâncenele ca semn de doliu când le murea pisica.

17) În Scoţia acum mulţi ani se inventează un joc cu motto-ul „Gentlemen only.Ladies Forbidden”, adică GOLF.

 18) În 1920 pentru prima dată în istorie creşte speranţa de viaţă a omului mai mult decât cea a petişorului de aur. Până atunci era în jur de 48,5 ani, cu 1,5 ani mai puţini decât peştişorul.

19) Obiceiul de a da mâna cu străinii avea iniţial scopul de a arăta că ambele părţi sunt neînarmate.

20) În 1321 Dante a murit la doar câteva ore după ce a terminat de scris Paradisul.

21) Napoleon a luat cele 14.000 de decrete franceze şi le-a transformat în 7 legi. Era prima dată în istoria modernă când legile se aplicau egal pentru toţi. Cele 7 legi ale sale sunt atât de impresionante că până în 1960 mai bine de 70 de guverne le-au luat ca model pentru propriile legi.

22) Dacă în Egiptul antic un chirurg pierdea un pacient în timpul operaţiei, i se tăiau mâinile.

23) În Grecia antică, dacă o femeie urmarea vreun eveniment de la Jocurile Olimpice, era executată.

24) Primul contraceptiv cunoscut este bălegarul de crocodil, folosit de egipteni la 2000 BC.

25) În Roma antică un nas încovoiat era un simbol al calităţilor de lider.

26) Tot în Roma antică se folosea la un moment dat urina ca ingredient pentru pasta de dinţi.

27) Mulţi din cei care păzeau Marele Zid Chinezesc în Evul Mediu rămâneau acolo toată viaţa, căsătorindu-se şi chiar fiind îngropaţi acolo.

28) Vestalele care îşi încălcau jurământul de castitate erau îngropate de vii.

29) Abdul Kassam Ismael, mare vizir al Persiei în secolul al X-lea, îşi căra pretutindeni biblioteca. 400 de cămile purtau cele 117000 de volume.

30) S-a calculat că în ultimii 3500 de ani au fost doar 230 de ani de pace în lumea civilizată.